Cel mai bun răspuns imediat al Europei la războiul comercial al tarifelor vamale declanșat împotriva sa de Statele Unite și, în general, la schimbarea radicală de atitudine – în rău - a Administrației de la Washington față de vechii aliați de pe Bătrânul Continent s-ar putea să fie acela de a le face viața mai ușoară multor americani din afara SUA, precum și multor europeni, punându-l, totodată, pe președintele Donald Trump în postura de a-și respecta, fără să vrea, o promisiune politică făcută atât în campania electorală din 2016, cât și în cea din 2024.
Răspuns care ar reduce, totodată, costurile, povara administrativă și volumul de muncă ale băncilor și agențiilor de colectare a veniturilor bugetare din Europa, ar impune respectarea deplină a Regulamentului UE privind protecția datelor (GDPR) în relația cu statul american și ar eroda statutul de facto al SUA de ″jandarm fiscal″ unilateral pentru peste o jumătate din planetă.
Eritreea și SUA sunt singurele state care au pretenția de a-și taxa cetățenii și dacă locuiesc și câștigă bani în străinătate. Nu mai puțin de 113 țări din întreaga lume (până și Federația Rusă), printre care absolut toți membrii UE, inclusiv România, au semnate acorduri cu Statele Unite prin care s-au angajat să oblige băncile și alte instituții financiare din jurisdicțiile lor să raporteze către Internal Revenue Service (IRS), în multe cazuri prin intermediul instituțiilor fiscale naționale, informații despre conturile și contractele clienților lor despre care există indicii că ar putea avea obligații în baza legislației taxelor și impozitelor din SUA. Numărul statelor care nu au astfel de acorduri este mai mic de o sută.
Pe scurt, mai mult de jumătate din planetă, cu tot cu întreaga Uniune Europeană, muncește pentru Fiscul american și face eforturi costisitoare pentru a feri bugetul de stat al SUA de evaziune fiscală.
Acordurile cu Statele Unite vorbesc despre reciprocitate, adică despre obligații corelative ale instituțiilor financiare americane de a raporta agențiilor fiscale din țările semnatare informații despre conturile din SUA ale potențialilor lor contribuabili. În practică, aceste informații furnizate de americani – dacă și când le furnizează - sunt extrem de sărace, atât ca volum, cât și ca grad de profunzime și detaliere, comparativ cu ce primesc ei, pentru a permite cu adevărat prevenirea sau înlăturea efectelor evaziunii fiscale efectuate prin ″ascunderea″ de venituri impozabile în Statele Unite. În plus, în multe cazuri, aceste informații venite de peste Ocean sunt pur și simplu inutile pentru țările partenere, ale căror legislații nu prevăd taxarea extrateritorială a cetățenilor lor.
Faptul că reciprocitatea este numai un deziderat retoric este, de altfel, recunoscut explicit în acorduri. ″Guvernul Statelor Unite recunoaște necesitatea de a atinge niveluri echivalente de schimb automat de informații reciproc cu România. Guvernul Statelor Unite se angajează să îmbunătățească în continuare transparența și să dezvolte relațiile de schimb de informații cu România, prin continuarea adoptării de reglementări și prin susținerea și sprijinirea legislației relevante pentru a atinge astfel de niveluri echivalente de schimb automat de informații reciproc″, scrie în Acordul FATCA al României cu SUA.
Legea americană și acordurile bilaterale internaționale încheiate în baza ei poartă numele de FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act - ″Legea conformității fiscale a conturilor străine″). Multe dintre aceste acorduri, inclusiv cel semnat de România cu Washingtonul, au intrat în vigoare în 2015, astfel că aniversarea unui deceniu de aplicare vine în cel mai prost moment al relațiilor SUA-Europa din istoria contemporană.
Fiecare dintre noi, atunci când am mers la bancă pentru cele mai simple servicii, am fost întrebați măcar o dată dacă prezentăm indicii că am fi ″persoane SUA″, cu obligații de raportare FATCA. Pentru că FATCA nu vizează doar cetățenii și rezidenții în Statele Unite care trăiesc în alte țări, ci o categorie mult mai largă, "persoanele SUA". În această categorie intră și persoanele doar născute în SUA, sau care au un cont bancar, o adresă sau un număr de telefon în Statele Unite, sau care au fost prezente mai mult de 1 lună pe teritoriul SUA.
