Măsura apare într-un proiect al actualei puteri, prezentat anterior de Profit.ro, și care a fost adoptat acum de către Senat, cu unele modificări, urmând a fi transmis deputaților pentru vot final.
Inițiatorii arată că în prezent nu există un mecanism legal de protecție pentru societățile aflate într-o astfel de situație de blocaj.
Inițialt proiectul prevedea ca administratorul astfel numit să poată încheia acte de dispoziție, a căror valoare depășește 20% din activul net al societății, doar cu acordul prealabil al Adunării Generale a Asociaților.
Acum, senatorii au eliminat condiția activului de peste 20%, arătând că menținerea unei astfel de limitări ar putea genera incertitudine juridică, dificultăți de aplicare practică și suprapuneri cu regelmentările existente în materia atribuțiilor administratorului.
Procedura va urma regulile aplicabile ordonanței președințiale, ceea ce permite soluționarea cauzei cu celeritate, fără a prejudicia fondul dreptului de proprietate sau al calității de asociat.
Remunerația administratorului temporar va ft stabilită de instanță, ținând cont de natura activității societății, de durata mandatului, de gradul de complexitate al activităților desfășurate, de nivelul de implicare și responsabilitate al administratorului, precum și de rezultatele obținute.
Remunerația va fi suportată din patrimoniul societății, astfel încât să nu se creeze o povară financiară suplimentară pentru moștenitori.
”Introducerea unui cadru legal clar și functional este esențială pentru a asigura continuitatea unei societăți comerciale în fața unor evenimente imprevizibile, precum decesul asociatului unic.
Lipsa unei intervenții rapide generează blocaje în societate, iar un mecanism previzibil permite protejarea intereselor patrimoniale și contractuale ale firmei, evitând pierderi irecuperabile.
Soluția propusă creează stabilitate juridic ă și permite autorităților publice să acționeze eficient.
Astfel, patrimoniul societății este conservat, jar relațiile comerciale pot fi menținute până la clarificarea situației succesorale”, se arată în proiect.













