În epoca contemporană ne confruntăm cu fel de fel de inflații. Inflația monetară e deja demult rutină, de când așa-numita relaxare cantitativă a devenit, cu rare și notabile excepții, noua normalitate a politicilor băncilor centrale majore ale lumii. Și, după cum știm mult prea bine, inflația monetară este o taxă ascunsă pe economisire și în general asupra tuturor celor care câștigă venituri fixe.
Nu este însă singura formă de inflație care ne apasă. Un fenomen specific modernității și care s-a agravat în ultimii ani este inflația legislativă și de reglementare. Kilometri și kilometri de texte de legi noi se adaugă an de an în repertoriile statelor. Dar nu e vorba doar de legi în sensul clasic al termenului, votate de Parlament sau, în cel mai rău caz, adoptate de Guvern ca ordonanțe. E vorba în primul rând de multitudinea de ordine, norme, proceduri și directive emise de o pleiadă de agenții și birouri de reglementare așa-zis independente, inventate pentru a nu lăsa neîngrădit practic nici un domeniu de activitate.
În economie și comerț, acest fapt se traduce prin uniformizarea ofertei, lipsă de diversitate și de alternative pentru consumatori. Concurența a rămas un concept gol de conținut, cu toate că s-au creat instituții al căror rol oficial e chiar acela de a o stimula și proteja, de a dezintegra cartelurile, oligopolurile și înțelegerile pe sub masă. Însă inflația de reglementări în economie chiar asta face: blochează intrările noi pe piețe, ferește de pierderi și falimente jucătorii consacrați, totul în dauna clienților.
Pe acest fond, în care marile companii doar simulează competiția între ele, ce rost mai are să investești în a-ți diferenția realmente produsele și serviciile de cele ale "colegilor de patronat", de a găsi modalități mai ieftine, mai bune, mai personalizate de a-ți satisface clientela? În schimb, are sens să investești în adaptarea la reglementări (și în adaptarea reglementărilor la nevoile tale, prin lobby și advocacy), precum și în publicitate. Adică – una peste alta – în cuvinte. Tocmai de aceea, departamentul de Government & Public Affairs și cel de Marketing au devenit cele mai importante din corporații.
A-ți face cunoscută oferta și diferența ei specifică publicului-țintă pe care-l vizezi e perfect firesc și chiar vital pentru un comerciant. Devreme însă ce diferențele în oferte s-au îngustat la extrem, campaniile de comunicare au căpătat un rol disproporționat de mare. Astfel că consumatorii sunt asaltați de o adevărată inflație pseudoinformațională care, în loc să le ofere cunoaștere, nu le induce decât confuzie. Cutiile de scrisori, reale sau virtuale, sunt pline de spamuri de marketing care se pretind a fi informative și a căror valoare informativă este sub zero. Firmele se bat în prospecte, nu în bunuri reale.
Consumatorii sunt acuzați adesea de superficialitate, că nu citesc până la capăt sau nu citesc deloc contractele (de tip șablon, de altfel, nenegociate și personalizate), precum și termenii și condițiile ofertelor pe care le acceptă. Că sunt needucați. Cine însă are timp pentru așa ceva? Contractele, ca și produsele ca atare, ar trebui să fie simple, logice și transparente. Au ajuns să fie exact opusul sub imperiul unor reglementări care se laudă că sunt menite să-i protejeze pe consumatori. În loc de asta, nu fac decât să amplifice asimetria informațională care îi pune pe cumpărători într-o poziție de inferioritate față de vânzători.
Astfel că între economia a ajuns să semene până la confuzie cu politica: nu câștigă cel mai bun, ci cel mai priceput în a manipula.