FATCA nu este, deci, un produs al regimurilor Trump. Legea ca atare a fost adoptată în 2010, după scandalul de evaziune fiscală care a avut în centru banca elvețiană UBS, iar impunerea ei atâtor state ale lumii este o performanță a administrației Obama. Pentru asta, americanii au folosit și bățul, și morcovul. Bățul e unul extrem de convingător: instituțiile financiare străine care nu se conformează obligațiilor de raportare sunt sancționate, conform legii americane, prin aplicarea unei rețineri la sursă de 30% asupra oricăror plăți de natura dobânzilor, dividendelor, chiriilor, primelor, anuităților, compensărilor, remunerațiilor, onorariilor și altor câștiguri cu sursă SUA.
A existat însă și morcovul. Acordurile bilaterale FATCA cu țările europene au fost încheiate de americani într-o perioadă de ″paradis diplomatic″ al relațiilor SUA-UE, când angajamentul Statelor Unite față de securitatea Bătrânului Continent, inclusiv cu privire la costurile acesteia suportate de Washington, era o axiomă neconstestată și când se spera ca FATCA să nu rămână doar un act de dominație mondială al SUA, ci să reprezinte doar un prim pas către o înțelegere globală mult mai cuprinzătoare privind prevenirea evaziunii fiscale transnaționale, impozitarea minimă a corporațiilor multinaționale și repartizarea mai corectă pe națiuni a taxelor plătite de acestea.
În plus, atunci ca și acum, băncile europene aveau tot interesul să nu-și pericliteze în nici un fel accesul la piața americană de finanțări în dolari, vitală mai ales în momente de criză, dar nu numai.
Nimic din toate astea nu mai e bătut în cuie, iar unele argumente au dispărut cu totul. În prima zi a celui de-al doilea mandat al său la Casa Albă, pe 20 ianuarie 2025, Trump a anunțat retragerea Statelor Unite din acordul global OECD privind impozitarea minimă a corporațiilor multinaționale și a ordonat Trezoreriei de la Washington să pregătească sancțiuni împotriva țărilor care au instituit – sau este probabil să instituie – norme fiscale care afectează în mod disproporționat companiile americane.
″Din cauza Acordului Global privind Taxele (la care SUA aderat în 2021, în timpul președinției lui Joe Biden – n.r.) și a altor practici fiscale discriminatorii, companiile americane ar putea fi supuse unor regimuri fiscale represive dacă SUA nu se conformează obiectivelor fiscale ale altor țări. Acest memorandum reafirmă suveranitatea și competitivitatea economică a națiunii noastre, clarificând că Acordul Global privind Taxele nu are forță sau efect în Statele Unite″, se arată în documentul semnat de Trump.
Într-un alt memorandum, emis pe 13 februarie, cu privire la tarifele punitive pregătite de administrația de la Washington, președintele SUA a luat la țintă ″taxele nedrepte, discriminatorii sau extrateritoriale impuse de partenerii noștri comerciali companiilor, muncitorilor și consumatorilor din Statele Unite, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA)″.
″Companiile americane, potrivit estimărilor interne, plătesc peste 200 de miliarde de dolari pe an taxă pe valoarea adăugată (TVA) guvernelor străine, ceea ce reprezintă o povară dublă impusă companiilor americane, în timp ce companiile europene nu plătesc taxe Statelor Unite pe veniturile din exporturile lor din SUA″, a declarat Trump noaptea trecută, când a anunțat noile ″tarife reciproce″ impuse țărilor din UE și altora.
Mai mult, unii oficiali europeni din Banca Centrală Europeană (BCE) și din instituțiile europene de supraveghere bancară și financiară au început să se întrebe dacă mai pot conta, în noul regim Trump, pe Federal Reserve, banca centrală a SUA, pentru a furniza finanțare în dolari în perioade de criză, în contextul în care încrederea lor în guvernul SUA a fost zdruncinată de politicile recente ale administrației de la Washington, mai ales de dezangajarea față de securitatea Europei și de tarifarea agresivă a exporturilor UE în SUA.
