Probele orale (de competențe) de la Bacalaureat vor fi anulate în acest an și echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute în urma unor examene specifice, a declarat pentru Profit.ro vicepremierul Raluca Turcan.

Decizia este luată pe fondul pandemiei de coronavirus și a fost semnată în ședința de astăzi a Guvernului.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Evaluarea Națională va începe pe 15 iunie, Bacalaureatul începe cu probele scrise, pe 22 iunie.
Școlile nu vor mai fi redeschise acum, ci doar în septembrie, "pentru majoritatea studenților, elevilor și preșcolarilor", urmând să continue doar cursuri online, a anunțat anterior președintele Iohannis.

Doar cei din clasa VIII și XII, care trebuie să susțină Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul, vor putea (deci nu există obligație - n.r.) reveni la școală, în iunie.

Posibilitatea elevilor din anii terminali de a reveni la școală va fi în perioada 2-12 iunie. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă.

Și examenele naționale și bacalaureatul vor fi organizate cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare.