Acest text face parte din cartea XANAX, scrisă de colegul nostru Liviu Iancu, pe care o puteți comanda de aici
Mă visez conducând plictisit un BMW albastru, diesel, cu număr de Dâmbovița, când sună telefonul. Răspund și nu-mi dau seama care e real, BMW-ul sau telefonul.
- Trezește-te, că a murit Dumnezeu, urlă Costel în receptor.
- Când, întreb eu și mă dezmeticesc cu greu, dar mai apuc să văd cum BMW-ul se îndepărtează cu 300 la oră.
- De dimineață. A făcut infarct. Era la tac-so în curte când a căzut în genunchi. În cîteva minute a murit. L-au dus degeaba la spital.
Am fost prieten bun cu Dumnezeu. Cred că Dumnezeu chiar m-a iubit, sau măcar a ținut la mine, în felul lui greoi și onest. L-am cunoscut la discotecă, în sat. Eu aveam 15 ani și mă laudam peste tot că mă culcasem cu jumătate dintre fetele din comună, dar abia dacă atinsesem câteva perechi de sâni, și asta întâmplător, în aglomerația din autobuzul cu care mergeam la școală. El era cu 15 ani mai bătrân, cel mai mare dintre cei nouă frați, și bătuse jumătate din localitate. De-aia i se spunea Dumnezeu. De culcat, nu se lăuda că se culcase cu nimeni. Dar nu conta. Cu asta mă ocupam eu.
Cred că a fost dragoste la prima vedere. Ne completam. A venit la mine cu o sticlă de bere, clătinându-se.
- Nu ești băiatu' lu Radu? Tac-to m-a învățat pe mine matematici grele! Eu te respect și te desconsider foarte mult și pe tine, și pe dom’ director, mi-a spus, în timp ce m-a pupat pe obraz, în fumul discotecii de țară, duhnind a băutură.
Mi-a întins sticla.
- Ia și bea, ce dacă ești băiat de profesor! Ce, tac-to nu bea?
Am vorbit mult în noaptea aia și l-am convins, după câteva beri, că suntem rude. A fost încântat de asociere și de atunci așa îmi spunea: ”Vărule”. Nu e puțin lucru ca la 15 ani să fii vărul lui Dumnezeu! Am fabulat mult atunci, citisem cîteva cărți la vârsta aia și mă transformam, vorbind cu el, într-un personaj care trecuse prin multe. Mințeam de plăcere. Din rațiuni estetice. Nu-mi plăcea viața așa cum era ea și voiam să-i arunc puțină culoare în obraji.
Dumnezeu era atât de temut în sat, încât nu mai era nevoie să bată pe nimeni. Îi plăcea un cuvînt: ”Respect”. Îl pomenea tot timpul, lovind cu pumnul lui mare în masă:
- Vărule, dacă mă respecți, te respect și eu! Dacă n-ai respect, n-ai nimic. Nu ești om.
Vorbeam întruna. Aveam și eu cuvântul meu preferat: ”Simbolic”. Eram și poet pe vremea aia. I l-am explicat și i-a plăcut. Îl murmura uneori, ca pe un descântec.
- Simbolic, simbolic... Frumos cuvânt, vărule. Deștept ăla care l-a inventat!
Și eu îi tot povesteam. El asculta și bea. Începusem să beau și eu. Lui Dumnezeu îi plăceau poveștile.
Trecea timpul. Creșteam și devenisem și mai înfumurat. Atinsesem stângaci și grăbit câteva perechi de țâțe. În afara acelora din autobuz. În fiecare sâmbătă eram la discotecă. Dumnezeu la fel. Dar tot nu bătea pe nimeni. Nici eu nu reușeam cu nici un chip să ajung la jumătatea de jos a femeii. Devenisem un fel de Dumnezeu al sânilor. Un Dumnezeu al sirenelor, fără sex, dar care mă striveau cu țâțele.
Cu timpul, mintea mea înfierbântată de alcool și de literatură a făcut o asociere între lipsa de activitate sexuală și Dumnezeul care nu lovește pe nimeni. ”Cînd o să bată Dumnezeu pe cineva, o să mă culc și eu cu una!”, îmi spuneam. La vârsta aia totul era posibil. O mare de sex fremăta în fața mea. Cu o singură condiție. Ca Dumnezeu să rupă vraja și să dea cuiva măcar un pumn! Ce simplu era.
- Dumnezee, tu nu bați pe nimeni? Cine ești tu în satul ăsta, i-am zis sâmbăta următoare.
- De ce să bat, vărule? Toată lumea mă respectă, și dacă mă respectă ei, îi respect și eu. Și nu-i bat. Cum să bați un om care te respectă?
Era clar, trebuia să-l provoc să-l troznească pe unul. Când e vorba de sex, nu există limită. Drumul către visul meu era blocat de respect.
