Iohannis nu înțelege de ce românii nu s-au vaccinat ca danezii: Vom vedea. E păcat

Iohannis nu înțelege de ce românii nu s-au vaccinat ca danezii: Vom vedea. E păcat
scris 27 sep 2021

Cu un procent mare de români nevaccinați, președintele Klaus Iohannis dă exemplul Danemarcei care a renunțat la restricții „pentru că aproape toți s-au vaccinat”. Șeful statului nu are o explicație pentru reticența românilor, dar spune că se va întâlni cu premierul Florin Cîțu pentru a vedea cum se poate „pune pe roate campania de vaccinare”.

„E păcat că sunt așa puțini români vaccinați. În Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile pentru că s-au vaccinat aproape toți. Doze am fi avut și, dacă ne-am fi vaccinat toți, nu mai trebuia să purtăm mască, puteam să ne întâlnim fără restricții. Ce i-a făcut pe mulți să fie reticenți, vom vedea. Am discutat cu premierul să ne întâlnim în acestă săptămână să vedem cum putem pune pe roate campania de vaccinare. E un paradox, avem arma cu care putem termina pandemia și n-o folosim”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul Florin Cîțu, arată Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News
Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit

Danemarca a renunțat aproape complet la restricțiile anti-Covid iar locuitorii săi revin la viața de dinainte de pandemie: nu mai trebuie să poarte măști de protecție, nu mai au nevoie de pașaport sanitar, angajații firmelor revin în birouri, iar concertele pot fi organizate în prezența a zeci de mii de fani.

„Cu siguranță suntem în avangardă noi, cei din Danemarca, deoarece nu mai avem nicio restricție, am trecut de cealaltă parte a curbei pandemiei grație implementării campaniei de vaccinare”, a declarat Ulrik Orum-Petersen, promotor în cadrul Live Nation.

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Introdus în luna martie pentru a facilita ieșirea din pandemie, „pașaportul corona” nu mai era obligatoriu în Danemarca decât în cluburile de noapte de la 1 septembrie, însă și această restricție va fi anulată începând de vineri.

„Obiectivul nostru este libera circulație (...), iar ceea ce se va întâmpla este faptul că și virusul va circula și îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinați”, a prevenit medicul epidemiolog Lone Simonsen, profesoară la Universitatea Roskilde.

Danemarca nu a întâmpinat dificultăți în a-și convinge populația în privința beneficiilor aduse de vaccinare. Rezultatul: 73% dintre cei 5,8 milioane de danezi sunt în prezent vaccinați cu schemă completă, iar acest procent este de 96% în rândul rezidenților de peste 65 de ani.

„Dacă virusul nu mai este o amenințare pentru societate, acest lucru se întâmplă exclusiv datorită vaccinurilor”, a explicat Lone Simonsen.

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Biroul pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) consideră că una dintre particularitățile din Danemarca este relația de încredere care există între autorități și populație în ceea ce privește strategia de combatere a COVID-19.

"La fel ca multe țări, Danemarca a implementat, pe întreaga durată a pandemiei, măsuri sociale și de sănătate publică pentru a reduce transmiterea virusului, dar, în același timp, s-a bazat pe scară largă pe indivizi și pe comunități pentru ca rezidenții să respecte de bună voie recomandările Guvernului", a declarat Catherine Smallwood, directoarea biroului de urgențe din cadrul OMS Europa.

Înregistrând aproximativ 500 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi și o rată de reproducere a virusului de 0,7, autoritățile daneze consideră că pandemia este în prezent sub control.

viewscnt
Afla mai multe despre
danemarca
coronavirus