În ciuda opoziției Guvernului și CSM, Puterea deschide cale de atac împotriva încheierii instanței prin care îi sunt respinse penalități creditorului

Creditorii vor avea o cale de atac ordinară împotriva încheierii prin care instanța le-a respins cererea de stabilire a penalităților și, totodată, vor putea reveni cu o nouă cerere în cazul în care debitorul continuă să fie inactiv, iar cererea anterioară a fost respinsă, conform unui proiect legislativ adoptat de senatori în ciuda avizelor negative primite atât de la Consiliul Superior al Magistraturii, cât și de la Guvern.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
În ciuda opoziției Guvernului și CSM, Puterea deschide cale de atac împotriva încheierii instanței prin care îi sunt respinse penalități creditorului

Inițiativa de modificare a Codului de procedură civilă a fost propusă de UDMR și deși comisiile de specialitate i-au întocmit raport nefavorabil, senatorii PNL și USR, precum și cei ai opoziției, l-au votat cu toții. Doar 19 senatori PSD au fost împotriva adoptării proiectului, care acum va fi transmis pentru vot final deputaților.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat și de către deputați și promulgat de șeful statului.

Fără Gmail, Yahoo, Outlook în instituțiile publice. Nu vor mai folosi adrese de e-mail comerciale - primă decizie CITEȘTE ȘI Fără Gmail, Yahoo, Outlook în instituțiile publice. Nu vor mai folosi adrese de e-mail comerciale - primă decizie

Prevederile proiectului

Inițiativă limitează marja de apreciere a judecătorului în ceea ce privește respingerea cererilor creditorilor de obligare a debitorului pasiv la plata penalităților zilnice.

Totodată, este introdusă posibilitatea creditorului de a reveni cu o nouă cerere într-un termen prestabilit, în cazul în care debitorul continuă să fie inactiv, iar cererea anterioară a fost respinsă.

Proiectul reglementează calea de atac ordinară împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de stabilire a penalităților.

Este prevăzută judecarea cu celeritate a cererii, inclusiv în cameră de consiliu, și soluționarea cu prioritate a eventualei căi de atac.

Proiectul mai prevede că aplicarea penalităților de către instanța de executare se face de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților;

În cazul în care s-a respins cererea creditorului de aplicare a unor penalități, cât timp dosarul execuțional este pe rol și obligația nu este îndeplinită, creditorul care nu a obținut îndeplinirea întocmai a obligației care incumbă debitorului, seva putea adresa cu o cerere nouă de aplicare a unor penalități, după 3 luni de la rămânerea definitivă a precedentei hotărâri de respingere.

Inițiativa mai propuneși  modificarea limitelor minime și maxime ale penalității - de la 100 la 200 de lei și, respectiv, de la 200 la 2000 de lei -, precum și inserarea unei teze finale în cuprinsul acestui text, cu următorul cuprins: ”Încheierea poate fi atacată cu apel de creditor în cazul respingerii cererii sale. Apelul se judecă de urgență cu citarea părților”.

DECIZIE ”Resortul turistic” apare și în România. Condițiile pentru hotelierii care vor să obțină statutul de ”resort” CITEȘTE ȘI DECIZIE ”Resortul turistic” apare și în România. Condițiile pentru hotelierii care vor să obțină statutul de ”resort”

Potrivit Expunerii de motive, inițiatorii au avut în vedere faptul că: "în foma actuală a textului legal, în situația în care un debitor, în sarcina căruia s-a instituit o obligație de a face, nu își îndeplinește acea obligație, instanța - la cererea creditorului - pronunță o încheiere definitivă, având marjă de apreciere în a decide dacă obligă sau nu debitorul la plata unor penalităti zilnice până la executarea obligației. Această încheiere nu este susceptibilă de atac, ceea ce contravine principiului dublului grad de jurisdicție și poate afecta grav drepturile procesuale ale creditorului".

Opinia inițiatorilor a fost însă contrazisă atât de Comisia nr. 1 judecători - ”Legislație și Cooperare interinstituțională" din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a considerat că propunerea legislativă nu poate fi adoptată în forma propusă, cât și de către Guvern, care a transmis un punct de vedere negativ și a arătat că nu susține adoptarea inițiativei.

Atât CSM, cât și Guvernul subliniază că reglementarea căii de atac a apelului împotriva încheierii de stabilire a penalității în favoarea creditorului ignoră atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și pe cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie. Cele două instituții au stabilit prin decizii separate caracterul definitiv al încheierii.

Totodată, presupusa contradicție între noul Cod de procedură civilă cu prevederile constituționale, referitor la caracterul definitiv al încheierii și principiul dublului grad de jurisdicție, este contrazisă de Guvern, care arată că acest principiu nu este de ordin constituțional și nici impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că legiuitorul poate consacra caracterul definitiv al unei hotărâri judecătorești fără ca acest aspect să semnifice încălcarea vreunui principiu constituțional ori convențional.

De asemenea, CSM arată că propunerea de reglementare a posibilității creditorului ca, după respingerea cererii acestuia de aplicare a penalităților și rămânerea definitivă a hotărârii, să poată formula o nouă cerere după 3 luni, deși aceasta ar putea fi utilă dacă e avut îb vedere că scopul penalităților este acela de a-l constrânge pe debitor să își execute obligația, dar, prin modul în care este formulată, soluția legislativă poate afecta principiul autorității de lucru judecat.

CSM adaugă că posibilitatea formulării de către creditor a unei cereri noi de aplicare a penalităților ar trebui să fie justificată de apariția unor împrejurări noi, iar acest fapt ar trebui prevăzut expres.

Concediu medical - Măsură după ce Bolojan a tăiat plata primei zile: Decontarea concediului de la stat, în cel mult 3 luni, cu penalități zilnice CITEȘTE ȘI Concediu medical - Măsură după ce Bolojan a tăiat plata primei zile: Decontarea concediului de la stat, în cel mult 3 luni, cu penalități zilnice

Inițiatorii susțin că actualele dispoziții legale oferă debitorului suficîente mijloace de apărare și de evitare a penalităților, astfel încât propunerile de modificare nu aduc atingere drepturilor acestuia, având în vedere că:

• creditorul poate solicita stabilirea sumei definitive a penalităților doar după 3 luni de la comunicarea hotărârii privind penalitățile zilnice (temen rezonabil pentru ca debitorul să-și îndeplinească obligația;

• judecarea cererii de stabilire a sumei definitive durează în prezent 6-9 luni, timp suficient pentru debitor să se confomeze;

• hotărârea de stabilire a sumei definitive este supusă apelului;

• în cadrul executării silite, debitorul are la dispoziție contestația la executare, putând solicita înlăturarea sau reducerea penalităților.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite