Probabil că următoarele generații de politicieni și analiști vor folosi cele întâmplate în alegerile pentru Primăria Bucureștiului, din primăvara lui ’24, ca lecție de cum se ratează niște alegeri și niște oportunități. Cum se ratează tot. Mărturisesc că de vreo 25 de ani nu am văzut așa ceva, numai că, pe atunci (mă refer la Primărie), lucrurile nu erau încă „așezate”, partidele de tot soiul brehăneau bete și năuce, iar oamenii politici încă nu-și dăduseră măsura și nici nu erau tot atât de cunoscuți, ca acum.
Ceea ce vreau să discut aici nu are treabă cu orientarea politică, nici cu ideologia, nici cu societatea românească. Am zis de nenumărate ori că, fără bețele în roate ale politicii românești, România s-ar fi aflat azi între primele zece țări europene. Societatea va trece și peste asta, cum a trecut de nenumărate ori de-a lungul istoriei. Dar să ne întoarcem la oile noastre.
A trecut o săptămână de la retragerea candidaturii doctorului Cîrstoiu. Dar chiar și acum stau și mă minunez. Primul lucru care a fost clar tuturor e că partidul nu se pregătise de alegeri. Probabil că ideea generală era că se poate numi candidat și o muscă fără cap, că populația tot nu va avea ce face. A doua idee trebuie să fi fost ca viitorul primar să fie amicul sau pila cuiva, eventual o rudă îndepărtată. A treia vorbă de duh e musai să fi fost: „Unde ne grăbim? Ne urmărește cineva?” În jurul primăriei era pustiu.
Momentul trezirii pare să fi fost apariția în peisaj a lui Piedone. Nu că personajul n-ar fi fost cunoscut de ani buni, dar poziționarea lui intempestivă într-un sondaj de opinie, în topul preferințelor electorale pe întregul București, a venit ca un duș rece. PSD își cunoștea, până atunci, contracandidatul de serviciu: Nicușor Dan. Și e ușor de bănuit cu ce i-ar fi dat la operație: cu apa caldă și încălzirea, cu aglomerația, cu construcțiile – cu multe și mărunte. Așa că, zic eu, prelungind bănuielile și suspansul, problema candidatului nu exista. Rețelele de socializare au explodat instantaneu.
Piedone a fost căutat de bube până și-n chiloți. Doar că bubele nu erau în chiloți, ci umblau de multă vreme libere prin oraș. I-a ieșit și foaia matricolă pe corso. Au făcut horă bancurile, meme-urile, citatele. Zadarnic. Piedone stătea cocoțat în vârful preferințelor publicului. Ca de obicei, Clujul a râs de mitici. „Ăsta e primarul pe care îl merită miticii.” Unii bucureșteni au anunțat că ei fug din țară dacă iese Popescu. „Suntem la mâna prostimii!” – au țipat stins ultimii. Unde am mai auzit eu asta?
Dincolo de surpriza ideologică, poporul, prostimea, cum i se mai zice, e opac la marile planuri, la estetică, holistică, ecologie, macroeconomie. Locuitorii burgurilor din toată țara nu se mai uită la apartenența partinică, la promisiuni, la studii. Ei vor să știu cum li se îmbunătățește viața și cam până când, dacă e curat pe stradă, dacă pot intra în liniște la spital. Popoarele nu vor revoluție, ci un pic mai bine pentru dumnealor.
Așa că acel candidat aflat în grațiile publicului poate, din acel moment, să facă și să zică orice. Locuitorii tropăie chiar dacă favoritul lor mănâncă usturoi și face glume răsuflate. Iar să-l învinuiești de kitsch e echivalent cu a jigni gustul public. „Nu e kitsch, e frumosul nostru, al poporului. A furat? S-a mânjit? Poate, dar a și făcut. Toată ziua e pe șantiere. Toată ziua e cu ochii pe funcționarii care ne fură. Al nostru spală strada, al vostru știe?” Iată cum se construiește, în timp, o simpatie populară. Nu știa PSD asta? Ba da. Doar că nimeni nu și-a imaginat că Piedone vrea mai mult decât sectorul 5. Că va tinde spre funcția supremă în oraș. Uite că vrea. Și vrea neabătut. Ceea ce îi dă și putere, și influență, și presiune.
În acest moment, partidul ăl mare s-a trezit. Și, ce să vezi?, a constatat că nu are alternativă viabilă. Așa că băieții de la cadre au început să caute prin fișe și n-au găsit nimic. Ar trebui să fac o paranteză: nici celelalte partide nu pregătesc generația de mâine. Toți șmecherii din partidele main-stream se consideră nemuritori și vor să fie ultimii care sting lumina. Numai că viața nu se potrivește cu socoteala de acasă.
Așa, pe rînd, ușurel, au dispărut nemuritorii din toate partidele, de-a lungul timpului. Dar să ne întoarcem la oaia noastră. L-au găsit pe doctorul Cîrstoiu. Fără să-l caute de bube și varice, fără să-i dea biografia la întors, necunoscut publicului, candidatul a fost o pradă ușoară. Nu, nu e cum a declarat ulterior, că presa l-ar fi sfâșiat, ci, dimpotrivă, nu s-a gândit niciodată care sunt punctele lui slabe. El e mai puțin vinovat de faptul că consideră medicina o proprietate privată, de familie șică are dreptate, orice ar face și ar spune. Recrutorii, însă, trebuia să știe. Când te împinge necuratul să candidezi, trebuie să lași pe altul să scotocească.
Tu ești orb la slăbiciunile tale, vezi numai paiul din ochiul altuia. Și mai ridicol, intrarea în scenă a doctorului a dat dimensiunea exactă a alegerilor viitoare. Un dezastru pentru PSD-PNL. Lenea de a gândi, de a programa și de a susține le-a fost fatală. Lipsa de proiecte umane a devenit vizibilă până și pentru ei. În fața celui mai catastrofal rezultat previzionat. Improvizațiile au continuat, iar degringolada a culminat cu celebra fotografie a medicului, singur într-un vagon de metrou. Vă puteți închipui ceva mai absurd? Păi, cum să nu-l iei la ștangă?
Iar tabloul arăta cam așa: Piedone, pe locul întâi, Nicușor Dan, pe doi, iar Cîrstoiu, la coadă. „Tacticienii” partidului au apelat la o tehnică veche de când România capitalistă. Ce-ar fi să se cumpere retragerea monstrului? Numai că, ce să vezi?, monstrul are ambiții, pune condiții. Nu, nu vă gândiți la bani. Cu banii e ușor. Partidul lui Piedone vrea locuri. În Parlamentul european, în Parlamentul neaoș. O să spuneți că e un mizilic. Ei bine, nu e. Pentru că fiecare membru de frunte al partidului ține la statutul lui de deputat cu sfințenie. Acolo nu se negociază, chit că vrea toată șefimea.
Și uite-așa am ajuns la Gabriela Firea. Numai că, încă o dată, socoteala de acasă s-a fâsâit în târg. Noua forță politică pare să îi netezească drumul lui Nicușor Dan spre al doilea mandat. De unde voturile curgeau spre Piedone, acum, râurile s-au despărțit. Ce va însemna asta pentru Paul Stănescu? Sunt nu curios, ci ros de curiozitate. Socotesc, adun, împart. Nici Firea, nici Popescu nu mai par capabili să depășească 30%. Se anunță vremuri grele. Și, o să mă întrebați, PNL? PNL, ce? Unde, când, de ce? Despre ce vorbim? A aflat cineva ceva? Dacă aveți noutăți, dați-mi de știre.
Eu zic să ne luăm popcorn și bere și să pornim pariurile.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