Tot atâtea argumente pentru ca statele Uniunii Europene să denunțe acordurile bilaterale FATCA încheiate cu americanii, să înceteze să-și oblige băncile să facă raportări către IRS, să întrerupă sprijinul acordat de propriile agenții fiscale celei americane în baza acordurilor FATCA și să monitorizeze atent orice măsură de retaliere pe care băncile ar putea-o suferi din partea Washingtonului.
Interesant este că una dintre promisiunile electorale ale lui Trump a fost chiar eliminarea scopului pentru care a fost adoptată FATCA și pentru care au fost semnate acordurile bilaterale de implementare. În octombrie anul trecut, într-un videoclip publicat pe YouTube de organizația pentru ″diaspora″ a Partidului Republican, Trump a promis desființarea ″dublei taxări″ a americanilor de peste hotare, deși unii analiști s-au arătat imediat sceptici cu privire la seriozitatea acestei promisiuni.
Pe de altă parte, promisiunea nici măcar nu a reprezentat o noutate. Platforma republicană din 2016, de la prima campanie electorală victorioasă a lui Donald Trump, prevedea explicit abrogarea FATCA.
″FATCA (...) duce la dobândirea fără mandat de către guvern a informațiilor financiare personale, fără suspiciuni rezonabile. Americanii din străinătate ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi precum americanii care locuiesc în Statele Unite, ale căror informații financiare private nu sunt supuse dezvăluirii către guvern (...). Cerința ca toate băncile din întreaga lume să furnizeze informații detaliate către IRS despre deținătorii de conturi americani din afara Statelor Unite a dus la refuzul acestor bănci de a presta servicii pentru americani. Astfel, FATCA nu numai că permite percheziții și confiscări nerezonabile (neconstituționale – n.r.), dar amenință și capacitatea americanilor de peste mări de a duce o viață normală. Solicităm abrogarea FATCA și trecerea americanilor din străinătate la impozitarea bazată pe rezidență″, scria în platforma electorală din 2016 a Partidului Republican.
FATCA a creat categoria așa-numiților ″americani accidentali″, care au legături extrem de slabe spre inexistente cu Statele Unite, dar pe care IRS-ul îi consideră totuși ″persoane SUA″, impunându-le băncilor străine din țările în care locuiesc (foarte mulți dintre ei în Europa, unde sunt cetățeni ai țărilor membre) să le raporteze conturile către Fiscul american. Iar pentru că băncile europene se feresc cât pot să aibă de a face cu povara și riscurile implicate de relația cu IRS, ″americanii accidentali″ se trezesc de multe ori în situația de a le fi refuzate servicii financiare elementare, cum ar fi deschiderea de conturi bancare.
În urmă cu circa 7 ani, numărul acestora era estimat la peste 100.000, cei mai mulți fiind persoane cu venituri și averi care nu depășesc media și ale căror surse financiare nu prezintă riscuri de evaziune fiscală. Mult mai mulți sunt expații americani propriu-ziși, deținători ai cetățeniei SUA care locuiesc și muncesc în Europa, ale căror conturi trebuie raportate la IRS de către instituțiile financiare europene.
Nu în ultimul rând, de mulți ani, la nivelul instituțiilor Uniunii Europene a fost ridicată problema faptului că acordurile FATCA și implementarea lor încalcă legislația comunitară a privind protecția datelor personale, celebrul Regulament GDPR. Autoritatea de resort din Belgia chiar a emis în 2023 o decizie administrativă prin care a interzis transferul de date de la Fiscul bruxellez către IRS în baza FATCA, după o reclamație a unui belgian cu dublă cetățenie, însă decizia a fost anulată în justiția belgiană, după un apel formulat chiar de Ministerul de Finanțe de la Bruxelles.
În 2019, acordul FATCA dintre Franța și SUA a fost atacat fără succes la Consiliul de Stat de la Paris (care are și atribuții de curte constituțională), reclamația fiind respinsă, printre altele, pe motivul că americanii au promis în acord că vor lua măsuri pentru a spori nivelul de reciprocitate al raportărilor.
De altfel, Parlamentul European a adoptat, în 2018, cu o largă majoritate, de 470 de voturi, o moțiune prin care a solicitat Executivului comunitar renegocierea acordurilor FATCA, argumentând că acestea contravin GDPR, încalcă dreptul la intimitate și viață privată și limitează accesul la conturi bancare și de plăți pentru mulți cetățeni UE și prezintă o ″lipsă inerentă de reciprocitate″. Nu s-a întreprins însă nimic concret în această direcție.
În 2021, în Congresul SUA a fost introdus un proiect de lege de combatere a ″paradisurilor fiscale″, care prevedea și obligații suplimentare de raportare de date către agențiile fiscale din statele semnatare de acorduri FATCA, pentru instituțiile financiare americane. Draftul de act normativ nu a fost însă adoptat nici până în prezent.
″Posibilitatea de a face schimburi reciproce de informații este deosebit de importantă pentru implementarea FATCA. În prezent, însă, SUA oferă guvernelor străine mai puține informații decât primim noi de la acestea. Propunerea legislativă ar extinde obligațiile de raportare ale instituțiilor financiare americane în mai multe moduri – de exemplu, impunându-le să raporteze soldurile tuturor conturilor financiare deținute de persoane străine. Aceste noi cerințe de raportare ar permite IRS să ofere niveluri echivalente de informații guvernelor străine cooperante, pentru a sprijini eforturile acestora de combatere a evaziunii fiscale a contribuabililor lor″, declara, în aprilie 2022, șeful IRS de atunci, Charles Retting, la o audiere în Comisia de Buget a Senatului american.
Un raport tot din 2022, realizat la comanda aceluiași Parlament European, deplângea pasivitatea instituțiilor europene față de necesitatea de a renegocia acordurile FATCA cu SUA sau chiar de a lua măsuri unilaterale care să rezolve multiplele aspecte problematice ale acestor acorduri.
″Politica Comisiei Europene este de a delega responsabilitatea monitorizării și impunerii respectării legislației UE de protecție a datelor către autoritățile naționale de protecție a datelor și de a condiționa o eventuală renegociere și modificare la nivel de UE, cu SUA, a acordurilor FATCA de o decizie unanimă în acest sens a Consiliului UE. În același timp, SUA nu doresc acorduri multilaterale de schimburi de informații și nici reformarea radicală a FATCA și a acordurilor de implementare, existând doar semnale slabe în direcția întăririi reciprocității″, se menționa în raport.
Documentul recomanda, drept cea mai radicală măsură posibilă, interzicerea implementării FATCA în întreaga UE, prin suspendarea acordurilor, până la punerea completă în acord a înțelegerilor bilaterale cu legislația GDPR și la îmbunătățirea semnificativă a reciprocității schimburilor de informații fiscale cu americanii. Nu s-a făcut nimic în această direcție.
Culmea este că FATCA impune costuri semnificative de implementare și conformare nu doar instituțiilor financiare europene, despre care acestea, inclusiv cele românești, au avertizat încă dinainte de semnarea acordurilor bilaterale. Și nu doar agențiilor fiscale din statele partenere cu americanii, ci și IRS-ului ca atare, cu beneficii mai mult decât modeste.
Astfel, în 2010, când a fost adoptată FATCA, autoritățile de la Washington estimau că aceasta va aduce, în 10 ani, încasări bugetare suplimentare de 8,7 miliarde de dolari. Numai că un raport din 2022 al Trezoreriei SUA a dezvăluit că, în primii 11 ani de implementare a FATCA, veniturile suplimentare au fost de numai 14 milioane de dolari, constând exclusiv în amenzi pentru omisiuni și întârzieri de raportări, în timp ce costurile IRS cu aplicarea legii s-au ridicat la nu mai puțin de 574 milioane de dolari.
La un astfel de bilanț, te-ai aștepta ca primul care să ceară abrogarea sau măcar reformarea FATCA să fie nu Bruxelles-ul, ci DOGE al lui Elon Musk.
