Toată lumea comentează. Toată lumea critică fotbalu’ și politica: pe gazon aleargă năuci impostori la fel de neprofesioniști ca cei ce se perindă prin palatele puterii. Oamenii din stradă cer în cor “să se facă, dom’ne, ceva, că e criză!”. În fotbalul românesc e o criză de când a apus “generația de aur”. În politică, criza e permanentă, cu mici inflexiuni temporare. În economie, stăm pe muchia prăpastiei agățați de un fir de păr.
Să-i lăsăm pe fotbaliști în zeama lor, așa cum sunt ei, mai mult preocupați de “trofee blonde”, mașini bengoase, haine de firmă, petreceri ordinare și roabe ticsite cu Veuve Clicquot decât de performanță sportivă, antrenamente serioase, trofee de aur și podium de campioni.
“Meciul” e mai greu în economie și politică. Și pare fără de sfârșit, chiar dacă cronicari mai mult sau mai puțin avizați se întrec să + verdicte. De o parte, criza politică și guvernamentală este fermă pe poziție și dominantă în atac. La poarta adversă, zăpăcită de degringolada schimbărilor de “antrenori”, vitregită de bugete sifonate, slăbită de sponsorizări “la negru”, dopată inițial de un hiper-consum curmat brusc de supra-taxe și tremurând din genunchi, se clatină dar se încăpățânează să mai joace economia reală.
Cine bagă gol după gol? Criza politică are șut puternic și bine direcționat: bagă goluri adânci în buzunarele cetățenilor și în conturile antreprenorilor și investitorilor. Unii politicieni sunt și mai dibaci pe atac, trag șuturi mai ales “la păianjen”, acolo unde sistemul financiar este mai slăbit, fiscalitatea nu prea ajunge, golul în bugetul public e sigur și se “marchează” cu profit în conturi personale. Politicienii (la putere dar și în opoziție) sunt pricepuți și la dribling: driblează jaloanele europene, driblează promisiunile populiste, driblează alegătorii, driblează legile, driblează și cadrul constituțional, driblează tot ce prind ba chiar și pe ei înșiși adesea.
Fără un antrenor puternic și în absența unor arbitri drepți, corecți și fermi, economia reală stă să pice, chiar dacă are în lot jucători performanți. Cel ce ar trebui să fie un arbitru corect - statul “de drept” - își dă cu dreptul în stângul și fură din ce în ce mai des mingea de joc a economiei reale, acordând repetate lovituri libere în favoarea “sistemului”. Nici măcar sistemul VAR - mecanismul simplu al cererii și ofertei care echilibrează jocul într-o piață liberă - nu mai funcționează, statul i-a tras ștecherul din priză, pe care a înfundat-o apoi cu plafonări, subvenții și sinecuri.
Apoi, e important și terenul de joc. Pe stadion e “haloimăs”: infrastructura neterminată, „gazonul” cam secat, teren nesigur plin de gropi, nocturna stinsă pentru că energia e extrem de scumpă. În plus, se joacă pe o vreme cât se poate de tulbure: “ceață” la nivelul conducătorilor, vijelii geopolitice și furtună economică globală. Iar din toate părțile, peluzele aruncă cu petarde sociale și înjurături sindicale, mai-mai să năvălească pe gazon și să ia la bătaie jucătorii. Observatorii federali (FMI, Comisia Europeană) rămân distanți, refuză stimulente (fiscal-bugetare), amenință cu multe cartonașe roșii și cer austeritate și stat de drept.
Cu mulți ani în urmă un mare bancher din România îmi spunea într-un dialog televizat că zilnic “parcă se comentează un meci de fotbal, toți știu ce se întâmplă pe teren, toți dau sfaturi, toți au păreri și comentează. Este însă mare nevoie și de o cronică corectă și de analiza faptelor cu obiectivitate”.
Azi, ca și atunci, la fel de valabil.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, fondator ClubEconomic și România Durabilă.
