PSD vine cu o procedură de concordat care să prevină insolvența și executarea silită a autorităților locale

Autoriitățile locale vor putea recurge la o procedură a concordatului de prevenire a situației de criză financiară și insolvență atunci când se află în dificultate și vor putea evita astfel executările silite pentru datorii neachitate sau obligații nerespectate, conform unui proiect legislativ inițiat de PSD.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
PSD vine cu o procedură de concordat care să prevină insolvența și executarea silită a autorităților locale

Social-democrații arată că procedura propusă reprezintă soluția optimă de implicare a instituțiilor abilitate în redresarea economico-financiară a unității administrativ-teritoriale pentru a preveni situația de criză financiară și de insolvență, în asigurarea drepturilor și obligațiilor creditorilor unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și continuarea activității fără consecințe socio- economice greu de prevenit ulterior.

De ce este important: Guvernul va reduce sumele transferate de la bugetul de stat către primării, din impozitul pe venitul gospodăriilor sau din TVA, autoritățile locale urmând să-și suplimenteze veniturile din majorarea impozitelor locale, i-a anunțat Bolojan pe primari. Totodată, anul viitor prioritatea o vor reprezenta proiectele PNRR, urmând să nu mai fie alte deschise proiecte pe alte programe, precum Anghel Saligny, cele ale Companiei Naționale de Investiții sau pe transporturi, iar autoritățile care vor bani de la buget pentru proiecte trebuie să asigure 20% cofinanțare. Bolojan a arătat că bugetul României e angajat pe următorii 5 ani pentru diverse proiecte, ca urmare a supracontractării.

Totodată, partidele din coaliția de guvernământ au convenit o reducere de 30% din numărul maxim de posturi în administrația locală, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi ocupate, măsură care ar duce la concedierea a circa 13.000 de angajați din administrația locală.

LISTA Guvernul introduce în bugetul pentru 2026 încă 18 investiții prioritare. Valoarea totală trece de 500 miliarde lei. Necesarul de finanțare CITEȘTE ȘI LISTA Guvernul introduce în bugetul pentru 2026 încă 18 investiții prioritare. Valoarea totală trece de 500 miliarde lei. Necesarul de finanțare

Social-democrații subliniază că restructurarea activității unei unități administrativ-teritoriale prin reducerea cheltuielilor reprezintă un obiect important al programului de guvernare.

”În prezent, la nivelul administrațiilor publice locale sunt în derulare atât proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, accesate fie prin PNRR, fie urmare a deschiderii finanțărilor din exercițiul financiar european 2021- 2027, toate cu termene prestabilite, dar și proiecte accesate în cadrul programelor naționale inișiate și susținute. Decontarea cererilor de plată uneori durează, în acest moment existând mai multe constrângeri de ordin bugetar, implicit încadrarea în deficitul bugetar, fap tcare generează întârzieri la plată și, implicit, dobânzi, majorări sau penalități de întârziere în sarcina unităților administrativ-teritoriale”, arată inițiatorii proiectului.

Potrivit acestora, nu există un alt remediu juridic la care o administrație publică aflată în situație de dificultate ar putea recurge și care să-i permită să-și achite obligațiile, să-și restructureze activitatea și să continue asigurarea serviciilor publice de interes local precum și finalizarea obiectivelor de investiții.

Jumătate dintre muncitorii străini din România sunt recrutați din Nepal și Sri Lanka - ”cei mai stabili și integrați”. De ce preferă România. Trendul a încetinit anul acesta CITEȘTE ȘI Jumătate dintre muncitorii străini din România sunt recrutați din Nepal și Sri Lanka - ”cei mai stabili și integrați”. De ce preferă România. Trendul a încetinit anul acesta

Procedura concordatului preventiv reprezintă procedura judiciară de prevenire a situației de criză financiară și insolvență a unității administrativ-teritoriale, a cărei deschidere suspendă executările silite, iar debitorul unitate administrativ-teritorială își redresează activitatea și își achită total sau parțial creanțele în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale căror creanțe sunt afectate și omologat de judecătorul-sindic..

