Donațiile pacienților vor putea fi făcute spitalelor în care au fost îngrijiți, nu medicilor, și vor trebui publicate lunar pe o pagină de internet specială, conform unui proiect legislativ adoptat de către Parlament, prin vot final în Camera Deputaților.
Măsura a fost anunțată anterior de Profit.ro ca urmând a fi adoptată.
De ce este important: Conform legislației încă în vigoare, ”pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii”.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

După cum subliniază și autorii proiectului, în situația actuală ”pacienții au voie sã le ofere plăți suplimentare sau donații medicilor, dar medicii nu au voie sã le primească”.
Ca urmare, proiectul adoptat nu prevede completa anulare a dreptului la recunoștință al pacientului, dar acesta este limitat la donații către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai unităților sanitare.

Totodată, proiectul adoptat mai prevede că donațiile pacienților ”vor fi incluse în situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, care se afișează lunar pe pagina de web creată în acest scop de Ministerul Sănătății, prin grija ordonatorilor de credite ai unităților sanitare”.
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat de către șeful statului.