Este centenarul Revoluției Bolșevice și bi-centenarul nașterii lui Marx, iar jumătate din planetă crede că ideile socialiste sunt bune. Românii se arată ceva mai orientați spre capitalism decât restul Europei, potrivit unui sondaj Ipsos.
Ultimii doi ani au fost prilej de aniversări sau comemorări (în funcție de opțiunea politică) ale unor evenimente importante legate de socialism la nivel mondial. În 2017 s-au împlinit 100 de ani de la Revoluția din februarie, în care țarul a fost răsturnat de la conducerea Imperiului Rus și de la lovitura de stat bolșevică din octombrie (noiembrie, în fapt), așa cum e definită de istorici precum Richard Pipes sau Orlando Figes, printre alții, cu tragedia subsecventă ce a remodelat mare parte din lume.
Pe 5 mai 2018 se împlinesc 200 de ani de la nașterea filozofului german Karl Marx, care, prin opera sa, în care prevestește decesul capitalismului și făurirea unei noi naturi umane în transformarea societății spre comunism, a pus semințele ideologice ale revoluționarilor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Revoluția globală n-a venit, deși regimurile socialiste se instaurase peste un sfert din lume la un moment dat, capitalismul nu dă semne să moară, în timp ce comunismul a eșuat de fiecare dată unde a fost aplicat. Aceste aniversări rotunde sunt, însă, un bun prilej de discuție despre istorie și, în unele cazuri, de reevaluare a trecutului.
Dar ce mai crede lumea despre socialism astăzi?
„Sunteți în acord sau în dezacord cu următoarea afirmație: în prezent, idealurile socialiste sunt de o mare valoare pentru progresul societății?”, a întrebat casa de sondare Ipsos, una dintre cele mai mari din lume, aproape 21.000 de oameni din 28 de țări într-un sondaj on-line considerat reprezentativ (pe care vă îndemnăm să-l deschideți aici), cu ocazia bi-centenarului nașterii lui Marx.
Românii, prin comparație cu restul țărilor europene din sondaj, sunt într-o proporție mai mică de acord cu ideile socialiste, cred că socialismul duce, mai degrabă, la un sistem opresiv, pun mai mare preț pe libertatea individuală și pe răsplătirea talentului, dar sunt de acord cu restul despre importanța beneficiilor socializate (educație, sănătate, venit de bază), în timp ce consideră despre ei, într-o proporție mai mare, că au o raportare diferită față de restul lumii – așa cum vom vedea în continuare.+
Au mai răspuns la sondaj cetățeni din Belgia, Germania, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, Marea Britanie, Serbia, Spania, Suedia și Rusia, dintre țările europene, la care se adaugă Australia, Argentina, Brazilia, China, Canada, Chile, India, Japonia, Malaezia, Mexic, Peru, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia și SUA.
Jumătate dintre respondenții la nivel global cred că, în prezent, idealurile socialiste sunt de mare valoare pentru progresul societății.
Cel mai mare procent al respondenților care sunt de acord cu într-o anumită măsură sau total de acord cu această idee e în China (84%), India (72%), Malaezia (68%) și Turcia (62%). La cealaltă parte a scării, respondenții din România (40%), SUA (39%), Franța (31%), Ungaria (28%) și Japonia (21%) sunt cel mai puțin de acord cu beneficiul ideilor socialiste.
În Rusia, 55% dintre respondenți sunt pentru importanța ideilor socialiste, la mai bine de 26 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, un procent similar fiind și în Spania (54%), în timp ce Suedia e la 51%, cu restul țărilor europene având o rată a răspunsurilor pozitive la sub 50%.
Întrebarea este una despre calitatea ideilor, nu despre utilitatea lor într-o dezbatere, ceea ce s-ar putea traduce și printr-o identificare cu ideile în sine. Însă pe lângă întrebare rămâne o altă mare întrebare.
