Femeile, inclusiv cele cu venituri din activități independente, se vor putea asigura facultativ pentru a avea dreptul la concediu de risc maternal, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
De ce este important: În prezent. concediul de risc maternal și indemnizația de risc maternal se pot acorda femeilor gravide și mame, lăuze sau care alăptează, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator, care nu sunt în concediu de maternitate și cărora angajatorul nu le poate asigura condiții de muncă fără riscuri pentru sănătatea lor sau a copilului lor.
Proiectul, inițiat de USR, iar apoi susținut și de partidele de la putere, în ciuda opiniei nefavorabile a Guvernului, are scopul de a stimula natalitatea în rândul femeilor care își câștigă veniturile din activități independente sau ca PFA, potrivit inițiatorilor. Aceștia invocă Directiva 86/613/CEE care prevede că statele mebre UE trebuia să ia măsurile necesare ca femeile care desfășoară o activitate independentă să aibă acces la orice servicii existente care oferă înlocuiri temporare sau al orice servicii sociale naționale existente.
Astfel, pentru acordarea concediului de risc maternal, femeile, inclusiv cele cu venituri din activități independente, vor putea încheia un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații cu casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență.
Baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale o va constitui media veniturilor lunare asigurate, înscrise în contractul de asigurare, prevede proiectul.
Conform legislației în vigoare, pe durata concediului de risc maternal se acordă o indemnizație de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Concediul și indemnizația de risc maternal se acordă fără condiție de stagiu de asigurare.
Cuantumul indemnizației reprezintă 75% din baza de calcul.