Profit.ro împlinește astăzi patru ani de la lansare. Vă mulțumim că ne-ați fost alături în tot acest timp, cititori și parteneri în numeroase proiecte!
În 2015, când am lansat Profit.ro, ne-am propus câteva lucruri. Am stabilit că ne vom concentra pe știri exclusive, pe analize și informații contextualizate, care lipsesc din agenda publică. Că vom face un jurnalism care caută să vadă mai departe de informațiile și știrile simple.
Că vom fi creatori de agendă publică, prin informațiile prezentate, nu încă o publicație în rândul celor deja numeroase care tratează la unison aceleași subiecte declarate breaking news.
Am gândit site-ul ca pe unul specializat, de business și finanțe, dar păstrând deschidere de a acoperi subiecte și din alte domenii, pentru că economia este influențată și influențează la rândul ei cultura, sportul, știința, viața politică.
Am mai gândit că e bine să urmăm pentru toate acestea calea rigorii, a acurateței. Fără goană după senzațional, fără speculații ieftine, fără titluri care cerșesc clickuri.
Ne-am spus că informația relevantă, obiectivitatea și condeiul sunt suficiente. Și am mai stabilit ceva: că nu vom scrie niciodată din perspectiva statului, a autorității, ci vom fi orientați spre oameni, că vom avea în mijlocul abordării mediul de afaceri, antreprenorii, angajații, companiile, managerii care-l compun.
Alături de proiectul editorial al site-ului, am încercat să construim, printr-o serie de forumuri și conferințe, platforme de dezbatere pentru temele majore care preocupă societatea românească și influențează viața economică. Iar după ce am scris despre multe branduri, am devenit și noi un brand în domeniul media, pe a cărui credibilitate câștigată în acest timp vom continua să lansăm proiecte noi.
Televiziunea de business Profit TV este unul dintre cele mai recente. După patru ani, ne bucurăm să constatăm că am ajuns urmăriți de un public important, căruia îi mulțumim din nou pentru susținere și îi reînnoim promisiunile făcute la lansare.
La multi ani, Profit.ro!