Am remarcat că anul acesta, Revelionul Ospătarilor a avut loc în același timp cu cel al tuturor românilor. Astfel, șomerii sunt mulțumiți că au intrat și ei în rândul lumii! Acesta este un bun exemplu că atunci când diviziunea muncii decade, șomajul se accentuează.
Dar pentru că nu se distruseseră suficiente locuri de muncă pe fondul pandemiei, pentru ANAF nu va mai fi un secret să se uite în conturile clienților din bănci și să le ceară acestora date financiare. Noua legislație menită să combată spălarea banilor este armonizată cu cea comunitară, însă, la noi, în România decapitalizată, diviziunea muncii și funcționarea piețelor erau deja grav afectate, n-aveau nevoie de un nou un „demers”.
Apropo de spălarea de bani. Ea e obținută din ce? Din evaziune? Care potrivit accepțiunii europene ar fi fraudă, nu?! Deși e neclar de la cine furi!
DEX sugerează că nu se poate semnul egal între Evaziune și Fraudă, după cum scria pe mașinile ANAF.
Adică, dacă ANAF ar fi citit în DEX, ar fi văzut următoarele explicații:
FRÁUDĂ, fraude, s. f. (Jur.) Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); hoție.♦Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis. Sursă: DEX '09 (2009)
EVAZIÚNE, evaziuni, s. f. 1. (În sintagmă) Evaziune fiscală = sustragere prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor de stat de către persoanele fizice și juridice, care realizează venituri impozabile, conform reglementărilor fiscale. 2. (Rar) Evadare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. évasion, lat. evasio, -onis. Sursă: DEX '09 (2009)
E clar că, Dicționarul Explicativ al Limbii Române arată că Evaziunea nu e Fraudă, ci cel mult o EVADARE, ceea ce înseamnă că aceia care au decis inscripționarea mașinilor ANAF fie nu stăpâneau limba română, fie au abuzat de nivelul redus de educație.
În fine, prima oară când am mai scris chestia asta mi s-a zis pe un ton ritos, categoric, ferm, hotărât, decis: “Haide bre, exagerezi! «Sustragere» regăsești în ambele definiții” și atunci am decis să consult dicționarul de sinonime.
Fraudă: (familiar) coțcărie, (figurat) mâncătorie, (livresc) malversație, delapidare, escrocherie, hoție, înșelăciune, înșelătorie, pungășie, șarlatanie
Evaziune: evadare, fugă, scăpare, dezertare.
Se observă că Evaziunea și Frauda nu sunt sinonime nici de frică!
Dar nu intrepretarea mă deranjează cel mai mult, ci aceea că distanța dintre cât de mari sunt taxele și cât de mici ar trebui să fie e dată de economia subterană și autoconsum, iar asta se poate evidenția cu ajutorul banilor, a celor care circulă în afara băncilor, și care au ajuns să reprezinte 18,44% din total masei monetare (M3), față de sub 15% în 2013 și mai puțin de o zecime din M3 în zona euro.
Dacă nu credeți, hai să numărăm ouăle, după cum sugera fostul premier Adrian Năstase. În dreptul vârstnicilor apar potrivit datelor statistice 15,143 ouă, să zicem 15 rotund. În timp ce salariații dispun de 12,803, adică 13. Deci, pensionarii au două ouă în plus. La media de 13,649 ouă consumate lunar contribuie și lucrătorii pe cont propriu - 12,431, șomerii - 12,54, dar și agricultorii - 14,183.
Cert este însă că unul e consumul de ouă, la a căror enumerare, reiterăm, pensionarii au două în plus față de salariați și altceva-i când discutăm de achiziții. La acest nivel angajații sunt lideri: 8,717, urmați de pensionari - 8,473,șomeri - 6,681, lucrători pe cont propriu - 5,47, agricultori - 2,753. Importantă nu este însă media de 7,918 ouă cumpărate în fiecare lună, ci diferența față de consum. Pe care o dă economia nefiscalizată.
Ouăle nu constituie, deci, doar un indicator trend privind inflația, după cum evidenția un coleg de breaslă într-un articol în care scria de “Inflația din ouă”, ci trădează și mărimea economiei necontabilizate, ce se pare că explică de ce au pensionarii două ouă în plus.
Însă peste 18% numerar în afara băncilor arată că măsura administrativă de restrângere a plăților cu numerar ca și “cruciada” Fiscului împotriva celor ce nu eliberau bon fiscal, cu participarea mai apoi a documentului fiscal la loteria aferentă, constituie niște eșecuri. Tot o nereușită poate fi considerate și campania de conformare voluntară: “Ești un bun român, România funcționează cu taxele tale”. Și ce înțelege ANAF din neîmplinirile anterioare, să caute prin conturile bancare, pentru ca firmele să ferească mai mult business de ochii băncilor în economia subterană unde se lucrează cu bani gheață și numerarul să ajungă să fie dublu raportat la M3 comparativ cu zona euro. Iar oamenii, morți de foame, să le sară în cap guvernanților!
Problema este că Fiscul se poate bate cu evaziunea abia după ce fiscalitatea e așezată pe baze corecte. Nu atunci când povara fiscală pusă pe umerii angajatului nu-i permite să muncească mai mult și mai bine. După care, deși n-are de unde da, vine perceptorul și-i zice cam cum i se întâmpla lui Moromete: “Te-am prins, faci evaziune!”
Așadar, societatea e atât de slăbită după cât a fost furată încât doar un mediu economic lipsit de ostilitate o poate face să funcționeze. Din acest motiv ar fi de preferat ca Executivul să accepte excedent și nu deficit bugetar. Adică, statul să lase deoparte “necesitatea” de a face investiții, fiindcă pe parcursul execuției bugetare s-a văzut, mai mereu, că banii sunt “deturnați” către alte direcții. Pentru investiții se pot folosi fonduri europene, iar excedentul ar fi garanția că nu se fură, în condițiile în care datoria publică a depășit deja pragul de alertă de 40% din PIB.
