Bursa a înregistrat ieri un șoc întrucât a apărut programul de guvernare PSD - Tudose, care pare că poate fi și el denumit și rezumat în 5 cuvinte: „Mai mulți bani la stat”.
În această cheie se citește atât intenția (probabil amânată pe moment) de desființare a Pilonului II de pensie prin trecerea administrării la stat, care va direcționa o parte din actualele fonduri și toate fondurile viitoare destinate pensiei către burta nesătulă a statului, fonduri care vor fi folosite - conform sistemului desuet de sorginte bismarkiană– la plata pensiilor curente și a nevoilor bugetului de stat în ansamblu.
Același lucru îl spune și intenția de impozitare exclusiv pe baza cifrei de afaceri, idee care poate că nu ar fi chiar total de lepădat dacă ar aduce cu sine diminuarea cheltuielilor statului, întrucât rolul organelor fiscale de control ar trebui să se diminueze considerabil.
Și când aducem în discuție declarația de patrimoniu, contribuția de solidaritate, ajutoarele de stat și alte asemenea concepte a căror baza principială este discutabilă, tot despre creșterea veniturilor statului (administrate de politic) în dauna individului vorbim.
Probabil că multe dintre ideile dintr-un program de guvernare sunt producția unor economiști. Însă, ca să îl citez aproximativ pe Henry Hazlitt, diferența între un economist prost și unul bun este că cel bun se gândește anticipativ la consecințele pe termen scurt, mediu și lung și pe toate nivelurile societății ale unei măsuri, în timp ce economistul prost se uită doar la efectele imediate și doar asupra unei categorii de oameni, a așa-numitului grup țintă.
Din această perspectivă, indiferent de pregătirea lor teoretică, pe lumea asta sunt mulți economiști slabi și din păcate unii dintre ei lucrează pentru politicul din România.
Vestea proastă pentru adepții etatismului este că, oricât ar crește veniturile statului, cheltuielile acestuia vor crește și mai mult. Avem exemple și în alte țări. Și ne vom împrumuta și mai abitir pentru a finanța pe axiomaticul “cel mai prost administrator” – statul. Pe acest trend nu va trece prea mult timp și vom experimenta și în România naționalizări și confiscări ale banilor deponenților, care vor fi desigur cosmetizate ca “măsuri pentru asigurarea stabilității financiare”.
Din nefericire nu este vorba de o problema ce ține de un anumit partid politic, în speță de PSD, premisele arată că nici PNL sau alte partide favorabile status-quo-ului nu ar fi procedat profund diferit în contextul dat. Trăim evident într-o iluzie a libertății, a pieței libere, a capitalismului, a democrației, realitatea fiind alta și acest aspect nu se va putea schimba decât printr-o up-gradare a actualei forme a democrației, prin care cetățeanul contribuabil, acționarul statului, să își mărească influența asupra managementului politic care îi gestionează cel puțin perfectibil resursele.
Dificil, dar nu imposibil, însă imperios necesar.
