Franța își prelungește până în octombrie controlul la frontieră, invocând amenințarea teroristă

Franța își prelungește până în octombrie controlul la frontieră, invocând amenințarea teroristă
scris 5 apr 2018

Franța a informat Comisia Europeană că își va prelungi controlul la frontieră până la sfârșitul lui octombrie, din cauza persistenței amenințării teroriste, potrivit CE, scrie AFP.

Austria, care face parte dintre cele șase țări ce au reintrodus controale la frontiere în interiorul spațiului Schengen, le va menține tot șase luni, potrivit unei scrisori trimise la Bruxelles de Guvernul de la Viena, citată de agenția austriacă de presă APA.

Urmărește-ne și pe Google News

”Am primit notificarea Franței săptămâna aceasta”, în vederea unei prelungiri cu șase luni a controalelor după perioada actuală, care se încheie la 30 aprilie, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a CE, precizând că Bruxellesul nu a primit același lucru de la Austria, scrie News.ro

”Notificarea” franceză va permite Parisului să-și mențină controalele la frontieră pe care le-a reintrodus după atentatele de la Paris de la 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morți, prelungite până în prezent din șase în șase luni.

Puterea menține noua vârstă de pensionare pentru medici la 67 de ani, dar nu mai înființează ”spitalul republican” CITEȘTE ȘI Puterea menține noua vârstă de pensionare pentru medici la 67 de ani, dar nu mai înființează ”spitalul republican”

Spre deosebire de controale provizorii justificate din cauza migrației, cele care țin de securitate nu necesită unda verde a Comisiei, potrivit reglementărilor în vigoare în spațiul Schengen.

Această zonă, alcătuită în prezent de 26 de țări, dintre care 22 sunt membre UE, este un spațiu de liberă circulație în interiorul căruia controalele călătorilor la frontiere au fost abolite, mai puțin în cazul unor derogări provizorii.

În afară de Franța și Austria, Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia practică în prezent asemenea controale.

Derogările curg până pe 12 mai în cazul acestor din urmă cinci țări, care-și justifică actualele controale prin motive de securitate, după ce le-au reintrodus inițial din cauza crizei migrației. Aceste state continuă însă să menționeze ”mișcări secundare persistente” ale unor migranți în notificările lor către CE.

În scrisoarea sa către CE, citată de APA, ministrul austriac de Interne Herbert Kickl (FPÖ) explică astfel că vrea o prelungire de șase luni, pentru că ”trecătorii ar vedea abandonarea controalelor la frontierele interne ca pe un fals semnal și și-ar intensifca activitățile”.

Cu excepția Franței, reintroducerea unor controale provizorii în spațiul Schengen a fost legată la început de haosul migrației de la sfârșitul lui 2015 la frontiera extrenă greacă. Însă CE consideră de-acum că situația este sub control acolo și a avertizat că nu își va mai da unda verde unor controale în baza acestui motiv juridic.

Țări ostile obstrucționării liberei circulații consideră că anumite state membre UE abuzează de-acum de motivul securității cu scopul de a ocoli acest obstacol.

Potrivit unei surse diplomatice, Polonia, Ungaria și Slovenia au deplâns recent, în cursul unui consiliu UE, prelungirile succesive ale controalelor, subliniind mai ales asupra consecințelor economice.

Controalele pe care le poate efectua Franța vizează toate frontierele, însă ele vizează doar anumite tronsoane în cazul celorlalte țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
franta
controale
frontiera