Era sfârșitul verii și fetele venite de la oraș, în vacanță, trebuia să se întoarcă la școală. Aveam seara aia și încă o sâmbătă la dispoziție. Și dacă nu reușeam atunci să-mi ating visul, până la vacanța de Crăciun nu prea mai aveam șanse.
Am ieșit în fața discotecii. În cărțile pe care le citeam veneau soluțiile singure la eroi, în momentele de criză. Am ieșit așteptând un miracol. Pe gardul din față se pupa un cuplu. Probabil că se vor iubi mai încolo, m-am gândit. Lângă ei beau bere cinci băieți din satul vecin. Toți, mai mari ca mine. Terminaseră liceul. Aveam o șansă.
- Bă, ăștia se pupă, apoi se duc acasă și se cordăcesc, iar voi beți ca proștii. Vă uitați la ei ca niște labagii! N-o să vă culcați niciodată cu nimeni, le-am spus.
- Du-te acasă, bă, dacă ești beat, mi-a zis unul dintre ei, îndreptându-se nervos spre mine.
- Lasă-l, bă, i-a zis altul, nu-l bate, că mi-e rușine de tac-so, care e om, nu jigodie ca el.
Mă jigniseră. Era suficient.
Am intrat în discotecă încercând să-mi compun o figură ofensată. M-am dus direct la Dumnezeu, care moțăia lângă o bere la o masă.
- Dumnezee, afară sunt unii care s-au luat de mine. Le-am zis să mă lase în pace, că altfel vin la tine, iar ei au zis că ești un antropofag, i-am spus.
- Un cum??? Vărule, e de rău, sau de bine?, a zis el, pierzându-și răbdarea.
- Păi e cam de foarte rău, i-am răspuns în timp ce ne-am îndreptat cu pași mari spre ieșire.
Ăia erau tot acolo. Dumnezeu se enervase. Cuvântul ăla nou îl scosese din letargie.
- Băi ăștia, voi v-ați luat de văru' meu și m-ați înjurat și pe mine. Câți sunteți voi aici? Unu, doi, trei, patru, cinci ... șase, a zis Dumnezeu, numărându-mă din greșeală și pe mine.
I-a pus unuia palma lui mare pe figură.
- Îți acopăr fața, i-a spus și s-a retras un pas.
Apoi s-a uitat cu ochii injectați la fiecare dintre ei.
- Bă voi ăștia șase, voi nu mai aveți respect nici față de mine, care sunt cine sunt aici, nici față de văru' meu, care e văru' meu!.
Ăia au încercat să-i explice ce se întâmplase de fapt. Dumnezeu nu mai avea urechi. Pe fața lui coborâse masca dreptății. De pedeapsa lui Dumnezeu nu scapă nimeni.
- Vărule, ca să terminăm distracția, le dai la fiecare din ăștia șase câte un șut în cur! Erau cinci. Eu eram al șaselea. Degeaba îi pedepseam eu. Trebuia să-i bată Dumnezeu. Să-i bată pentru ca eu să-mi pot împlini visul.
- Nu pot să le dau! Eu nu bat pe nimeni. Dă-le tu!
- Vărule, mi-a zis, trebuie să înveți singur să-i faci să te respecte! N-o să fiu toată viața lângă tine. Dă-le cîte un șut în cur la fiecare.
- Nu pot, i-am răspuns.
- Vărule, eu n-am ieșit degeaba afară pentru tine. Nu umbli cu un golan fără să dai și tu măcar o palmă. Așa e în viață. Nu stai cu un curvar și vrei să te creadă lumea fată mare. Nu te înhăitezi cu un hoț și ai pretenția să nu-ți fure din portofel.
Nu prea mai aveam soluții. Ăia cinci se uitau unul la altul, nedumeriți și speriați.
- Mi-e milă de ei, nu pot să le dau! Dă-le tu, te rog!!!
Respectul ți-l câștigi singur. Dumnezeu a spus-o și trebuie să fie adevărat.
- Vărule, îți zic pentru ultima oară, dacă nu le dai câte un șut, îți dau eu ție. Dă-le, când îți zic. Măcar simbolic, dar dă-le!
Le-am tras câte un picior în cur și-n timpul ăsta îmi imaginam cum dau cu șutul în visul meu frumos, îndepărtându-l de mine. Dar n-aveam ce face, fusesem prins la mijloc.
În noaptea aia am adormit supărat. Ce Dumnezeu e ăsta, dacă nu bate pe nimeni? Și n-o să bată niciodată. Îl respectă lumea. Iar eu, tocmai d-aia, n-o să mă culc cu nimeni.
Sâmbăta următoare, ultima de vacanță, îmi luasem definitiv gândul de la femei. Era deja miezul nopții și Dumnezeu nu venise. Stăteam în fața discotecii și încercam să înțeleg de ce fac sex fetele care fac sex și ce au gacicii lor în plus față de mine. Încercam să-mi compun o figură de gagicar. La câțiva metri distanță, un băiat de vreo 20 de ani, cu față bleagă și inteligentă, de contabil, bea încet de tot dintr-o bere.