Ce se înțelege din idealurile socialiste? Întrebarea din sondaj nu nuanțează, astfel că pentru fiecare respondent în parte socialismul poate însemna altceva: de la deținerea în comun a mijloacelor de producție și distribuție – așa cum e în definiția clasică – la social-democrația practicată în mare parte din Europa și cele două Americi (proprietatea de stat e redusă, însă intervenția statului în economie e importantă, inclusiv prin reglementare, acesta cheltuind între o treime și o jumătate din produsul intern brut, cu diferite grade de redistribuție), până la comunism, spre exemplu, izvorât din Manifestul lui Marx și Engles și aplicat de bolșevicii lui Lenin în Rusia, în primă fază, și de Mao Zedong în China și impus de sovietici în aproape jumătate din Europa Continentală după al Doilea Război Mondial, cu răspândirea în Asia, Africa și America Latină și catastrofa socială și economică aferentă.
Lipsa unei definiții concise a socialismului în cazul de față poate naște diferite interpretări ale sondajului, după cum vom vedea mai jos.
Socialismul e opresiv sau nu?
Am putea deduce la ce fel de socialism se referă respondenții în funcție de fiecare țară prin răspunsul la întrebarea dacă socialismul este un sistem al opresiunii politice, supravegherii populației în masă și a terorii practicate de stat.
Oamenii din India (66%), SUA (61%), Coreea de Sud (60%), Africa de Sud (59%), Malaezia, Peru, Polonia (toate cu 58%) și România (56%) sunt cei mai înclinați să asocieze socialismul cu teroarea totalitară. Restul țărilor europene din sondaj asociază în mai mică măsură socialismul cu totalitarismul. Cea mai mică rată de răspuns pozitiv la această întrebare e în Suedia (34%), China (31%), Spania (30%) și Rusia (29%).
La conducerea Chinei se află un singur partid, cel comunist, opoziția față de sistem este controlată – inclusiv prin cenzura pe scară largă – și sancționată, iar teroarea de stat a fost una dintre cele mai dure la scară umană, cu epurări și măsuri generatoare de foamete luate de la centru în perioada maoistă – Revoluția culturală, Marele Salt Înainte, spre exemplu – care au dus la moartea a zeci de milioane de oameni, crime care au fost doar parțial admise de conducerile ulterioare ale Partidului Comunist. În cele din urmă, deși economia Chinei a devenit una mixtă, care a permis și funcționarea unei piețe, după reformele lui Deng Xiaoping, cu o creștere puternică ulterioară a economiei și calității vieții, China rămâne o țară comunistă la nivelul conducerii și propagandei, ceea ce ar explica și răspunsul oamenilor la această întrebare a sondajului, care este relativ consistent cu răspunsul la prima întrebare.
Rusia se află, precum China, la coada clasamentelor în privința respectării drepturilor omului, inclusiv a libertății de expresie. Chiar dacă Rusia are, după căderea comunismului, o structură constituțională care se bazează pe pluripartidism, puterea n-a mai schimbat mâinile de aproape 18 ani, de când Vladimir Putin a câștigat primul mandat de președinte. Ulterior a început și revizuirea perioadei sovietice, iar atitudinea rușilor inclusiv față de epoca stalinistă s-a îmbunătățit – Stalin a fost zugrăvit într-un „manager eficient”, care a „condus o campanie rațională a terorii” cu între 10 și 30 de milioane de victime, însă aceasta “a dus la modernizarea țării”, scriu manualele rusești revizuite după 2007, potrivit descrierii oferite de Orlando Figes în cartea Rusia Revoluționară.
Potrivit unui sondaj din 2005, citat de același Figes, 42% dintre ruși voiau ca un lider precum Stalin să vină la putere, iar în 2007 alt sondaj arăta că 71% dintre populația din Sankt Petersburg, Kazan și Ulianovsk considera că acțiunile întemeietorului primei poliții secrete a URSS (CEKA), Felix Dzerjinski, un criminal după toate definițiile cuvântului, „au protejat viața publică și ordinea socială”.
