Declinul lirei sterline după votul pro-Brexit ar putea face companiile britanice mai atrăgătoare pentru achiziții

Declinul lirei sterline după votul pro-Brexit ar putea face companiile britanice mai atrăgătoare pentru achiziții
scris 18 iul 2016

Declinul lirei sterline provocat de decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană ar putea transforma companiile britanice într-o țintă mai atrăgătoare pentru eventuale preluări, în condițiile în care evoluția monedei britanice în raport cu principalele valute face ca ca acestea să devină mai accesibile , susțin unii analiști.

Lira sterlină s-a depreciat cu peste 10% față de dolar după referendumul legat de Brexit.

Urmărește-ne și pe Google News

“Pe termen lung, Brexitul nu este ceva pozitiv, în condițiile în care incertitudinea este cel mai rău dușman al pieței de fuziuni și achiziții (M&A), dar pe termen scurt vor fi unele tranzacții legate de oportunitățile actuale”, spune Scott Barshay, responsabil de fuziuni și achiziții la firma americană de avocatură Paul Weiss, citat de Financial Times.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Grupul japonez SoftBank a anunțat astăzi preluarea producătorului britanic de cipuri ARM Holdings pentru 24,3 miliarde de lire sterline (32 miliarde dolari). Compania japoneză, puternică pe piața media și de telecomunicații, a oferit 1.700 de pence în numerar pe acțiune, cu peste 40% după anunțarea tranzacției.

Față de yen, lira sterlină a pierdut circa 28% în ultimele 12 luni, ceea ce înseamnă că, la același preț exprimat în lire sterline, investitorii japonezi plătesc cu aproape o treime mai puțini yeni pentru preluarea unei companii britanice.

Vânzările de locuințe de lux din Londra au scăzut cu 43% după votul pro-Brexit CITEȘTE ȘI Vânzările de locuințe de lux din Londra au scăzut cu 43% după votul pro-Brexit

“Nu ar fi surprinzător să vedem alte oferte de preluare îndreptate spre companii britanice, care au devenit mai ieftine datorită declinului lirei sterline” spune Chris Beauchamp, analist senior la IG, într-o notă.

Beauchamp adaugă, totuși, că deși deprecierea lirei ar putea avea unele efecte benefice, nu se așteaptă chiar la o cursă a investitorilor pentru preluarea companiilor britanice, în condițiile în care incertitudinile politice fac ca aceștia să rămână cumpătați. Chiar dacă deprecierea lirei nu va genera noi tranzacții, aceasta s-ar putea reflecta, cel puțin, în finalizarea mai rapidă a celor care sunt deja agreate sau în discuție.

“Putem vedea în tranzacția ARM-soft Bank efectul Brexitului și al prăbușirii lirei sterline, în condițiile în care companiile britanice devin ținte adecvate. Lira a pierdut circa 10% de la referendum și acest lucru crește atractivitatea firmelor britanice”, afirmă Neil Wilson, analist la ETX Capital, citat de MarketWatch.

Deocamdată, incertitudinile referitoare la viitorul Marii Britanii în Uniunea Europeană au influențat negativ piața britanică de fuziuni și achiziții, ponderea tranzacțiilor locale în totalul activităților M&A la nivel global scăzând la cel mai redus nivel din ultimii cel puțin 36 de ani.

În primul semestru, cota Marii Britanii în piața globală de fuziuni și achiziții s-a redus la 4%, cel mai scăzut nivel începând cu anul 1980, de când au început să fie înregistrate acest tip de tranzacții. Piața britanică de M&A a cunoscut cea mai bună evoluție în anul 2000, când valoarea tranzacțiilor realizate în prima jumătate a anului de companiile locale a reprezentat 18% din piața globală.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
lira sterlina
achizitii
m&a
fuziune
preluare
referendum
investitori