Un judecător federal de la New York a autorizat accesul procurorului din Manhattan la declarațiile de venit ale lui Donald Trump, o lovitură aplicată președintelui american, care luptă de luni de zile împotriva comunicării acestor documente, relatează AFP.
ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI
Contactat de AFP, avocatul președintelui Jay Sekulow a declarat că Donald Trump urmează să facă apel împotriva acestei hotărâri, ceea ce ar urma să întârzie o eventuală transmitere a acestor documente.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Democrații din stânga radicală au eșuat pe toate fronturile, așadar că acum ei îi împing pe procurorii democrați de la New York și din statul (New York) să se ducă să-l caute pe președintele Trump”, a reacționat șeful statului american într-un mesaj postat pe Twitter.
”Un asemenea lucru nu i s-a mai întâmplat niciunui președinte (american) înainte”, a deplâns el. ”Nici vorbă!”.
Procurorul Cyrus Vance voia să obțină aceste declarații de la cabinetul de avocatură Mazars, în cadrul unei anchete cu privire la plata efectuată către actrița porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale cu privire la o presupusă legătură cu miliardarul republican, scrie News.ro
IMUNITATE JUDICIARĂ
Donald Trump și-a invocat imunitatea judiciară a funcției, care i-ar permite, apreciază el, să blocheze orice cerere care-l vizează, chiar dacă este adresată unui terț, precum cabinetul de avocatură Mazars, care se ocupă de afacerile sale fiscale, și nu lui în mod direct.
CITEȘTE ȘI Reprezentant constructor: Stadionul Rapid nu va fi gata pentru Euro 2020. Contractele pentru arene au fost actualizate cu inflația, iar acestea s-au scumpitÎn hotărârea sa, foarte argumentată, de 75 de pagini, judecătorul federal Victor Marrero apreciază că această imunitate ”nu îl protejează pe președinte de orice procedură judiciară” și nu îl ”plasează deasupra legii”.
Doctrina Departamentului Justiției, prezentată într-un memoriu datând din 2000, prevede că un președinte al Statelor Unite în funcție nu poate să fie urmărit penal, pentru că acest lucru ar ”submina, contrar spiritului Constituției, capacitatea Executivului de a asigura funcții ca cele definite de Constituție”.
Însă judecătorul Marrero arată că această doctrină nu a fost testată niciodată într-o procedură judiciară și că există în continuare o neclaritate.
El evocă de asemenea argumente ale unor juriști, potrivit cărora imunitatea se aplică unor fapte din timpul exercitării funcției prezidențiale și nu nu unor fapte care au avut loc înainte să fie ales.
Acesta este cazul plății sumei de 130.000 de dolari lui Stormy Daniels în 2016 de către fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, în numele candidatului republican, cu scopul, afirma acesta, cumpărării tăcerii actriței porno.