Deși stalinismul fusese condamnat, într-o oarecare măsură, încă de la Congresul XX din 1956 și arhivele sovietice au fost deschise după ‘91, poveștile terorii au fost spuse și cărțile interzise, precum Arhipelagul Gulag al lui Alexandr Soljenițîn, au fost publicate în Rusia, rușii asociază doar într-o minoritate socialismul cu totalitarismul.
Dihotomia în gândirea rușilor e evidențiată oarecum și de acest sondaj și societatea e împărțită de ideea că socialismul are idei valabile pentru societatea de azi, mai mult de două treimi consideră că acesta nu produce efectele pe care le-au trăit în perioada comunistă și care se persistă într-o formă atenuată și astăzi.
În România, țară care a experimentat socialismul între 1946 și 1989, răspunsul la primele două întrebări e relativ consistent, dacă considerăm ipoteza că cei care văd valoare în ideile socialiste nu se pot identifica cu aplicarea sa totalitară, în timp ce cei care resping aceste idei le și consideră opresive într-un sistem aplicat.
Cea mai mare ruptură de gândire pare cea din India, unde majoritatea respondenților consideră ideile socialiste și valoroase dar și opresive în practică, ceea ce arată că măcar o parte dintre respondenți au o opinie pentru ambele calificări în același timp și, totodată, pun și mare preț pe piața liberă, cum vom vedea mai jos.
În cazul Suediei putem considera ca explicație pentru asocierea redusă a socialismului cu totalitarismului faptul că baza de raportare e modelul nordic de social-democrație, bazat pe o piață liberă cu proprietate privată, reglementare și redistribuire sub taxe progresive înalte, pe care suedezii par că îl susțin politic în continuare, deși rolul statului a fost diminuat succesiv în ultimele 2-3 decenii.
Interesant este că în Franța întrebarea din sondaj a înlocuit termenul de socialism cu cel de socialism-colectivism, ceea ce pentru cei care consideră socialismul ca fiind o formă de colectivism pare un non-sens, dar probabil că pentru Franța termenii sunt importanți pentru a face distincția dintre socialismul francez – statul mare, reglementare și sindicate puternice, plus redistribuție – și marxism-leninism.
Clasa muncitoare și reprezentarea politică
Doar o treime dintre respondenții la nivel global cred că în țărilor lor „clasele muncitoare sunt bine reprezentate în sistemul politic”. Saudiții (64%), indienii (63%), chinezii (60%), malaiezienii (57%) și suedezii (51%) consideră că muncitorii sunt într-o mare măsură bine reprezentați, în timp ce acest lucru e crezut de doar 32% dintre americani, 31% dintre ruși, 24% dintre români, 19% dintre francezi și 14% dintre sârbi.
Termenul de clasă muncitoare are o puternică încărcătură marxistă, atât prin împărțirea societății în clase, cât și prin definirea proletariatul ca lucrător salariat, fiind cel care va declanșa revoluția prin lupta de clasă cu capitaliștii exploatatori, deținătorii mijloacelor de producție. Și, iată, că populația crede că politicienii nu reprezintă muncitorii.
Termenul poate să aibă și alte înțelesuri mai restrânse, precum identificarea cu muncitorii care lucrează în industrie sau manufactură, de pildă.
Dar totuși piața liberă scoate ce e mai bun din oameni
În gândirea lui Marx, individul avea să se transforme în societatea comunistă, dobândind noua conștiință de clasă socialistă. Acest om nou n-a apărut, însă, pe unde l-am putut vedea în societățile comuniste, părând că a fost mânat de același interese din epocile anterioare, cum ar spune marxiștii.
Doar ca anecdotă, dar poate cuprinzătoare, dăm exemplul de mai jos.
