Paralela 45: Spania, Portugalia, Grecia, litoralul românesc și Bulgaria, destinațiile favorite ale turiștilor în sezonul 2016

Paralela 45: Spania, Portugalia, Grecia, litoralul românesc și Bulgaria, destinațiile favorite ale turiștilor în sezonul 2016

Alin Burcea, proprietarul Paralela 45

scris 29 sep 2016

Cererea de vacanțe pentru litoralul Spaniei a crescut cu un sfert anul acesta, la nivelul întregii țări, față de 2015, compensând scăderea înregistrată pentru Antalya și Bodrum, ca urmare a atentatelor și a loviturii de stat eșuate, care au marcat sezonul 2016 în Turcia, anunță Paralela 45, una dintre cele mai mare agenții de turism din România.

În același timp, Algarve (Portugalia), destinație lansată în premieră în vara 2016, dar și insulele grecești, litoralul românesc și cel bulgăresc au înregistrat creșteri de până la 30%.

Urmărește-ne și pe Google News

Rezervările de vacanțe pentru acest an au fost realizate în mare parte în perioada de early booking și mai puțin last minute, turiștii preferând să aleagă din timp, în special pachete la hoteluri de cinci stele de lux, în cazul Antalyei, și la patru stele în restul destinațiilor. Cuplurile tinere au optat, în mare parte, pentru hoteluri de trei stele. Vara aceasta, situarea hotelurilor pe plajă a fost un criteriu decisiv numai pentru familiile cu copii.

Spania a fost cea mai cerută destinație a anului, de la Mallorca și Tenerife, pe curse charter, până la Costa Brava, Costa del Sol și Costa Blanca, pe curse de linie, cu plecare atât din București cât și din Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, vânzările crescând cu un sfert față de 2015. Prețul mediu al unui pachet a fost de 650 de euro/persoană.

Burcea, ANAT: Fiecare atentat la Istanbul scade prețurile în Antalya CITEȘTE ȘI Burcea, ANAT: Fiecare atentat la Istanbul scade prețurile în Antalya

”Antalya și Bodrum și-au revenit după evenimentele nefericite din această vară, iar cei care au reușit să treacă peste emoțiile momentului s-au bucurat de cele mai bune prețuri ale all inclusive-ului turcesc, de la apariția acestui concept și până acum, care au fost mai mici cu până la 30% anul acesta. Grecia este o destinație de suflet pentru români și preferința lor pentru insule și pentru zonele turistice de pe continent a dus la vânzări mai mari cu 10%”, a declarat Ondina Dobriban, directorul general al Paralela 45.

Pentru Chania-Creta, Santorini, Zakynthos și Mykonos au fost cerute cele mai multe vacanțe, dar preferate au fost și Rodos, Corfu și Heraklion-Creta, destinații pe charter, iar Halkidiki, Thassos si Zakynthos s-au aflat în topul zonelor turistice cu transport individual. Pachetul mediu (per sezon) pentru o vacanță pe charter în Grecia a fost de 450-500 de euro/persoană în Creta, Rodos și Corfu, de 580 de euro/persoană în Santorini, de 250 de euro/persoană cu transport individual.

În cazul celor care au ales transportul cu mașina, cel mai mare interes s-a înregistrat însă pentru litoralul românesc și pentru cel bulgăresc, pentru care turiștii au făcut cu 30%, respectiv 15% mai multe rezervări în sezonul 2016 față de 2015.

Până la vacanța de sărbători, cele mai vândute vacanțe ale agenției sunt cele în Dubai, în luna octombrie, Tenerife și Madeira, în luna noiembrie, precum și programele sociale și circuitele.


 

viewscnt
Afla mai multe despre
paralela 45
turisti
vara