VW Group a vândut 5,2 milioane de vehicule în semestrul 1 și are toate șansele să rămână numărul 1 mondial

VW Group a vândut 5,2 milioane de vehicule în semestrul 1 și are toate șansele să rămână numărul 1 mondial
scris 20 iul 2017

Volkswagen Group și-a remediat mare parte din pierderile de pe anumite piețe și începe să vândă din nou în creștere față de anul trecut. Volumul total înregistrat de cele 12 branduri a depășit 5,2 milioane de vehicule, cu 920.700 în luna iunie, o lună cu 4,2 procente creștere.

După cum spune șeful vânzărilor la nivel de grup, Fred Kappler, „Iunie a fost o lună foarte puternică pentru Grup și toate mărcile și-au îmbunătățit vânzările”.

Urmărește-ne și pe Google News

Chiar dacă vânzările pe primele șase luni au crescut cu numai 0,8 procente, ritmul de creștere s-ar putea intensifica, odată cu lansările din acest an, în special Arteon și Polo, astfel că în competiția cu Toyota ordinea să rămână aceeași ca anul trecut. Cât despre Alianța |Renault – Nissan, este greu de crezută că va putea să depășească 10 milioane de vehicule, chiar și cu o creștere de 10 – 11 procente.

În Europa, VW Group și-a menținut creșterea de luna trecută și a înregistrat 411.700 vehicule, cu 3,1% mai multe, având o creștere la 6 luni de 3,5%. Rezultatele sunt influențate de Rusia, dar și de piețele din estul UE, care au crescut substanțial, compensând scăderea de pe piața de origine, Germania.

FOTO Prima imagine reală cu noul Dacia Duster, înainte de lansarea oficială CITEȘTE ȘI FOTO Prima imagine reală cu noul Dacia Duster, înainte de lansarea oficială

America de Nord a adus, de asemenea, creștere, cu 9,1 procente, adică 83.900 vehicule în iunie. Pe întreg semestrul 1, SUA și Canada au generat vânzări pentru 461.400 de vehicule, cu 3,9% mai multe. În America de Sud, problemele s-au rezolvat, astfel că toate piețele au trecut pe creștere, inclusiv Brazilia (+12,4 procente).

În Asia – Pacific, rezultatul la 6 luni rămâne pe minus (-2,7%) în ciuda faptului că vânzările din China au revenit pe creștere în ultimele luni (5,2% în plus, 347.000 de automobile în iunie), cea mai mare piață auto din lume contând cu 1,8 milioane vehicule din totalul de 2 milioane vândute de grup în regiune. Motivul este rezultatul slab din primul trimestru, când reorganizarea relațiilor cu partenerii locali a creat sincope majore pe piață.

Dacă privim evoluția mărcilor, sunt diferențe mari între acestea. Dacă SEAT este performera grupului, cu o creștere de peste 13 procente în acest an, urmată de Porsche, cu „doar” 7,2% creștere (dar care generează cel mai mare profit), Audi este încă pe minus în 2017, chiar dacă în ultimele luni a crescut. Diviziile de utilitare și camioane au crescut, de asemenea, și au rezultate foarte bune.

Prognozele pentru al doilea semestru sunt optimiste, în aceste condiții, creșterea VW Group putând atinge un procent mult mai mare decât cel din primul trimestru, iar vânzările totale la finalul anului să atingă un volum de cel puțin 10,5 milioane de vehicule.

Toyota nu a anunțat încă rezultatele pentru al doilea trimestru calendaristic (primul trimestru a fost inclus în rezultatele financiare pe anul fiscal anterior), dar japonezii au scăderi pe unele piețe importante, cu este cazul SUA, unde a raportat o scădere de 3,6% pe intervalul ianuarie – iunie. Rezultatele așteptate sunt tot de circa 5,1 – 5,2 milioane de vehicule.

VW Group a vândut 5,2 milioane de vehicule în semestrul 1 și are toate șansele să rămână numărul 1 mondial
VW Group a vândut 5,2 milioane de vehicule în semestrul 1 și are toate șansele să rămână numărul 1 mondial
viewscnt
Afla mai multe despre
vw
piata auto