Țăranii sovietici știau că cel mai aproape de corp e cămașa, chiar dacă colectivizarea și propaganda ulterioară a încercat să-i schimbe în alt tip de oameni. Până la finele anilor 1970, scrie Figes, țărănimea producea în grădinile din curte, care n-au intrat la colectiv, și care reprezentau doar 4% din suprafața agricolă a URSS, 40% din carnea de pui, 42% din cea de fructe și peste jumătate din cea de cartofi, explicația fiind că doar acolo munceau cu adevărat și prețuiau munca lor, și pentru că puteau mai departe să vândă produsele la marginea drumului sau în piețe.
Sondajul Ipsos arată că două treimi dintre respondenții la nivel global consideră că „libera concurență în piață scoate ce e mai bun din oameni”. Cei mai mulți de acord cu afirmația sunt cei din India (86%), Malaezia (84%), Peru (83%), Africa de Sud (83%), Mexic (81%) și China (81%). În România, 73% dintre respondenți sunt de acord cu beneficiile pieței libere, mai mult decât în orice altă țară europeană, peste SUA (70%). La capătul listei sunt Suedia (52%), Belgia (51%), Germania (49%) și Franța (43%).
O concluzie posibilă pentru această orientare e că țările care au avut și au istoric o piață mai puțin liberă sunt mai mult de acord cu beneficiile acesteia, în timp ce țările avansate, care s-au clădit pe capitalism, sunt mai puțin favorabile liberului schimb.
Marx, în teoria sa economică asupra capitalismului (care reprezintă un joc cu sumă nulă pentru el), nu s-a aplecat (aproape) deloc asupra pieței, asupra schimbului ca factor fundamental. Au făcut-o alți marxiști care i-au urmat, precum Werner Sombart, însă teoria marxistă pură e lacunară la acest capitol.
Cât de importantă este libertatea individuală?
Unul dintre atributele socialismului, care derivă chiar din termen, este colectivismul: interesul personal al individului în societate e inferior interesului societății în ansamblu. Noțiunea de bine colectiv nu este unică socialismului. Teoreticieni ai capitalismului au considerat că binele comun se realizează prin individ (de la Friedrich von Hayek și Ludwig von Mises la Milton Friedman, de exemplu). Comuniștii și fasciștii au avut aceeași idee despre poziția individului în societate, aceea că e doar o rotiță care trebuie să trudească în sacrificiu în așteptarea izbăvirii societății, acel viitor luminos care se lasă așteptat – interpretările doctrinare au diferit în alte puncte, dar în acesta sunt, în esență, la fel.
Raportarea la individ este astfel unul dintre punctele importante ale unui sondaj despre socialism, iar Ipsos atinge acest subiect.
„Libertatea individuală este mai importantă decât echitatea socială (social justice)?”
52% dintre respondenți sunt de acord, într-o formă sau alta, cu întrebarea. Cei mai mulți sunt din India (72%), SUA (66%), Africa de Sud (64%) și România (61%). La polul opus se află Germania (38%), China (37%) și Franța (36%).
„Este corect ca cei talentați să câștige mai mult decât cei care sunt mai puțin talentați?”
Românii (82%), rușii (82%), sud-coreeni și chinezii (cu câte 81%) au dat cele mai multe răspunsuri favorabile întrebării, în timp ce media sondajului e de (69%). Americanii sunt de acord cu afirmația în proporție de 75%, în timp ce la polul opus se află suedezii (59%), belgienii (56%), francezii (51%) și germanii (47%) - singurii respondenți care par să creadă într-o proporție mai mare că talentul nu trebuie recompensat mai mult.
Subliniem că întrebarea se referă la talent, adică un atribut pe care individul îl are sau nu, și nu la muncă sau străduință.
Bogați, educație și sănătate
Pe de altă parte, când vine vorba de bogați, accesul gratuit la educație și servicii medicale, cam toată lumea e în barca stângistă.
Astfel, la nivel global, 78% dintre respondenți sunt de acord că „bogații ar trebui taxați mai mult pentru a sprijinii săracii”.
