Cum? Desființând ROBOR.
Până la discuția despre dacă și cât de bună e taxarea activelor băncilor (și pentru cine), aici avem de a face cu ascuțirea luptei pentru putere între puterile financiare ale statului, fiscală (Guvern) și monetară (BNR).
"Instituțiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare, denumită în continuare taxa pe active, în situația în care media trimestrială ROBOR (...) depășește pragul de 2%, denumit în continuare prag de referință. (...) Media trimestrială ROBOR se stabilește pe baza ratelor ROBOR la 3 luni și la 6 luni, calculate și publicate de Banca Națională a României pentru ultimul trimestru/semestru anterior trimestrului de calcul".
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acestea sunt cele mai importante prevederi cu privire la "taxa pe lăcomie" din recentul OUG cu măsuri fiscal-bugetare adoptat de Guvern.
"(Taxa – n.r.) are în vedere protejarea populației și a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%. (...) Nu dorim să taxăm, ci să descurajăm o practică neconcurențială", a explicat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, după adoptarea ordonanței.
"Cu cât te lăcomești să ai acest ROBOR mai mare, cu atât taxa crește. Dacă cobori sub acest nivel, taxa este zero”, declarase anterior și Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă.
Rata ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) se definește ca fiind indicele monetar de referință pentru depozitele interbancare plasate, în lei. Mai pe românește, este o medie oficială cu putere juridică a dobânzilor solicitate de bănci pentru a împrumuta lei altor bănci.
Pe scurt, recent introdusa taxă pe activele băncilor există atâta timp cât există ROBOR. Dacă ROBOR n-ar exista, prevederile OUG cu privire la taxă ar fi lipsite de eficiență.
Numai că Guvernul nu are nicio putere în ceea ce privește existența juridică a indicelui ROBOR, în raport cu nivelul căruia vrea să taxeze activele băncilor.
Definiția de bază a ROBOR nu apare în legislația primară, adică în vreo lege adoptată de Parlament sau în vreo ordonanță de Guvern. Nici în Legea privind statutul BNR, nici în OUG din 2006 privind instituțiile de credit și nici măcar în celebra OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru populație, unde, fără să se dea vreo definiție, se stipulează doar că, în contractele de credit cu dobândă variabilă, dobânda este compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Ci într-o normă a BNR din 1995 privind funcționarea pieței monetare interbancare, normă amendată în 2007 și 2008.
"Banca Națională a României (...) publică zilnic un nivel de referință al ratei dobânzii pentru depozitele atrase (BUBID) și plasate (BUBOR)", prevedea norma din 1995. În 2007, denumirile indicilor au fost modificate: "Banca Națională a României (...) publică zilnic un nivel de referință al ratei dobânzii pentru operațiunile de atragere de fonduri (ROBID) și operațiunile de plasare de fonduri (ROBOR)".
În 2008, BNR a emis și Reguli privind stabilirea ratelor de referință ROBID și ROBOR. "Rata ROBOR pentru fiecare scadențǎ este calculată de Împuternicit ca medie aritmetică a ultimelor rate cotate de fiecare Participant la Fixing pentru depozitele plasate într-un interval de 15 minute înainte de Fixing după eliminarea extremelor. Rata cotată de către un Participant pentru Fixing reprezintǎ rata la care sunt oferite depozite în RON unui alt Participant timp de 15 minute de la publicarea ratelor ROBID și ROBOR de către Împuternicit", prevăd Regulile.
Însă niciun act normativ de legislație primară, lege sau ordonanță de Guvern, nici măcar Legea privind Statutul Băncii Naționale, nu impune BNR să calculeze și mai ales să publice ratele ROBOR.
În consecință, ar fi suficientă modificarea sau abrogarea unei singure litere din Norma BNR privind funcționarea pieței monetare interbancare și ROBOR ar dispărea din punct de vedere juridic, trăgând după sine în neant și "taxa pe lăcomie", cel puțin în formularea ei actuală.
Evident că BNR n-o să facă asta niciodată. Și nu doar pentru că un astfel de gest ar însemna părtinire pentru sistemul bancar și război deschis cu Guvernul, lăsând banca centrală vulnerabilă la potențiale acuzații de încălcare a propriului său Statut, care prevede că "Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor".
Nu, argumentul principal este că dispariția juridică a ROBOR ar arunca în incertitudine contracte de credit în monedă națională cu dobândă variabilă în valoare de miliarde de lei, contracte în care dobânda este stabilită prin raportare la acest indice de referință. Iar acest lucru ar contraveni fără doar și poate rolului intrinsec al BNR în menținerea stabilității financiare.
Un adevăr însă rămâne: dacă ar dori, BNR ar putea foarte bine să desființeze ROBOR și, astfel, să "castreze" indirect "taxa pe lăcomie" în forma ei actuală. Adică ar avea capacitatea legală să o facă.
Extras din Norma BNR nr. 14/2007 pentru modificarea și completarea Normei BNR nr. 4/1995
Ceea ce a generat deja întrebări despre relația dintre cele două puteri financiare ale statului în economie, cea fiscal-bugetară și cea monetară, și despre cum separarea lor de principiu, consfințită de legislația în vigoare, ar putea fi afectată atunci când o măsură de politică fiscală (taxa pe activele băncilor) țintește explicit un indice al cărui nivel depinde în mod fundamental de politica monetară a BNR, reflectată de sistemul de dobânzi-cheie al băncii centrale și de operațiunile sale de piață.
Practic, prin actuala taxă pe activele bancare legată de indicele ROBOR, Guvernul intră pe un teritoriu rezervat până acum exclusiv BNR: macro-managementul dobânzilor. Vor exista două dobânzi-cheie, cea de politică monetară a BNR și cea, implicită, de "politică fiscală" a MFP, generată de pragul mediei ROBOR de la care pornind se declanșează obligația de plată a taxei pe active.
BNR a atras deja atenția asupra acestui conflict incipient între puterile financiare ale statului.
"(...) nivelul indicilor de referință ROBOR sunt o reflecție a politicii monetare a BNR, reglementarea acestora fiind de competența exclusivă a băncii centrale", a scris viceguvernatorul Florin Georgescu în studiul de impact preliminar asupra taxei pe active trimis Ministerului Finanțelor Publice.
"Se sugerează băncii centrale să coboare rata de politică monetară, să aducă ratele pe piața monetară în preajma ratei de referință RR? (a mediei ROBOR de la care pornind băncile datorează taxa pe active – n.r.). (...) Este de prezumat că simpla percepție că BNR s-ar plia la sensul indicat de rata de referință RR ar provoca instabilitate", a transmis și Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale.
Evident că, din tabăra cealaltă, mesajul este că, dimpotrivă, BNR este cea care ar încerca să submineze eficiența unei măsuri fiscale. "Cred că e momentul ca domnul guvernator să vină și la Finanțe și să discutăm deschis, pentru că aud tot felul din piață, aud că sunt presiuni agresive din partea Băncii Naționale, eu sper să nu fie adevărat, către bănci, pentru a nu se scădea ROBOR-ul", a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la Antena 3.
El a adăugat că OUG-ul cu taxa pe lăcomie "este cel mai curajos act normativ pe care un Guvern l-a dat". Mesajul politic fiind că, iată, s-a găsit în sfârșit cineva cu "ac de cojocul" "tehnocraților globaliști" din BNR și din sistemul bancar, care să redea puterea monetară poporului, adică Guvernului generat de reprezentanții aleși ai acestuia. Mesaj extrem de vandabil în an electoral și greu de combătut în jargon financiar. Deși vine de la o coaliție de guvernare care, în alte contexte, știe să explice foarte bine riscurile încălcării separării puterilor în stat.
Dar Teodorovici a mai spus ceva interesant: "(...) am să-l invit eu la Finanțe (pe guvernatorul BNR – n.r.) alături de președintele Asociației Române a Băncilor și împreună vor trebui să-mi răspundă la niște întrebări tocmai pentru a evita situațiile care se întâmplă astăzi în zona sistemului bancar. Să le ascult, dacă mai au și alte doleanțe, dar să pun și eu întrebări și să am și câteva răspunsuri, vorbim de provizioane bancare". Ministrul a arătat voalat că ar putea lua în calcul nerecunoașterea deductibilității provizioanelor pentru creditele cu probleme până când băncile nu marchează pierderea efectivă.
Oare se sugerează BNR relaxarea normelor privind provizioanele (adică o slăbire a protecției deponenților) pentru compensarea scăderii de profitabilitate induse de taxa pe lăcomie? Până una alta, probabil că primele victime ale taxei pe lăcomie vor fi oricum cei cu depozite la bănci. Ca și cum randamentele acestora n-ar fi și așa suficient de scăzute, e pertinent să ne gândim că există și posibilitatea ca, pentru a-și conserva marjele de profit fără să ducă dobânzile active în teritoriu taxabil, băncile vor diminua și mai mult dobânzile pasive. Iată cum o taxă pe lăcomia băncilor se poate transforma într-una pe economisire.
Probabil că o simplă taxă pe activele bancare, precum cele introduse în Ungaria sau Polonia, n-ar fi constituit chiar așa o mare problemă pentru BNR. Noua taxă ar fi fost inclusă simplu, mecanic, în costurile instituțiilor de credit, iar creșterea acestora ar fi fost pasată clienților prin dobânzi și s-ar fi reflectat inclusiv în nivelul ROBOR. Precum și în costurile la care statul se împrumută de la bănci prin titluri de stat, principala grijă, nemărturisită, a Guvernului. Care, prin actuala formă a taxei, vrea să câștige la ambele capete: dacă dobânzile cresc, încasează bani gratis din noua impunere fiscală. Pare genial de simplu: până și lui Ceaușescu i-a trecut prin cap. Până n-a mai avut de unde să se împrumute.
Problema mare, pe care banca centrală o exprimă (încă) doar voalat, este "uzurparea" prerogativei politicii monetare de către cea fiscală prin indexarea taxei pe active chiar la evoluția ROBOR. Dacă cedează acum, cât va mai fi nevoită să cedeze în viitor? Ce spațiu de compromis mai are până când independența sa va rămâne pur nominală? Prea mult chiar și pentru vicele BNR Florin Georgescu, altfel un adept al impozitării progresive și al sporirii implicării statului în economie, atât prin redistribuție, cât și prin investiții publice. Căci taxa pe lăcomie este progresivă: crește odată cu ROBOR.
