Tot uitându-mă la televizor și comparând cu ce scrie prin cărțile de specialitate m-am gândit oare câte știri de presă mai apar, de fapt, în presă. Se poate merge mai departe și să vedem câte știri economice au legătură cu domeniul economic sau sunt doar atacuri la persoanele care conduc instituțiile economice.
Să rămânem însă mai întâi în cadrul general pentru a ne întreba dacă o informație despre două trenuri care se ciocnesc, o autoritate de resort care asigură că nu vor mai fi accidente pentru că trenurile vor circula mai încet și niște călători intervați care spun că-i bine așa fiindcă chiar dacă întârzie la muncă vor ajunge vii, este știre de presă?
Și mergând spre sfera economică, dacă se măresc dobânzile ori cursul, ceea ce observă oricine, poate fi știre numai fiindcă se pune bara cu breaking news?
În primul caz se pune problema pe cine interesează părerea unor persoane slab educate, care, fără să se întrebe de ce trenurile nu merg repede și bine, comentează ceea ce li se servește din partea oficialilor arogându-și dreptul la exprimare, dat de democrație. În cel de-al doilea, în care tot de manipularea mulțimilor e vorba, marketingul dă impresia că dacă pune titlurile de-o șchioapă va putea face din ceea ce pune pe tapet o știre, chiar dacă îi lipsește poanta.
Ca să fim foarte bine înțeleși, marketingul e tributar politicul, de aceea frapează apropierea dintre modurile lor de manifestare. Și ceea ce se “produce” pe piața media e artă cu tendință, care ne amintește de promotorul curentului, Constantin Dobrogeanu - Gherea, unul dintre cei ce a îndreptat partidele socialiste spre Revoluția din Rusia și a inițiat un alt tip de partid socialist, după cum menționa Lev Troțki.
Spre deosebire de conservatorii Titu Maiorescu și Mihai Eminescu, ziariști pur-sânge, ce militau pentru artă pentru artă, în opoziție cu arta tendențioasă la care recurge în prezent presa pentru a cânta în struna mulțimilor, în loc să încerce să le educe prin stimularea elitelor, în așa fel încât democrația să devină un lucru folositor, nu unul distructiv.
Mai mult pentru a o combate, Anton Bacalbașa a rezumat arta pentru artă astfel:
“Este acea lucrare în care artistul, dezbrăcându-se de toate pasiunile și emoțiunile lui de om și de cetățean, ridicându-se în afară și mai presus de tot ce ne agită pe noi, și chiar pe dânsul, părăsindu-și, cu alte cuvinte, o parte din propria lui individualitate, se aruncă, în momentul creațiunii artistice, în... regiunea ficțiunilor impersonale. El face o operă din care nu se vede nici propria lui personalitate, nici înrâurirea mediului înconjurător asupră-i, nici senzațiile și ideile ce-l stăpânesc; el face o operă... frumoasă în sine, și atâta tot”.
Din câte se vede, arta pentru artă are legătură cu raționalul, nu cu emoționalul, cel ce face, în zilele noastre, obiectul unor televiziuni intitulate a fi de știri, dar care conservă empatia și eclectismul, abuzând de lipsa de educație a maselor manipulabile. O asemenea presă încalcă primul principiu al conceptului de știre, care evidențiază că n-are voie să fie patetică.
