Toate tipurile de bonuri valorice acordate de angajatori salariaților - tichetele de masă, cadou, de creșă, culturale și voucherele de vacanță - au fost recent incluse într-o singură lege care conține inclusiv prevederi referitoare la tratamentul fiscal. Din păcate, actul normativ cuprinde două articole contradictorii referitoare la impozitarea bonurilor de valoare care riscă să genereze confuzie printre angajatori, așa cum voi explica în continuare.
Astfel, primul articol al Legii bonurilor valorice 165/2018 prevede că tichetele se acordă în condițiile și cu exceptiile prevăzute în Codul Fiscal. Un alt articol însă (art. 9) stabilește că sunt integral deductibile la calculul impozitului pe profit și total neimpozabile, fără plafoane, pentru salariați.
În Codul fiscal însă, tichetele au tratamente fiscale diferite, unele dintre ele fiind impozabile cu impozitul pe venit și fără contribuții de asigurări. Pentru calculul impozitului pe profit cheltuielile cu tichetele de orice fel sunt deductibile în anumite condiții și până la anumite limite, de la caz la caz. Și de principiu, e bine de amintit că, în materie fiscală, prevederile Codului fiscal prevalează în cazul în care un alt act normativ conține articole contrare acestuia. Însă nu știu dacă toți contribuabilii sunt conștienți de acest lucru, motiv pentru care anticipez că această neconcordanță conține premisele unei neclarități suplimentare în domeniul fiscal.
În două - trei luni, când angajatorii vor face planurile de remunerare pentru anul următor și vor fi nevoiți să ia în considerare noua lege, se vor găsi în situația de a nu ști cum să o aplice. Probabil, unii vor înțelege că bonurile devin neimpozabile fără condiții și limite și le vor introduce în pachetele salariilor ca atare, asumându-și un potential risc ca, ulterior, autoritățile să recalifice tratamentul fiscal aplicat. Astfel, dacă autoritățile nu vor interveni să tranșeze tratamentul fiscal, nu este exclus ca peste trei – patru ani să aibă loc reconsiderări din partea echipelor de control, cu implicațiile financiare aferente. La rândul său, statul riscă își diminueze încasările de impozite din veniturile salariale.
În opinia mea, bonurile de valoare aveau deja un tratament fiscal clar, până la apariția acestei legi, cunoscut bine de angajatori și aplicat în general corect. În plus, o reducere suplimentară a impozitării lor nu era imperios necesară sau solicitată în acest moment, nefiind evident nici dacă intenția legiuitorilor a fost neapărat în acest sens.
În concluzie, angajatorii au nevoie în primul rând de o certitudine a tratamentului fiscal. Dacă scopul principal al acestei legi nu a vizat impozitarea, ci doar să reunească prevederile referitoare la bonurile de valoare, e foarte bine. Această inițiativă e bună pentru că vine în sprijinul contribuabililor, simplificând aplicarea legislației. Angajatorii fac, astfel, un singur exercițiu de coroborare a reglementărilor spefice cu cele din Codul fiscal, în loc să analizeze mai multe acte normative.
Însă dacă prin această lege s-a dorit, de fapt, acordarea unei facilități fiscale suplimentare, întrucât există o viziune nouă asupra impozitării acestui tip de instrumente și s-au efectuat studiile de impact care arată că măsura e sustenabilă, atunci este nevoie ca acest tratament să fie preluat ca atare în Codul Fiscal și nu să fie lăsat în textul unei alte legi.
Oricum, în oricare dintre situații se impune o intervenție din partea Ministerului de Finanțe care să lămurească dilema și o îndrumare corespunzătoare din partea ANAF cât mai rapidă pentru ca aplicarea acestei legi de la 1 ianuarie 2019 să nu genereze efecte negative atât pentru angajatori, cât și pentru bugetul de stat.
Raluca Bontaș este Partener Global Employer Services, Deloitte România
