În București sunt câteva zone compacte acoperite preponderent cu vile elegante construite la începutul secolului trecut și în perioada interbelică. Cea mai mare și cea mai cunoscută (și pentru că e cea mai scumpă, printre altele, e cea dintre Piața Victoriei și Lacul Bordei. Apoi cartierul Cotroceni, desigur.
Însă cele mai somptuoase și elegante sunt cele din Lotizarea Parcului Ioanid – dacă este să le considerăm un ansamblu unitar și apoi să comparăm ansamblurile între ele, chiar dacă nu au aceeași dimensiune. Cele 25 de vile somptuoase care înconjoară triunghiul Parcului Ioanid pe cele trei străzi: Polonă, Bulevardul Dacia și strada Dumbrava Roșie, sunt și în acest moment cel mai distinctiv și mai elegant ansamblu urbanistic compact și unitar cu vile aristocratice de acest nivel din București, și aproape sigur și din toată țara, după evaluările Property INDEX.
La București, una din cele mai interesante și de succes operații urbane făcute de Primărie la începutul secolului 20, conservată în condiții foarte bune până astăzi, este Lotizarea și Parcul Ioanid, ce reprezintă o parcelare rezidențială unitară, formată din 25 de vile ce înconjoară un parc public. A fost bazată pe mai multe modele occidentale, care au în comun același concept de lotizare rezidențială în jurul unui spațiu verde: privat în cazul scuarurilor din Londra 1800-1847 sau a extinderii Edinburghului cu The New Town 1770-1830, sau public în cazul parcului Monceau din Paris, în 1861. Ideea pusă în practică de edili a produs rumoare în Capitală, fiind o noutate absolută pentru urbanismul românesc al acelei vremi.
Dintre toate tehnicile utilizate pe parcursul secolelor 19 și 20 pentru această formă de parcelare, cea mai reușită este cea germană de parcuri interioare, cu locuințe perimetrale care le înconjoară, formând o incintă pentru parc, transformându-l într-un fel de spațiu interior. Această tipologie este prin definiție formată din două elemente, și anume: o lotizare rezidențială și un parc public în centrul ei, unde atât lotizarea cât și parcul formează o compoziție urbană având la bază un plan de ansamblu și un regulament local de construire. Lotizarea și Parcul Ioanid din București se aseamănă izbitor ca scară, concept și regulament cu parcul din Magdeburg.
Vila Löwendal (cu numele inițial Casa Ciru Iliescu) este una dintre cele mai cunoscute ale ansamblului. O creație a marelui arhitect Petre Antonescu, cel care a conceput și a proiectat numeroase clădiri și construcții emblematice: Arcul de Triumf, palatele Marmorosch Blank, al Primăriei, Crețulescu și multe altele, cazinourile din Constanța și Sinaia etc. etc.
Lângă ea e fosta reședință a Ambasadorului Canadei, acum un sediu guvernamental, ceva cu Asociația Municipiilor. Apoi sediul Ambasadei Arabiei Saudite, cu o curte imensă, pe colț cu Polonă a fost tot o ambasadă arabă, acum ceva al Ministerului Finanțelor. Cotind pe Dacia, găsim Ambasada Belgiei, vizavi de Institutul Francez, chiar în parc e casa violonistului Ion Voicu, tatăl lui Mădălin Voicu, pe Dumbrava Roșie e fosta casă a marelui dirijor Mihai Brediceanu, acum a cuiva care face afaceri cu petrol, reședința Ambasadoarei Austriei, vizavi de faimoasa vilă a lui Adrian Bulboacă, Ambasada Iordaniei pe colț, lângă Vila Löwendal, ca să închidă triunghiul…
George Butunoiu e un specialist în luxul imobiliar rezidențial, analist, consultant și jurnalist independent. Este creatorul și fondatorul Property INDEX, un sistem complex de evaluare și de ierarhizare a proprietăților imobiliare rezidențiale.
