În data de 29 noiembrie 2024, Institutul Național de Statistică a publicat datele privind Activitatea de Cercetare – Dezvoltare aferente anului 2023. Așa cum probabil era de așteptat, în contextul efervescent al alegerilor de la finalul anului 2024 și a perioadei care a urmat, rezultatele, analiza și proiecțiile de viitor ale sectorului prezintă un interes minim spre deloc – situație care este, din păcate, în congruență cu consecventa lipsă de interes a „statalității române” pentru domeniu.
Am mai scris și cu altă ocazie (materialul poate fi consultat aici) despre lipsa strategiei de țară în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice, ca parte integrantă a nevoii de (re)industrializare pentru creștere economică si dezvoltarea României. Astăzi, în contextul unei dinamici accelerate de criza pandemică din 2020 – 2022, de războaiele care au urmat și „al reașezărilor pentru noua ordine mondială”, avantajul țărilor puternic tehnologizate este mai evident ca niciodată, consolidându-le rolul geopolitic.
În mijlocul acestor transformări profunde, cum se face că România rămâne un exemplu negativ, la nivel european și nu numai? De ce am ajuns în această dezonorantă situație, după 35 de ani de „organizare” democratică? Care este viziunea și strategia leadership-ului național cu privire la acest domeniu vital pentru viitorul țării? Cum putem inversa această păcătoasă tendință, astfel încât să putem asigura progresul pentru națiunea română? Iată câteva întrebări cărora le putem găsi răspunsuri, însă doar dacă înțelegem contextul în profunzimea sa dacă se vor lua deciziile strategice necesare.
Trei indicatori evidențiem aici: doi dintre aceștia de natură cantitativă, iar cel de-al treilea de natură calitativă. Intervenția asupra acestora este crucială pentru relansarea sectorului.
- Capitalul uman, format de sistemul educațional[1] și, mai important, capitalul uman atras către sectorul de cercetare dezvoltare în economia activă (cod CAEN diviziunea 72).
- Alocarea bugetară (procent din PIB).
- Structura și funcționarea sistemului de cercetare-dezvoltare în contextul economiei naționale.
Voi prezenta, succint, situația fiecăruia dintre acești indicatori în România zilelor noastre.
- Capitalul uman
Din punctul de vedere al formării unui capital uman înalt calificat (nivel 5-8)[2], țara noastră menține constant numărul de absolvenți de studii superioare în domeniile științei și tehnologiei, în intervalul 2013 - 2021. Cu un număr de 17 absolvenți la 1000 de locuitori, țara noastră se situează pe poziția a 17-a din cele 27 de țări al UE (figura 1). Privită individual, am putea spune că această valoare este una modestă. Dacă, însă, o raportăm la numărul persoanelor implicate în activitatea de cercetare – dezvoltare, realizăm că situația este dezastroasă. Cu puțin peste 0,4% din totalul forței de muncă, România se situează la coada clasamentului Uniunii în ceea ce privește absolvenții de studii superioare în aceste domenii (figura 2).
Figura 1. Absolvenți de studii superioare din specializarea știință si tehnologiei,
2013 vs. 2021 (sursa: Eurostat)
Conform Institutului Național de Statistică[3], la sfârșitul anului 2023, în România, în activitatea de cercetare – dezvoltare erau implicate 48.103 de persoane. Dintre acestea, 33.220 erau angajate în sectorul public (20.185 în învățământul superior și 13.035 în sector guvernamental) și 14.395 in sectorul privat. Sectorul entităților non-profit avea un număr de 488 de angajați implicați în această activitate creatoare.
Figura 2. Numărul angajaților implicați in activitatea de cercetare dezvoltare
(CAEN 72xx) (sursa: Eurostat)
- Alocarea bugetară
Este deja de notorietate faptul că, la acest capitol, țara noastră este deja de foarte multă vreme în ingrata postură de ultimă țară în UE (figura 3). Cu o alocare de doar 0,51 % din PIB[4] (din care 0,32% au fost pentru sectorul privat și 0,19% pentru sectorul public), România a cheltuit puțin peste 8,288 miliarde de lei pentru activitatea de Cercetare - Dezvoltare. În aceste condiții, este evident că suntem condamnați să importăm tehnologie – indiferent de nivelul de complexitate al acesteia – cu atât mai mult cu cât capacitatea de producție și dezvoltare economică este direct legată de produsele astfel fabricate în țara noastră. Așadar, vom rămâne în continuare surprinși de realizările tehnologice și implicit economice ale unor „campioni”, cum sunt Coreea de Sud, Israel, Norvegia, Statele Unite ale Americii, pentru a menționa doar jucătorii externi UE.
