Importurile de gaze au urcat în luna iulie cu 30% față de cele din iunie, ajungând la 1,917 TWh, arată ultimele date ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), confirmând estimările Profit.ro, care anticipa în urmă cu două săptămâni că nivelul acestora se va apropia de 2 TWh.
Detalii despre situația din sistemul energetic în ansamblu și perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum, un eveniment care va fi organizat pe 14 octombrie, cu transmisiune în direct pe Profit TV, și la care vor fi prezenți oficiali cu putere de decizie din administrație și cei mai importanți jucători din domeniu.
Cantitățile importate în scop comercial în iulie (lună în care de obicei importurile sunt practic zero) sunt superioare celor importate în prima, respectiv ultima lună a iernii trecute (1,8 TWh în noiembrie 2018, respectiv 1,9 TWh în martie 2019).
Prețul mediu de import a fost de 81,3 lei/MWh, cu aproape un leu sub cel al gazelor importate în luna iunie, de 82,08 lei/MWh.
În ceea ce privește proveniența acestora, 84% din cantitatea importată provine din Ungaria. Rezultă că România a plătit numai pe importurile efectuate în iulie din statul vecin aproximativ 28 milioane de euro.
România a importat în luna iulie de la unguri o cantitate de gaze de peste 1,6 TWh, record absolut în relațiile comerciale cu statul vecin. Cantitatea este echivalentă cu jumătate din producția lunară a unuia dintre cei doi mari producători autohtoni, OMV Petrom.
Cei 1,6 TWh de gaz aduși în România din Ungaria reprezintă capacitatea maximă de import din statul vecin, arată datele autorității de reglementare din Ungaria, analizate de Profit.ro.
Ceilalți 310 GWh de gaze au fost importați din Ucraina și Bulgaria.
Cum ruta maghiară era utilizată 100%, de la începutul lunii iulie, după o pauză de câteva luni când n-a importat niciun metru cub pe ruta ucraineană, în România a reînceput să intre gaz și prin punctele Isaccea/Medieșul Aurit. În ultima parte a acestei luni, importurile pe ruta ucraineană de gaz rusesc au ajuns la o medie de 16 GWh/zi.
Mai nou, rutele ucrainene și maghiare nu mai sunt suficiente, începând cu ultima săptămână a lunii august, companiile din România importând în medie 5,5 GWh/zi și din Bulgaria, prin punctul de interconectare Ruse-Giurgiu. De la 1 septembrie, cantitățile de gaze importate pe la Ruse s-au majorat la 12,1 GWh/zi, pentru ca după 13 septembrie acestea să ajungă la 13,6 GWh/zi.
Interesant este că gazul importat din Bulgaria este gaz rusesc (la fel și cel din Ungaria și Ucraina), care a mai tranzitat, foarte probabil, România, pe ruta Isaccea-Negru Vodă 2 și 3, aceasta fiind în prezent singura rută de alimentare cu gaz a Bulgariei.
În România, în urma plafonării prețului gazelor pentru populație și pentru CET-uri la 68 de lei/MWh a fost limitată cantitatea de gaze disponibilă pe piețele centralizate. Ca și cum acest lucru n-ar fi fost suficient, plafonarea prețului gazului la 68 de lei i-a făcut pe furnizori să ceară cantități mai mari de gaz la preț reglementat (decât consumul din anii trecuți al propriilor clienți) și pe producători să depoziteze gazul din producția internă pentru a-l vinde la un preț mai ridicat la iarnă, când cererea va fi în creștere. Ceea ce a limitat cantitatea de gaze de pe piață (de unde și majorarea prețului gazului din producție internă) și a majorat cantitatea depozitată. Pentru acoperirea consumului curent a fost preferat gazul de import, mai ieftin decât cel din producția internă ca urmare a ofertei limitate în urma adoptării OUG 114.
În plus, furnizorii au tot interesul să depoziteze masiv gaze, pentru a se asigura parțial în cazul unei eventuale penurii ca urmare a eșecului negocierilor ruso-ucrainene privind prelungirea actualului acord de tranzit, care expiră pe 31 decembrie 2019.
În prezent, în depozitele din România este înmagazinată o cantitate de 27,5 TWh de gaze, cu mai mult de 4 TWh peste obligativitatea impusă de ANRE furnizorilor și producătorilor. Cei 27,5 TWh reprezintă 83,5% din capacitatea totală de depozitare disponibilă în România, de 32,99 TWh.
Spre deosebire de politicienii autohtoni, traderii internaționali de gaze nu percep România drept un viitor mare hub “exportator de securitate energetică” în zonă, ci, dimpotrivă, drept un viitor importator de gaze din alte state membre ale Uniunii Europene (UE), care nici măcar nu au un statut de producător. Dovadă: în timp ce capacitatea de export gaze din România în Ungaria este disponibilă în totalitate, capacitatea de import este deja rezervată aproape în totalitate până în 2030, ceea ce arată că, cel puțin deocamdată, traderii nu cred într-o demarare a producției în Marea Neagră în viitorul apropiat și chiar îndepărtat.