Atunci l-am văzut venind, cu ochii injectați și c-o expresie pe care nu i-o cunoșteam. Dumnezeu spumega de mânie.
- Vărule, a plecat acum un an, că cică n-am condiții ca la mă-sa. Am lăsat-o în pace, că dacă femeia vrea să plece și n-o lași, trebuie s-o legi. Când o femeie îți zice că pleacă, pleacă la altă sulă, vărule. Te minte dacă spune altceva. S-a întors miercuri. Am primit-o, vărule, că e rău și fără femeie. Două zile a vomitat întruna. Azi mi-a spus adevărul. I-am zis să se ducă de unde a venit. Are mânz!
Ce are??? Am înțeles, până la urmă. Era gravidă. Cu altul. Și se întorsese așa la Dumnezeu. Și Dumnezeu n-a putut s-o ierte. Un scriitor a spus odată: ”Lui Isus i-a dat mîna s-o ierte pe femeia adulteră. Nu era soția lui”.
Dumnezeu era plin de furie.
- Vărule, dacă femeia nu are respect pentru tine, pleacă la altă sulă. Și ea n-are respect pentru tine atunci cînd ai tu prea mult respect pentru ea. La femeie nu e ca la oameni, adică dacă te respect, mă respecți! La femeie e invers, vărule.
Nu-l mai auzisem niciodată vorbind atât de mult.
- Femeia e lucrarea lu Dracu', a spus Dumnezeu.
Mi-era frică să zic ceva.
- Trebuie să bat pe cineva ca să mă linistesc, vărule!
S-a uitat în jur. Moacă de contabil bea la câțiva metri de noi.
- Bă, tu ăsta galben la față, ia vino aici!
Ăla a venit tremurând.
- Bă, tu mă deranjezi pe mine, pentru că am impresia că nu mă respecți nici măcar simbolic.
- Nu te cunosc, dar te respect, zice omul.
- Pai dacă mă respecți, ia d-aici niște bani și du-te și-adu două beri de la bar pentru noi.
A venit cu berile. Dumnezeu căuta motiv de scandal. Dumnezeu nu te lovește niciodată fără pretext.
- Bă, tu nu ne respecți! Cum să bem noi bere fără cafea și țigări?
Ăla a văzut că se îngroașă gluma. S-a întors cu cafea și țigări, cumpărate pe banii lui. Transpirase. Dumnezeu avea ochii și mai roșii.
- Te dai șmecher? Bă, tu crezi că eu sunt un bețiv pârlit, nu?
- Nu, nu cred.
- Tu te dai rotund la mine, bă? Tu crezi că femeia mea e o curvă. Așa e?
- N-o cunosc, dar nu cred că e curvă.
- Aici ai greșit-o. E curvă, dar nu e treaba ta. Dar tu crezi că eu sunt un țăran prost. Este?
- Nu. Doamne ferește!
Și dintr-odată îl văd pe Dumnezeu cum face un pas și-i trântește ăluia o palmă în cap, de-i sar sticla de bere din mână și ochelarii de pe nas.
- Bă, futu-ți gura mă-tii, tu te dai neutru la mine??? Chiar așa, să nu ai nici un pic de respect, i-a zis, în timp ce l-a lovit.
Apoi s-a calmat brusc. S-a luminat dintr-o dată.
- Vărule, hai la bar să bem ceva. Băi ăsta, hai și tu cu noi, nu te mai smiorcăi acolo! Hai că fac eu cinste!
Am băut toată noaptea, eu, Dumnezeu și ăla bătut de Dumnezeu. Am fost sincer. Am stat de vorbă de la om la om cu Dumnezeu. I-am spus că nu m-am culcat cu nimeni. I-am spus că-l mințisem.
- Ba te-ai culcat cu multe, vărule. Te-ai culcat simbolic, mi-a zis îngândurat.
A tăcut o vreme. Am tăcut și eu. Apoi a zis:
- Dacă mă gândesc bine, copilul din burta ăleia, simbolic, e al meu. Dar tot nu pot s-o iert!
A iertat-o, până la urmă. A crescut copilul altuia, care simbolic era al lui. Eu am continuat să iubesc simbolic. Nu se rupsese vraja atunci când Dumnezeu a lovit. A mai venit câteva săptămâni la discotecă și gata! Trebuia să aibă grijă de femeia și de copilul lui. Cu timpul am înțeles că m-am îndepărtat de el. Sau, mai bine zis, că Dumnezeu și-a întors fața de la mine. Până-ntr-o seară... O găsisem! S-a mirat că știu atâtea poezii și mi-a spus că sunt ciudat. Că îi plac ciudații. Și m-a lăsat să-i fac tot ce voiam. N-a durat mai mult de un minut. Dar devenisem bărbat în câteva zeci de secunde.
Și-atunci am înțeles că între mine și visul meu nu stătuse doar respectul, ci și Dumnezeu.