Figura 3. Cheltuielile de Cercetare-Dezvoltare ale statelor membre UE si a unor tari de referință in anul 2022 (% din PIB) (sursa: Eurostat)
Alocarea publică națională pentru zona Cercetare - Dezvoltare rămâne, din păcate, la un ridicol 0,19% (deci sub 0,2% din PIB) de peste 7 ani – deși în comunicarea publică realizată la fiecare început de an sunt prezentate procentele din PIB „în creștere” față de anul precedent. Ba chiar, în ianuarie 2023 se anunța o creștere de 70% și atingerea, în 2024, a pragului de 1% din PIB[5]. Anul acesta a început cu o scădere procentuală a PIB-ului alocat pentru Cercetare-Dezvoltare, chiar dacă a înregistrat o creștere simbolică în valoare nominală.
- Structura si funcționarea sistemului de cercetare-dezvoltare in contextul economiei naționale
Sistemul românesc de Cercetare-Dezvoltare este constituit, așa cum sunt și cele din țările UE sau ale altor țări dezvoltate, dintr-o componentă privată și una publică. În zona privată activează atât entități comerciale, cât și organizații non-profit. Sectorul public cuprinde entități în care se desfășoară activitatea de Cercetare - Dezvoltare, și anume: Institutele Academiei Române (70[6]), Institutele, centrele si statiuniile Academiei de Stiinte Agricole si Silvice[7], Universitățile civile și militare (45[8]+7[9]) și Institutele Naționale de Cercetare Dezvoltare (44[10]).
Dacă acceptăm punctul de vedere al profesorului Ernest Moniz (MIT Physics Department), fost Secretar al Departamentului Energiei din Statele Unite ale Americii, care spunea că Departamentul Energiei (Department of Energy DoE), prin rețeaua celor 17 Laboratoare Naționale este „un fel de coloană vertebrală absolută în sistemul american de știință și tehnologie”[11], în sistemul public românesc ar trebui să identificăm structurile fundamentale ale cercetării și dezvoltării tehnologice naționale - adică ”sediile” celui mai calificat capital uman al patriei în domeniul Cercetării – Dezvoltării și implicit al inovării tehnologice.
Acest ecosistem (cu greu calificat astfel dacă evaluăm indicatorii caracteristici specifici) este finanțat public prin bugete alocate, în principal, de trei ministere, și anume: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Ministerul Invesțiilor și Fondurilor Europene (MIPE) și Ministerul Educației Naționale (MEN). Pe lângă aceste surse bugetare mai există și alocări în cadrul Planurilor Sectoriale de Cercetare – Dezvoltare ale autorităților publice centrale și locale. În ceea ce privește autoritățile statului prin care se implementează strategia și Planul National de Cercetare – Dezvoltare, în cadrul MCID funcționează, cu rol de „autoritate de management” pentru finanțarea activităților CDI, Agenția Spațială Română (ROSA[12]) și Institutul de Fizică Atomica (IFA[13]). Cea mai mare parte a finanțării MCID este gestionată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale.
Având în vedere existența tuturor acestor entități – care există și în celelalte țări membre UE, precum și în cele ale ”campionilor” din afara UE – am avea, teoretic, o șansă. Însă cum un sistem funcțional și performant nu înseamnă doar existența componentelor, ci – mult mai important – organizarea și relaționarea eficientă dintre acestea, realitatea românească este una dezamăgitoare – chiar dacă nu una surprinzătoare. Ultimul tablou de bord al inovării (Inovation score board) plasează țara noastră, pentru al 8-lea an consecutiv (întreaga perioada de când există acest indicator) pe ultimul loc la nivelul UE.
Figura 4. Capacitatea de inovare la nivelul tarilor UE.
In loc de concluzii
Și totuși, așa cum s-a putut în alte țări, dar și în țara noastră într-o altă perioadă, există posibilitatea de a (Re)forma acest domeniu strategic, pentru dezvoltarea economică sustenabilă. Dar cum? În ce condiții? În cât timp? Și care ar fi rezultatele minimum-acceptabile? Toate acestea sunt întrebări necesare, iar răspunsurile trebuie să fie cunoscute si înțelese de clasa politică, cea care are puterea de a acționa în sensul coagulării unui ecosistem performant.
