Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze naturale din România, a înregistrat pe primele trei trimestre ale anului un profit net de aproximativ un miliard de lei, în scădere cu 14% față de perioada similară a anului trecut, ca urmare a modificării formulei de calcul a redevenței prin introducerea prețului de referință de pe bursa de la Viena, superior celui realizat de companie în România, și a impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.
La scăderea profitului cu 14%, în condițiile majorării cu o pătrime a cheltuielilor, care au anulat creșterea cu 8,5% a veniturilor, au mai contribuit diminuarea cu 26% a tarifelor de înmagazinare aprobate de ANRE, aplicate începând cu 1 aprilie 2018 și scăderea producției de energie electrică, ca urmare a condițiilor nefavorabile din piață, ceea ce a dus la diminuarea cu 55% a cifrei de afaceri înregistrate pe acest segment.
Noua formulă de calcul al redevenței a majorat cheltuielile Romgaz cu aproape 100 milioane lei. Potrivit companiei, “creșterea redevenței este cauzată în proporție de circa 85% de creșterea prețului de referință reglementat prin Ordinul ANRM”.
Cheltuielile companiei au fost majorate similar, cu 104 milioane lei și ca urmare a achitării impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.
CITEȘTE ȘI FOTO Încă o legendă a industriei românești, cu istorie de 114 ani, se pregătește de faliment, neputând fi salvată nici de "Elefantul Arab" vândut șeicilor din Kuweit. Ce se va întâmpla cu firmele din energie - anunț la Profit Energy.forumÎn această perioadă, Romgaz a realizat venituri de 3,5 miliarde lei și venituri de 2,3 miliarde lei.
Productivitatea muncii a crescut cu 7,25% comparativ cu perioada anterioara, de la 523 mii lei/angajat la 561 mii lei/angajat
Producția de gaze naturale a Romgaz a evoluat în parametrii anticipați la întocmirea programului pentru anul 2018, nivelul realizat fiind de 101,58% comparativ cu cel planificat.
În primele 9 luni ale anului 2018 Romgaz a produs un volum de 3.922 milioane mc gaze naturale, cu 171 milioane mc (4,56%) mai mult decât în aceeași perioadă din anul trecut.
Romgaz este una din companiile de stat, alături de Transgaz, Nuclearelectrica și Transelectica, la care Guvernul apelează pentru a încerca să "cârpească" deficitul bugetar. Statul român nu va mai încasa doar 350 de milioane de lei dividende suplimentare de la Romgaz, cât avizase inițial Consiliul de Administrație al companiei, ci 501 milioane de lei, în cazul în care Adunarea Generală a Acționarilor, convocată pentru 6-7 decembrie, va vota favorabil propunerea principalului acționar al companiei, statul român, prin Ministerul Energiei, care deține 70% din acțiuni.
Inițial, Consiliul de Administrație al Romgaz “avizase” acordarea unui dividend suplimentar de 1,30 lei/actiune, în sumă totală de 501 milioane lei, din care statul român ar fi încasat 350 milioane lei. Conducerea executivă a Romgaz probabil că nu a înțeles bine “solicitarea” Guvernului, care se pare că voia jumătate de miliard de lei dividende numai pentru el.
Așa se face că, într-o solicitare de completare a ordinii de zi a ședinței AGA din 6-7 decembrie, este prevăzută aprobarea repartizării sumei de 716,9 milioane lei sub forma de dividende suplimentare, echivalent cu un dividend suplimentar pe acțiune 1,86 lei, și nu de 1,3 lei cât fusese “avizat” inițial. Coincidență, partea statului din suma totală de 716,9 milioane lei, este exact 501 milioane lei, cât ar fi fost suma totală a dividendelor, la o valoare de 1,3 lei/acțiune, distribuită tuturor acționarilor.
La actualul preț de 35 de lei/acțiune, capitalizarea Romgaz este de 13,5 miliarde lei.