Regulille stricte privind importurile de produse agricole, stabilite de guvern prin ordonanță de urgență și a căror aplicare era prevăzută până la 31 decembrie 2023, au fost prelungite de către senatori până la 31 decembrie 2024.
Importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui vor fi efectuate din Ucraina numai în baza unui acord de punere pe piață și doar pentru operatorii economici români din domeniul fabricării uleiurilor, produselor de morărit, preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și creșterea animalelor, conform unei ordonanței de urgență aprobate de către Guvern și prezentate anterior de Profit.ro.
De ce este important: Importul de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui, originare din Ucraina, a fost interzis în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia și Ungaria până la 15 septembrie 2023, potrivit deciziei Comisiei Europene din 5 iunie, dar începând cu 16 septembrie Comisia nu a mai prelungit interdicția.
Ca urmare, Polonia, Slovacia și Ungaria au anunțat că impun la nivel național propriile restricții privind importurile de cereale ucrainene, iar Ucraina a precizat ulterior că va introduce un sistem de verificare și autorizare a exportului de produse reglementate către cele 5 state membre ale Uniunii Europene.
CITEȘTE ȘI Parlamentul a ajuns să stabilească și câți urși vor fi împușcați. La propunerea UDMR, câte 500 de urși anualPrin ordonanță, Guvernul a instituit și în România un sistem de verificare și autorizare a importului de produse agricole din Ucraina. Executivul arată că și Comisia Europeană a propus ca România și Bulgaria să implementeze un sistem de licențe de import pentru produsele agricole importate din Ucraina.
Inițial, proiectul de ordonanță viza și Republica Moldova, însă statul vecin nu are încă un mecanism pus la punct precum Ucraina, astfel că miniștrii de resort din cele două țări urmau să negocieze lnoul sistem și data de aplicare a acestuia, conform unor surse oficiale..
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Cel mai vechi membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, fost ministru și secretar de stat - CEO al companieiProdusele agricole care fac obiectul importului sau punerii pe piață reglementate sunt:
a) Grâu și meslin, codul NC 1001;
b) Porumb codul NC 1005;
c) Semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate codul NC 1205;
d) Semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate, codul NC 1206.
Produsele menționate pot fi importate numai pe baza unui acord de punere pe piață de către operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice:
a) 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;
b) 1061 - Fabricarea produselor de morărit;
c) 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;
d) 014 – Creșterea animalelor.
Operațiunile de import produse agricole origine Ucraina de către operatorii economici prevăzuți se realizează numai în baza unui acord de punere piață emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
CITEȘTE ȘI Burduja: Forma finală a Acordului cu băncile - agreată cel mai probabil săptămâna viitoare; discutăm de un produs de factoringProcedura de import
Acordul se eliberează pentru fiecare operațiune de import al produselor agricole menționate din Ucraina de către structura cu atribuții în domeniul comerțului din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Operatorii economici care desfășoară activități în sectoarele economice menționate și care intenționează să efectueze un import trebuie să solicite în scris ministerului de resort emiterea acordului de punere pe piață.
După depunerea documentelor solicitate se efectuează următoarele verificări:
a) reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuează verificarea stocurilor existente la data depunerii cererii la operatorul economic solicitant al autorizației de import, la toate punctele de lucru și încheie un document în acest sens;
b) reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale verifică capacitățile de producție/procesare ale operatorilor economici, calculează necesarul de materie primă pentru următoarele 6 luni;
c) reprezentanții Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranta Alimentelor verifică efectivele de animale deținute de operatorul economic și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor, calculează consumurile la nivelul efectivului de animale pe o perioadă de 6 luni și încheie un document în acest sens.
Operatorul economic are obligația să furnizeze Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor o probă a produsului agricol din Ucraina, ce va face obiectul importului.
În urma analizării probei, Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor eliberează certificatul de conformitate din punctul de vedere al respectării normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentară și îl transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
CITEȘTE ȘI Chirițoiu: Cash-ul este scump și cei care încalcă legea de obicei plătesc cash. Cele două dezavantaje ale plăților în numerarÎn vederea emiterii acordului de punere pe piață, în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se înființează o comisie, ca organism deliberativ, fără personalitate juridică, în următoarea componență:
a) un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
b) un reprezentant al Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranta Alimentelor;
c) un reprezentant al Autorității Vamale Române;
d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului;
f) doi reprezentanți ai asociațiilor reprezentative din sectorul producției / procesării și al creșterii animalelor.
Conform proiectului de ordonanță, operațiunile de import de produse agricole din Ucraina efectuate fără drept constituie contravenție/ infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 3 ani sau amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei.
Pe lângă aceste sancțiuni se aplică și sancțiunea contravențională complementară de suspendare a dreptului de a solicita emiterea de alte autorizații de import pe o perioadă de maximum 6 luni.