Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul program de guvernare lansat săptămâna trecută. Discuțiile sunt aprinse și în contextul climatului politic în care fostul guvern a fost dat jos de propria coaliție de guvernământ, iar emoțiile sunt încă puternice. De ce? Am putea spune pentru că avem o anumită preferință politică și dorim, ca la un spectacol sportiv, să vedem cine câștigă și cine pierde.
Din punctul meu de vedere, nu se exclud astfel de variante, dar există și un răspuns mai simplu: noile măsuri fiscal-bugetare ne afectează suma veniturilor care vor ajunge în contul sau buzunarul propriu. Iar dacă reprezinți o companie, îți vor afecta planul de afaceri și profitabilitatea, chiar dacă nu este încă destul de clar cât și cum.
La o primă vedere, în lipsa unor detalii cu privire la fiecare măsură în parte, există niște câștigători, și anume persoanele fizice cu venituri sub medie, unele companii, precum și, potențial, statul. Iar pierzătorii par a fi persoanele fizice cu venituri mari și alte companii, multinaționalele fiind cel puțin în această categorie. Dar așa este? Să le luăm pe rând:
Persoanele fizice cu venituri mici, precum pensionarii, bugetarii sau cei care au salariul minim pe economie par favorizați: se propune creșterea pensiilor, a salariului minim sau eliminarea impozitului pentru cei cu venituri sub 2.000 lei pe lună și pentru medici. În cazul bugetarilor, însă, nu este clar dacă mărirea salariilor nu cumva ascunde transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și creșterea artificială a venitului brut. Reducerea numărului de taxe și de declarații fiscale, precum și generalizarea plății electronice a impozitelor, pot aduce și ele beneficii. Cei care au venituri mai mari pot fi afectați de taxa de solidaritate, dar în același timp pot beneficia, acolo unde este cazul, de eliminarea impozitului pe dividende.
În același timp, revenirea la impozitul pe venitul global va avea cel puțin două efecte: o creștere la nivelul fiecărei persoane fizice a timpului petrecut pentru completarea declarațiilor fiscale, precum și o potențială aducere a altor venituri în baza de impozitare, venituri ce azi nu sunt impozitate (vezi “meditațiile” profesorilor sau “atențiile” medicilor).
Iar impozitul pe bunurile toxice nu va face decât să crească prețul pentru produsele ce vor conține substanțele incriminate (spre exemplu zahărul). Știți foarte mulți oameni care nu mai fumează sau nu mai beau alcool din cauza accizelor la tutun sau alcool?
Mai mult, dacă va fi introdus impozitul pe cifra de afaceri, este foarte posibil să asistăm la un fenomen inflaționist deoarece companiile își vor acoperi noul impozit prin preț.
Și atunci câștigurile din creșterile salariale sau scutirile fiscale ale persoanelor fizice vor fi anulate, cel puțin parțial, de inflație.
Companiile, în general, pot fi favorizate de reducerea și simplificarea numărului de taxe și a declarării/plății impozitelor, precum și, într-o mai mică măsură, de Legea Prevenției.
În cazul în care se vor atinge dezideratele promise, Codul Economic poate oferi o legislație mai clară și mai ușor de aplicat. Va scădea, de asemenea, numărul declarațiilor și plăților cu contribuțiile sociale aferente angajaților. Dar în același timp vor fi afectate de creșterea salariului minim pe economie care va duce la creșterea costurilor de operare și presiuni asupra profitabilității și, deci, a sustenabilității afacerii.
Este evident că pentru companii cel mai mare impact îl poate avea impozitul pe cifra de afaceri. În funcție de mărimea impozitului și prevederile efective ale legii, unele companii vor ieși mai bine sau mai rău, comparativ cu plata unui impozit pe profit (și asta indiferent dacă sunt multinaționale sau nu). Cele care vor avea impozitul mai mare - și nu este foarte sigur dacă numai acestea - își vor crește, cel mai probabil, prețul, pentru a-și acoperi costurile fiscale suplimentare. De aceea inflația va fi o consecință firească. Creșterea taxelor și cea a prețului vor duce la o competitivitate potențial mai mică, iar în unele cazuri, cumulate cu creșterile salariului minim, se poate ajunge chiar la închiderea unor afaceri.
Ținând cont de faptul că România este parte a UE, mai recent a inițiativei OECD cu privire la erodarea bazei impozabile, semnatară a peste 90 de Convenții pentru evitarea dublei impuneri cu alte țări etc, deci parte a unui mecanism fiscal cel puțin european, impozitul pe cifra de afaceri nu este decât un anacronism într-un peisaj dominat de impozitarea profiturilor.
Există atâtea reguli care sunt încălcate și atâtea probleme ce pot apărea în practică, încât implementarea unui astfel de impozit este aproape imposibilă și, dacă s-ar face, ar scoate România de pe lista țărilor civilizate în materie de fiscalitate. Nu mai zic de faptul că, dacă România dorește să continue să facă parte din UE (și sper că nu se dorește o schimbare de direcție în politica noastră față de UE), este probabil ca din 2019 să avem legislație europeană cu privire la un impozit pe profit (!) european.
Ce vom face cu impozitul pe cifra de afaceri, îl vom păstra doar un an într-o astfel de situație? În opinia mea, chiar fără o analiză detaliată de impact, implicațiile negative ale implementării unei astfel de decizii ar fi superioare celor potențial pozitive care ar rezulta din simplificare. Recentele declarații din mediul politic ne fac să credem că argumentele pentru neintroducerea unei astfel de taxe ar fi fost înțelese.
Statul pare să fie favorizat de simplificarea calculului, declarării și plătii taxelor pentru că vor fi eforturi mai mici de verificare și control. Totuși, o nouă legislație privind, spre exemplu, impozitul pe venit global va duce la o complexitate căreia nu pare să-i facă față sistemele informatice ale administrației fiscale. Este nevoie de investiții rapide în aducerea acestor sisteme la parametri normali de funcționare, chiar și fără modificări legislative. Mai mult, în contextul unor atât de multe schimbări legislative, vor crește atât costurile de conformare, cât și timpul și costurile pentru educarea contribuabililor și a inspectorilor fiscali.
De fapt, pentru stat principala problemă o reprezintă sustenabilitatea bugetului în contextul unor atât de multe scăderi de impozite și creșteri de salarii la bugetari sau pensii. Apariția unor noi taxe, cum ar fi taxa de solidaritate sau impozitul pe cifra de afaceri sau amânarea reducerii cotei de TVA, reprezintă încercări de a acoperi golurile bugetare. Fără un studiu de impact, chiar și aceste măsuri pot să nu acopere potențialele deficite.
Din punctul meu de vedere, principala sursă suplimentară de venit a statului pentru acoperirea deficitelor bugetare, așa cum am menționat în repetate rânduri, ar trebui să o constituie fiscalizarea economiei subterane.
În final, aș mai menționa un element care este la fel de recurent și de important: predictibilitatea și stabilitatea sistemului fiscal.
Multe dintre aceste măsuri au venit neașteptat, într-un moment în care lumea se gândește la vacanțe și nu la reforme fiscale făcute pe repede înainte. Este un adevăr banal că un stat și locuitorii săi trăiesc pe seama economiei naționale, iar această economie depinde mult de deciziile individuale ale investitorilor și consumatorilor. În condițiile în care avem un minim istoric al investițiilor, cred că este în continuare interesul nostru să le atragem. Astfel de schimbări majore pot să slăbească puternic încrederea investitorilor, iar o țară și un guvern sunt cu atât mai puternice cu cât economia este mai puternică.
Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România
