Ca să nu mai rămâie repetent sistemul de învățământ și anul acesta, mam’mare Iohannis, mamițica PNL, tanti Mița USR+ și cumătra UDMR au promis puișorului să-l ducă la București, în Guvern, și să-l facă ministru al educației, de 23 decembrie.
Puțin ne importă dacă aceste dame de consumație politică se hotărăsc a părăsi locul bunului simț numai de hatârul protejatului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din Parlament, trenul care trebuie să le ducă la învestitură. Adevarul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineață. Tânărul în care se pun speranțele educației e foarte impacientat și, cu un ton de comandă, zice încruntat:
– Mam'mare! de ce nu vine mai repede numirea, fără să cârcotească atâția despre standarde etice încălcate și bătaie de joc continuată în invățământ, după un an de dezastru?… Eu vreau să vie!
– Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana.
Și sărută pe nepoțel, apoi îi potrivește pălăria.
Tânărul poartă un frumos costum civil de ministru, ascunzând modest sub tunică tresele căpătate ca școlar la Academia SRI și decorația Steaua României, dăruită anul trecut de mam'mare, după ce a părăsit gașca băieților răi și a votat guvernul cucoanei. La pamblica pălăriei, inscripția: le Formidable Plagiaire, și sub pamblică biletul de validare a mandatului înfipt de mamița și tanti Mița, că „așa țin bărbații de stat biletul”.
– Vezi ce bine-i șade lui – zice mam'mare – cu costumul de ministrel?
– Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice ministrel?
– Da’ cum?
– Ministral…
– Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii, cu România Educată – ministrel.
– Vezi, ca sunteți proaste amandouă? întrerupe tânărul. Nu se zice nici ministrel, nici ministral…
– Da cum, procopsitule? întreaba tanti Mița cu un zâmbet etic simpatic.
– Ministraș…
– Apoi, de! n-a învățat toată lumea carte ca d-ta, în școala online! zice mam'mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de ministrel plină de soluții pentru educația nației.
Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul învestiturii – și nu stă mult. Trenul este plin… Dar cu multă bunavoință din partea unor tineri frumoși și liberi, cari mai merg cu încredere până la stația viitoarelor alegeri, se fac locuri pentru dame.
Trenul învestiturii a plecat… Mamița își face cruce, apoi aprinde o țigară, dezinvoltă ca și când ar fi în fostul birou din Guvern, la chermeză cu colegii… Tânărul vrea să șadă pe coridor, cu bărbații de stat.
– Nu!… nu e frumos să scoți din nou capul la geam, mititelule, după ce ai aranjat amnistierea plagiatorilor, când ai mai fost ministrel PSD, nici să pretinzi că tu ești cel mai potrivit să salvezi educația în cel mai greu an din ultima vreme! zice unul dintre tineri și-l trage puțin înapoi.
– Ce treabă ai tu, urâtule? zice puișorul, smucindu-se.
Și după ce se strâmbă la urâtul, scoate iar capul.
Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, și ministrelul își retrage îngrozit capul gol. Domeniul pe care va trebui să-l “revoluționeze”, cum au promis mam'mare, mamița și tanti Mița alegătorilor, e în stare de dezastru. Cu școli închise de aproape un an, cursuri mutate haotic în online, fără nicio strategie și coerență în adaptarea materiei și metodicii, coborând calitatea educației într-un hău și mai adânc. Cu un copil din trei lipsit parțial sau complet de acces la școală, după “revoluția digitală” care lasă, evident, pe dinafară pe cei fără tablete, internet sau chiar curent electric. Într-o țară în care abandonul școlar nu avea oricum nevoie de încurajări suplimentare. Cu achiziiți pentru digitalizare în învățământ care au produs mai multe scandaluri și confuzii până acum, decât soluții. Cu comunități sărace în care școala s-a închis deși nu există cazuri de Covid, fiind înlocuită cu câteva teme lăsate la poartă de dascăli sau, cel mai adesea, cu nimic. Cu soluții de redeschidere a școlilor măcar în zone cu risc sanitar redus despre care noul ministru spune, la audieri în comisii, că nu intră în atribuțiile sale, la fel cum nu are idee nici dacă și cum s-ar putea face ore de laborator online.
În loc de soluții, mam'mare, mamița și tanti Mița i-au pus în brațe tânărului ministru un program de Guvernare cu un capitol dedicat educației plin de declarații de principiu, de “proiecte” scoase de la naftalină la fiecare început de guvernare, dar niciodată aplicate. I-au mai scris cucoanele acolo, ca să-l ajute mai departe în viață, și multe fraze sforăitore, copiate din mărețul proiect România Educată, cu care s-a ales și mam'mare când era mai tânără, dar rămas și el la fel de rupt de realitate.
– Mamițoo! mam'maree! tantiiii! Să oprească!
– Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam'mare și începe să râză. Scoate din saculeț ceva și zice:
– Cine mă pupă… uite!… ciucalată!
Mam'mare pupă puișorul, puișorul pupă pe mam'mare, mamița mângâie puișorul pe cap, tanti Mița zâmbește cu înțelegere. Până la urmă, sunt cu toții urcați în tren, bine, sănătoși, educați. Trenul ajunge cu întârziere, ca întotdeauna, și tot ca întotdeauna toată lumea coboară.