În Spania, Serbia, China, Rusia și India peste 85% dintre respondenți sunt de acord cu afirmația, în România 81%, procent similar cu cel al Germaniei, dar mai mare decât cel din Franța (77%), Marea Britanie (75%) sau Suedia (74%), Polonia (70%), SUA (67%) - țări cu cote de impozitare progresive. Cel mai puțin de acord cu impozitarea suplimentară a bogaților sunt cei din Africa de Sud (58%).
89% dintre respondenți cred că „educația ar trebui să fie gratuită”. În Rusia, Serbia, România și Spania aproape toți respondenții cred acest lucru. Singurele țări unde procentul cade sub 80% sunt SUA, Africa de Sud (câte 77%) și Japonia (64%).
Cu afirmația că „accesul la servicii medicale gratuite reprezintă un drept al omului” sunt de acord 87% dintre respondenți, cu Serbia, Rusia, Mexic, România în capul listei (peste 95%). Singurele țări unde ponderea celor care cred că accesul sănătate ar trebui să fie gratuit cade sub 80% sunt Coreea de Sud (74%), SUA (72%) și Japonia (47%)..
Venitul minim necondiționat
„Credeți că fiecare rezident are dreptul la un venit de bază necondiționat (unconditional basic income)?” 69% dintre respondenți sunt de acord cu acest lucru. Aproape toți rușii (95%), și o parte covârșitoare dintre turci (87%), indieni (83%) și sârbi (81%) sunt de acord. 67% dintre americani sunt de acord cu afirmația, nu foarte departe de procentul respondenților din China (71%) sau Germania (70%), în timp ce la capătul listei se află Ungaria (56%), Suedia (56%), Argentina (53%) și, previzibil, deja, după răspunsul la întrebările anterioare despre beneficiile sociale, Japonia (38%).
Românii au răspuns în proporție de 70% afirmativ. Nu știm cum a sunat întrebarea în română, însă aici există deja un venit minim garantat, introdus pe vremea mandatelor Boc-Băsescu, care nu are însă o legătură substanțială cu ceea ce se înțelege în Vest, de pildă, prin venitul de bază, care presupune o redistribuire substanțială de la buget pentru o parte importantă dintre cetățeni.
Excepționalismul românesc
În general, credeți că perspectiva asupra vieții, că opiniile dvs. în chestiunile importante etc. sunt la fel sau diferite față de cele ale oamenilor din alte țări (de ex. canadieni, germani) în general?
62% dintre respondenții la nivel global cred, într-o anumită măsură, că da, restul că nu. Rusia (81%) și România (77%) sunt în fruntea respondenților care cred că au o viziune diferită asupra vieții față de restul popoarelor, alături de Turcia, Africa de Sud, Japonia, Malaezia (74%), și India (73%). De cealaltă parte, Chile, Marea Britanie și Australia cred că au o gândire relativ universală, cu circa jumătate dintre respondenți care văd o diferență față de restul țărilor.
În loc de concluzie
Ideile socialiste încă au tracțiune importantă astăzi, chiar dacă din sondaj nu putem desprinde că respondenții văd socialismul în manieră marxistă. Teme precum protecția socială sunt adânc împărtășite în aproape toate țările, cu mici excepții, în timp ce piața liberă și libertatea individului în fața colectivului sunt considerate lucruri importante.
Țările care au intrat mai târziu în capitalism se arată, pe alocuri, mai atașate de ideile sale, dacă le judecăm în contradicție cu socialismul, decât țările din Europa de Vest, România fiind chiar printre cele care pun mai mare atașament pe libertatea individului.
În cele din urmă, însă, sondajul Ipsos este doar un sondaj, nu o cercetare sociologică adâncă, chiar dacă este considerat reprezentativ pentru majoritatea țărilor importante, iar întrebările sunt formulate în maniera unui sondaj, fără nuanțări necesare pentru a segrega mai bine opiniile. Totodată, răspunsurile sunt prezentate sub forma de acord/cumva de acord, ceea ce lasă o gaură de interpretare a proporției celor care nu au o opinie fermă.
