Noua lege, care fusese adoptată de către Parlament, prin votul final al deputaților, la finele lunii mai, instituie astfel o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea agricultorilor pentru perioada cuprinsă între anii 2026-2028.
Schema se va aplica după autorizarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat.
Proiectul prevedea inițial un ajutor de 12 euro, dar deputații au majorat suma la 15 euro.
Condițiile schemei
Beneficiarii schemei vor fi apicultorii persoane fizice care dețin atestat de producător, dar și întrepinderile (PFA, societăți) cu activitate de apicultură.
Aceștia vor trebuie să dețină la data de 31 decembrie 2025 familii de albine înscrise în baza națională de date apicolă gestionată de Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", prin oficiile pentru zootehnie județene, sau să dețină familii de albine în exploatații apicole/stupine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București la data depunerii cererii pentru ajutor.
Beneficiarii nu trebuie să se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat, respectiv în cazul persoanei fizice să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului.
Sumele acordate cu titlu de ajutor de stat nu vor fi supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.
Ajutorul de stat se va acorda pe o perioadă de 3 ani, pentru producția autohtonă și o singură dată pe an.
Valoarea ajutorului de stat va fi contravaloarea în lei a 15 euro/familie de albine.
Fondurile necesare schemei se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Deputații au majorat și suma totală a schemei, prevăzută inițial la 93,5 milioane lei, și au stabilit că plafonul maxim al ajutorului de stat este de 170 milioane lei anual.
Ajutorul de stat va putea fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate activității în apicultură.
Ministerul Agriculturii va notifica schema Comisiei Europene, iar în situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei vor fi modificate în mod corespunzător, mai prevede proiectul.
Potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), în 2025, la începutul lunii februarie, în România erau estimate aproximativ 1,5 milioane de familii de albine, dar până la finalul iernii s-au pierdut încă 200.000-300.000 de familii, astfel că populația rămasă a fost de aproximativ 1,2-1,3 milioane de familii. În multe cazuri, apicultorii și-au refăcut parțial sau total stupinele, dar presiunea economică i-a determinat pe unii, în special pe cei tineri, să renunțe la activitate.
Proiectul arătat că bugetul prevăzut inișial pentru schemă ar fi acoperi suma de 12 euro acordată o singură dată, nu în fiecare an, pentru un total de circa 1,5 milioane familii de albine.