Prin derogarea de la prevederile privind insolvența autorităților admnistraiv-teritoriale, pentru declanșarea procedurii colective a concordatului se consideră datorie și obligațiile de plată ale unității administrativ-teritoriale provenite din obligațiile altor autorități ale administrației publice centrale față de re spectiva unitate administrativ-teritorială, rezultate din contracte de finanțare încheiate între acestea.

Va putea recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor unitate administrativ-teritorială aflat în stare de dificultate, cu excepția debitorului care în cei 3 ani anteriori depunerii cererii de deschidere a procedurii colective a concordatului a mai beneficiat de procedura concordatului preventiv a cărei îndeplinire a eșuat.

ULTIMA ORĂ Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din an. Scad veniturile și cheltuielile statului. Deficitul rămâne la 8,4% din PIB CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din an. Scad veniturile și cheltuielile statului. Deficitul rămâne la 8,4% din PIB

De la data deschiderii procedurii de concordat se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitorului sau acestea nu încep, indiferent de natura creanței. Pe parcursul duratei suspendării se va suspenda și cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită.

În cazul în care debitorul unitate administrativ-teritorială nu depune pentru omologare planul de restructurare în 90 zile de la deschiderea procedurii și nu solicită judecătorului sinqic prelungirea acestui termen creditorii ale căror executări silite au fost suspendate pot trece la executarea silită a debitorului.

Judecătorul-sindic poate prelungi termenul de 90 zile o singură data, la cererea debitorului unitate administrativ-teritorială sau a administratorului concordatar, cu o durată care nu poate depăși 45 zile. 

Până la omologarea planului de restructurare, creditorii nu vor putea refuza executarea contractelor în derulare, nu pot rezilia, executa în mod anticipat sau modifica aceste contracte în detrimentul debitorului, pentru creanțe născute anterior intervenirii suspendării executării, exclusiv pentru neplata creanțelor.

Perioada în care se desfășoară negocierile și se exprimă votul asupra planului de restructurare nu poate depăși un termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii acestuia lajudecătorul sindic. Oricând pe parcursul acestei perioade se poate depune cererea de omologare a planului de restructurare, dacă se obține majoritatea prevăzută de lege.

Bolojan susține amendarea cetățenilor care manifestă ”lipsă de respect” față de funcționari și ”programul stabilit”, dar arată că 20.000 lei e cam mult CITEȘTE ȘI Bolojan susține amendarea cetățenilor care manifestă ”lipsă de respect” față de funcționari și ”programul stabilit”, dar arată că 20.000 lei e cam mult

Judecătorul-sindic poate prelungi perioada negocierilor și a exprimării votului cu maximum 30 de zile, la cererea debitorului sau a administratorului concordatar, pentm situația în care negocierile cu creditorii sunt într-un stadiu suficient de avansat și prezintă perspective rezonabile de acceptare a planului de restructurare propus. Neaprobarea planului de restructurare în termenul prevăzut în calendarul negocierii, nu atrage decăderea debitorului din dreptul de a cere omologarea acestuia.

După negocierea planului de restructurare cu creditorii, debitorul unitate administrativ-teritorială solicită judecătorului-sindic, în termen de maximum 3 zile de la încheierea procesului-verbal de consemnare a rezultatelor negocierilor asupra planului de restructurare, să omologheze planul de restructurare. 

De la data omologării până la data pronunțării unei hotărâri judecătorești de încetare a procedurii nu se poate institui criza financiară și nici nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor la cererea unui creditor afectat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0893 -0.0013-0.03 %
1 USD4.3849 -0.0187-0.42 %
1 GBP5.7849 -0.0309-0.53 %
1 CHF5.4481 -0.0113-0.21 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite