Traducere și adaptare: ClubEconomic.ro
În ciuda tuturor plânsetelor și tânguirilor sale, președinția lui Donald Trump se va încheia pe 20 ianuarie 2021. El va fi istorie; dar, din păcate, moștenirea sa politică va dura. Cu aproape 75 de milioane de americani care l-au votat (și 82 de milioane pentru Joe Biden), Trump a mobilizat un nivel extraordinar și neașteptat de sprijin în rândul unei baze care va continua să orienteze Partidul Republican spre brandul său de izolaționism naționalist.
Asemeni unui răzvrătit, “Trumpismul” va bântui politica SUA pentru o lungă perioadă de timp, iar o versiune a acestei manifestări va fi din nou la vot în 2024 - este deja foarte clar. Pentru a învinge trumpismul, democrații au avut nevoie să adune un „val albastru” de victorii electorale pe întregul traseu de până la urne. Nu au făcut-o.
Ideea că Trump însuși va candida din nou este puțin probabilă, având în vedere vârsta sa. Dar mai tinerii moștenitori populiști se înghesuie deja să-i revendice mantia. Atât din perspectiva europeană, cât și din cea transatlantică - fiecare dintre ele având un interes existențial în faptul că America rămâne dedicată cooperării multilaterale - alegerea lui Biden reprezintă victoria într-o bătălie decisivă, nu însă și în întregul război.
Noi, aici, în Europa, nu trebuie să uităm că, după patru ani de incompetență și minciună a lui Trump - cu peste 300.000 de americani morți din cauza COVID-19 - aproape jumătate dintre alegătorii americani au decis că-l voiau pe om la Casa Albă încă patru ani. Acest fapt tulburător are implicații de anvergură pentru viitorul elaborării politicilor europene.
Europenii nu ar putea face o greșeală mai mare decât să se culce pe-o ureche și să cedeze administrației Biden responsabilitatea pentru relația transatlantică. Biden și consilierii săi ar putea fi infinit mai competenți decât Trump, dar viitorul transatlanticismului va depinde în mare măsură de ceea ce va face Europa - și în special Germania - în anii următori.
În timp ce anii Trump i-au forțat pe liderii europeni să se grupeze defensiv, alegerea lui Biden necesită opusul: un efort proactiv pentru reînnoirea transatlantică. Restabilirea relației necesită ca Europa să se poarte ca un „adult” și egal față de Statele Unite, trecând dincolo de subordonarea din epoca Războiului Rece, care încă rezistă 30 de ani mai târziu.
De exemplu, ponderea disproporționat de mică a poverii cheltuielilor militare în cadrul NATO este pur și simplu inexplicabilă pentru majoritatea americanilor (și nu doar pentru susținătorii lui Trump). Acest punct de dispută ar trebui rezolvat cât mai repede posibil, nu în ultimul rând pentru că ar fi în interesul Europei să-și consolideze apărarea.
Dar europenii trebuie să clarifice din start administrației Biden ce poate și ce nu poate face Europa. America este o putere globală cu interese globale și capacități militare de neegalat. Europa, în schimb, este formată din multe țări mici și mijlocii, fiecare dintre acestea având doar capacitate limitată de a proiecta puterea și influența (probabil cu excepția celor două puteri nucleare, Franța și Regatul Unit, iar Marea Britanie trebuie să-și găsească calea în afara Uniunii Europene).
Experiența anterioară cu misiuni militare în afara Europei a arătat că perspectiva unei puteri globale diferă fundamental de cea a unei puteri mici sau mijlocii. Alegătorii europeni recunosc acest lucru și va avea o influență puternică asupra faptului dacă vor accepta astfel de misiuni în viitor.
În contextul relației transatlantice, rolul Europei este de a apăra teritoriul NATO și periferia sa precară. În Europa de Est, acest lucru privește în primul rând statele baltice (toți membrii NATO), războiul din estul Ucrainei și alte „conflicte înghețate” din vecinătatea Europei. Rezolvarea acestora - sau cel puțin realizarea unui fel de stabilizare - va necesita un răspuns diplomatic european mult mai puternic decât am văzut până acum.
Mai mult, migrațiile în masă și lupta împotriva terorismului vor obliga Europa să își aprofundeze angajamentul pe malul sudic al Mediteranei, în Orientul Mijlociu și în Africa de Vest. Mediterana de Est devine din ce în ce mai mult un nou punct fierbinte, din cauza tensiunilor dintre membrii UE și NATO (Cipru, Grecia și Turcia) și conflictelor nerezolvate din Balcanii de Vest. Europenii ar trebui să se concentreze în primul rând pe aceste provocări și pe dezvoltarea capacităților necesare pentru a le gestiona; ceea ce în sine ar consolida securitatea europeană și, astfel, contribuția Europei la NATO.
În ceea ce privește politica mondială, Europa trebuie să lase acest domeniu superputerilor globale - un titlu pe care nu-l poate pretinde pentru sine. Acest lucru este valabil mai ales atunci când vine vorba de China. UE trebuie să stabilească o înțelegere reciprocă strânsă cu SUA în această privință, în special în ceea ce privește valorile comune. SUA și UE ar trebui să urmărească coordonarea politicilor în mod egal; dar, din nou, va trebui să fie clar despre ce vor accepta alegătorii europeni - și, prin urmare, ce pot face guvernele europene. De exemplu, NATO nu ar trebui transformată într-o organizație de securitate pentru Asia de Est, deoarece aceasta ar fi pur și simplu o supralicitare excesivă a poziției sale..
În domeniul politicii comerciale, va apărea un nou set de interese strategice comune, atât față de China, cât și în regiunea transatlantică. Reducerea sau chiar eliminarea dezechilibrelor comerciale va rămâne o prioritate ridicată.
Între timp, norii de furtună se adună pe frontul politicii digitale. Europa, o piață importantă pentru giganții tehnologici din SUA, insistă asupra suveranității sale digitale și introduce reglementări cuprinzătoare pentru a proteja datele și confidențialitatea europeană și pentru a restrânge puterea celor mai mari platforme digitale. Aici, diferite interese în sfera transatlantică amenință să se ciocnească. Dacă Europa și America pot conveni asupra unor reguli comune, pot stabili standardul global mai mult sau mai puțin în mod implicit. Dar, în timp ce China își propune să dețină controlul asupra standardelor de guvernanță digitală, timpul se scurge.
Chiar și cu Biden în Casa Albă, nu mai există întoarcere la vechile dependențe confortabile care au definit mult timp relația transatlantică. După patru ani de Trump, europenii știu ce este în joc. La fel, a continua să-ți faci orice iluzii despre China ar fi atât naivă, cât și periculoasă. Nu există o alternativă mai bună la un transatlanticism reînnoit. Prin respingerea lui Trump și alegerea lui Biden, America a dat rezultate. După cum spun americanii, mingea se află acum în terenul Europei.
Joschka Fischer a fost ministru de Externe al Germaniei și vicecancelar din 1998 până în 2005, precum și lider al Partidului Verde German timp de aproape 20 de ani
Traducere și adaptare: ClubEconomic.ro