Similar cu „momentul” Snagov din 1995 care a decis că aderarea României la NATO și UE reprezintă priorități naționale, (Re)tehnologizarea în vederea (Re)industrializării țării poate deveni o prioritate națională doar prin asumarea politică la nivel național. Iar aceasta trebuie integrată în planul de țară. Nu putem vorbi despre industrializare fără tehnologie, care la rândul său se bazează pe efortul de Cercetare – Dezvoltare.
Referindu-ne la componenta publică, „reformarea” sistemului nu înseamnă eliminarea sau crearea unor noi categorii de entități publice. Nu integrarea „voluntară” sau diviziunea „pe repede înainte” reprezintă soluția miraculoasă. Reformarea sistemului public înseamnă mult mai mult decât am văzut în ultimii 35 de ani - înseamnă viziune pe termen scurt, mediu și lung, specifică pentru categoriile de activitate, și însumând cel puțin următoarele:
(1) „trasarea obiectivelor specifice”, în conformitate cu nevoile economice actuale, pentru fiecare categorie de entități (Universități, institutele Academiei Romane, Institute Naționale de Cercetare – Dezvoltare) în conformitate cu capitalul uman existent la acest moment și proiecția dezvoltării acestuia pe termen scurt/mediu/lung,
(2) alocarea resurselor financiare specifice obiectivelor, având mecanisme adecvate secolului XXI de evaluare/monitorizare/recepție. Eliminarea birocrației si a incapacității de înțelegere la nivelul structurilor administrative care gestionează sectorul de activitate sunt absolut necesare. Acestea vor fi elemente benefice întregului sistem, nu doar componentei publice.
(3) înțelegerea si asumarea de către „statalitatea română” a perioadelor de timp specifice domeniului de activitate, astfel: ”scurt” înseamnă de până la 5 ani, ”mediu” înseamnă 6 – 19 ani, iar ”lung” este reprezentat de orizontul de peste 20 de ani. Toate acestea sunt necesare pentru operaționalizarea unor capabilități dezvoltate și industrializate în economia națională (de la un nivel TRL1 sau, în limbaj de business, R&D, „from scratch”). În aceste condiții, nu mai fi pot acceptate deviații de la strategia națională/componenta CDI a mult-doritului plan de țară odată cu fiecare schimbare guvernamentală.
(4) Conștientizarea si înțelegerea de către Guvernul României (și, subsecvent, de către Parlament) a rolului pe care îl joacă fiecare categorie de entități de Cercetare – Dezvoltare, într-un ecosistem inovativ, așa cum se dorește a fi generat într-un viitor cât mai scurt în România.
(5) Rezultatele minimum-acceptabile ale acestui efort strategic trebuie să fie în concordanță cu planul de țară și nivelul economic dorit a fi atins în deceniile viitoare, in contextul larg al geopoliticii regionale și globale, și al noilor constrângeri, dar și noi oportunități care vor apărea.
[1] Ministerul Educatiei Nationale CNRED – sistemul ISCED
[3] Institutul National de Statistica – activitatea de Cercetare Dezvoltare anul 2022.
[5] Gala Cercetarii Romanesti Ianuarie 2023
[6] Institute si Centre ale Academiei Romane
[8] https://www.edu.ro/universitati_stat_civile
[10] https://www.mcid.gov.ro/sistemul-de-cercetare/institute-nationale-de-cercetare-dezvoltare/
[11] Talks at Google 13 Noiembrie 2014 (interval 8 min si 30 sec pana la 8 min si 40 sec)
Flaviu Turcu este Președintele Asociației pentru Diplomație Tehnologică. Este licențiat în inginerie și a obținut titlul de doctor în fizică la Universitatea Babeș-Bolyai, unde în prezent este conferențiar. Flaviu are o vastă experiență în domeniul științei și tehnologiei în mediul academic, de cercetare, de afaceri și guvernamental – experiență dobândită în peste două decenii de activitate în țări din Europa (Universitatea Radboud, Nijmegen, Regatul Țărilor de Jos; CNRS Orleans, Franța; NICPB, Tallinn, Estonia; Bruker Corp. Ettlingen, Germania) și America de Nord (Universitatea din Lethbridge, Lethbridge Canada; Los Alamos National Laboratory, Los Alamos, NM SUA). A fost cercetător al prestigiosului Pacific Northwest National Laboratory, Richland, WA - entitate de elită a Departamentului Energiei din Statele Unite ale Americii. În 2015 Flaviu Turcu a obținut prestigiosul premiul R&D 100 Awards, dedicat celor mai inovative tehnologii introduse pe piață.
