DOCUMENT Proiectul Legii prevenției a fost schimbat. Mai puține nereguli eligibile pe listă

DOCUMENT Proiectul Legii prevenției a fost schimbat. Mai puține nereguli eligibile pe listă
scris 7 mai 2017

Termenul în care inspectorii Fiscului vor relua automat verificarea unei firme "iertate" de amendă la prima constatare a unei nereguli și căreia i-au fost lăsate 90 de zile pentru remedierea situației a fost dublat, de la 5 la maximum 10 zile lucrătoare, iar lista contravențiilor a fost redusă, de la 331 la 306 nereguli. Aceasta deoarece proiectul Legii prevenției, prezentat în premieră de Profit.ro, a fost revizuit.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În baza acestei legi, prezentată în premieră de Profit.ro, firmele vor avea la dispoziție un termen de până la 90 de zile calendaristice, stabilit de comun acord de către inspector cu reprezentantul firmei, pentru remedierea unei probleme înainte de a fi sancționate.

Urmărește-ne și pe Google News

În forma inițială a proiectului, prezentată public la finalul lunii martie, era stabilit că, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, inspectorul are obligația să reia controlul.

EXCLUSIV Impozitul pe venit nu va mai fi reținut la sursă pentru angajați, profesii independente, deponenți și jocuri de noroc. Obligația rămâne valabilă la vânzarea imobilelor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Impozitul pe venit nu va mai fi reținut la sursă pentru angajați, profesii independente, deponenți și jocuri de noroc. Obligația rămâne valabilă la vânzarea imobilelor

Acum, în forma pregătită să fie înaintată Guvernului spre aprobare, documentul stabilește că acest control va fi reluat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere.

De asemenea, lista contravențiilor pentru care va fi aplicată legea și care includea 331 de nereguli a fost comprimată acum la 306 nereguli.

Noul proiect, actualizat, al Legii prevenției este pus la dispoziție AICI de Profit.ro.

Spre comparație, vechiul proiect poate fi văzut AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
preventiei
fiscul
firme