Nu, nu e vorba de imposibilitatea de a procrea cu toate că aceasta ar fi benefică pentru cei la care mă refer. Ne-ar scuti de moștenitori tot atât de ..potenți precum « aparținătorii » (tare le-a mai bubuit mintea eminenților celor care au născocit acest cuvânt).
Nu e vorba deci, de virilitate, ci de ..legalitate. Mai precis, impotența statului de a monitoriza respectarea oricărei decizii combinată cu o puternica prezumție de ..vinovăție similară vremurilor comuniste, dar și a celor în care intrai martor la DNA și ieșeai inculpat. În plus, legiuitorii și guvernanții pleacă de la premisa că suntem toți hoți și trebuie să legifereze clar marja de manevră pe care o are oricine ca să fie ferit de tentația hoției. Până unde se întinde, deci, libertatea? Câți centimetri pătrați are aceasta? Când se poate purta, de cine și în ce condiții etc, etc. Ca să fim și „politically corect” ar trebui să inventăm pentru toți o centură de castitate indiferent de sex ..sau de gen.
Cum se poate traduce altfel explicația unui înalt responsabil guvernamental legată de interzicerea evenimentelor private, a workshopurilor, seminarelor etc și pentru vaccinați? Ei, iată ce ne spune distinsul magnituu: „nu se poate verifica dacă passul verde al vaccinaților nu e fals” deoarece chiar domnia sa a văzut passuri false!? Mă întreb dacă nu a văzut și permise de conducere false și atunci să interzică complet circulația vehiculelor până ce se va putea controla autenticitatea permiselor. În plus se pare că onor Parlamentul nu poate hotărî printr-o simplă modificare a unei legi că cei ce sunt delegați să controleze passul verde pot controla și ID-ul posesorilor acestuia. Se pare că atunci când te urci în avion, personalul companiei iți cere totuși un ID și cred că nu sunt în ilegalitate.
Bănuiesc că și la bancă trebuie să-ți demonstrezi identitatea. În plus există și o opinie conform căreia și vaccinații se pot infecta (foarte adevărat) iar dacă intră într-un spațiu închis, au aceeași capacitate de a infecta pe alții ca și cei nevaccinați (probabil și acesta este tot adevărat). Întrebarea e cine din respectivul spațiu închis riscă să ajungă la ATI, vaccinații sau nevaccinații?
De câte ori Gorel a fost prins că a furat sau s-a presupus că poate fura, s-a dat o lege pentru tot poporul și pentru a interzice procesul în care Gorel s-ar putea infiltra la furat. Ce importantă are că odată cu acesta suferă mii de oameni cinstiți?
În anii 90, am venit în țară cu niște investitori care doreau să investească în pilonul doi de pensii. S-a strâns în jurul mesei toată floarea cea vestită a business-ului dâmbovițean tocmai ieșită de sub ..stele. La un moment dat, un venerabil capitalist de stat ne-a spus: „domnilor, nu se poate deoarece nu există lege legată de pilonul doi”. Atunci unul din investitorii naivi spune: „păi dacă nu există, înseamnă că nimic nu ne împiedică..”. Perplexitate totală în sală. Adică cum, să facem de capul nostru fără că tătucul Stat să ne spună ce avem voie și ce nu avem voie? Ei, au mai trecut niște anișori – cam 20 – și Tătucul a legiferat. De atunci se bat partidele pe săracul pilon care, iată, se ambiționează să existe!
În România oricum aproape nicio lege nu se poate aplica fără faimoasele norme de aplicare chit că uneori acestea schimbă chiar natura legii respective. De fapt, o puternică trăsătură culturală este cea de a aștepta ca cineva „de sus” să-ți spună cum să faci ce trebuie să faci.
Vizitând România, un coleg de la Universitatea din Lausanne îmi face următoarea remarcă: „La noi lumea lucrează în companii pe baza unui proces și a unor regulamente clare. Dacă șeful încearcă să ceară unui colaborator să facă ceva ce nu e conform acestui regulament, el este refuzat categoric. Nimeni nu-l așteaptă să-i spună cum și când să execute o sarcină clară de serviciu. La voi e mult mai simplu: dacă șeful e la birou, lumea lucrează. Dacă nu, atunci îl așteaptă..”. Problema e că tot românul vrea să fie șef și să poată da ordine...din pat și până la serviciu. Se creează un lanț cam lung de așteptări". V-ați întrebat de ce românii care pleacă în alte țări devin mult mai performanți decât în România? Oare ce-i schimbă? Răspunsul e simplu: un cadru organizat și o disciplină general acceptată.
Inflația legislativă și lipsa de claritate a unor legi care necesită sute de pagini de explicății creează confuzie și mai creează ceva: o propensiune spre eludarea legii. E incredibil cum prima reacție a multora este cea de a vedea cum se poate ocoli o lege și nu cum se poate respecta aceasta. Ți se explică că e mai simplu să „dai un telefon”, să găsești o pilă, să te ajute un prieten decât să-ți rezolvi problema simplu pe baza legii respective. În plus, în România totul trebuie să fie inclus în lege sau în actele normative: cât de lung trebuie să fie un chibrit, cât de tare poate vorbi un profesor în clasă, câte degete trebui să aibă o mână etc. Practic fără un avocat lângă tine nu mai poți face nimic.
În plus, lucruri simple și de bun simț nu se mai pot aplica fără a trebui să schimbi o lege. Pentru acesta, însă, bine ați venit în lumea politică! Deunăzi am văzut o decizie ministerială care impunea obligații învățătorilor să ceară ...feedback de la elevi și am întrebat naiv de ce trebuie ca guvernul să meargă până la astfel de detalii și de ce nu e lăsată aceasta în seama directorilor instituției de învățământ. Răspunsul a fost simplu: unii directori nu vor să ceară elevilor un feedback și atunci mai bine îi obligăm pe toți! Sic!
Un popor care este implicat fără multe nivele intermediare în actul decizional este un popor responsabil. Dacă-l desconsideri și îl vezi ca o „pulime” – ca să folosesc expresia unui medic-primar – vei avea o majoritate care vor reacționa pozitiv numai la decizii populiste, emoționale și nocive pentru propria țară. Între Las Fierbinți și Jurnalul de la Păltiniș e o dilemă veche. Comunismul nu a făcut decât să mărească distanța dintre clasele sociale exact invers decât propagă. Clasa muncitoare nu a mers în paradis, ci era ținută într-o obscuritate totală, fiind numai o masă docilă de manevră la cheremul dictatorului. Intelectualitatea comunistă trăia pe o altă planetă. Se pare că cei 30 de ani de „aiurism” post decembrist, de „democrație originală”, nu au reușit să atenueze aceste diferențe. Mai mult, a apărut o pătură de potentați (pentru că tot vorbim de impotență...) moderni și analfabeți formați în mare din cei care „au căzut la premianți”.
Tot la „premianți” au căzut și alte nulități care își iau lumina azi de la vest, pentru că lumina de la est s-a stins și era prea orbitoare. Încrederea în radiațiile proprii este ca și inexistentă și orice încercare de adaptare la necesitățile reale ale României e oprită din start printr-un „nu se poate, nu ne lasă ..Bruxeeelless-ul!”. În plus, noi suntem stâlpii puternici și transatlantici trebuind să stăm cu piepturile dezvelite în calea pericolului estic, cum stăteam în calea turcilor. Doar cineva trebuie să apere și Spațiul Schengen în care noi încă nu avem un pass verde. Poate că UE, care nici ea nu e străină de impotență, va mai angaja ceva milițieni olandezi care să o salveze de impotență.
Prof. Dr Ing. Ray F. IUNIUS este Director de dezvoltare și profesor la Ecole hôtelière de Lausanne și Universitatea din Lausanne (HEC), precum și CEO al grupului educațional elvețian Winsedswiss, cu activitate în România. Ray are un doctorat în științe tehnice de la Universitatea Transilvania din Brașov, un master și un doctorat in Management de la Universitatea din Lausanne. Este autorul unor cărți și a numeroase articole în domeniul managementului serviciilor
