Compania cehă Twisto, care a atras finanțări de peste 20 de milioane de euro de la investitori precum ING Group sau Uniqa, va intra pe piața din România la jumătatea anului cu aplicația de plată și cardul de credit, a fost anunțat astăzi la Praga.
Informația a fost anunțată de un an de Profit.ro și reluată la începutul anului, cu indicarea faptului că va fi o concurență pentru Revolut.
Twisto este o aplicație mobilă de plată, ce oferă opțiunea de credit și o limită pe linia de credit, conectată la un card Mastercard.
Pentru trimestrul al doilea al anului 2020, Twisto își pregătește intrarea pe piața din România.
„Extinderea în regiunea Europei Centrale și de Est este foarte importantă pentru noi în acest moment. Experiența din Cehia și Polonia arată că în mai puțin de șapte ani am reușit să dezvoltăm un produs care este folosit de zeci de mii de clienți pentru plățile de fiecare zi”, spune Michal Smida, directorul executiv și fondatorul Twisto.
“Avem mari așteptări că utilizatorii din România vor folosi Twisto zilnic. Lansarea va avea loc în mai-iunie. Nu va fi una mare, vrem să vedem dacă lucrurile merg cum trebuie, apoi vom promova mai intens în vară”, spune Michal.
Aplicația permite clienților să poată amâna până la 45 de zile, în mod gratuit, plata unor achiziții, sau în baza unei taxe – pentru o perioadă mai mare. Twisto oferă și opțiunea ca printr-un singur click utilizatorii să poată împărți plata în mai multe tranșe. Tranzacțiile în valută sunt făcute “la cea mai bună rată de schimb valutar”, fără vreun comision sau alte taxe, spun oficialii comaniei.
Cardul Twisto este gratuit și poate fi folosit atât pentru plățile online, cât și în magazinele fizice – unde sunt acceptate cardurile Mastercard. Aplicația oferă Apple Pay și (din martie 2020) Google Pay.
Fintech-ul a fost lansat în Cehia, în 2013. La mijlocului anului 2019, Twisto și pe piața poloneză. Compania caută o nouă rundă de finanțare a expansiunii și discută cu investitori din America, Europa și Asia, după ce a atras deja capital de peste 20 de milioane de euro de la ING Group, Uniqa, Enern, Finch Capita și Velocity Capital.
Compania a fost atrasă de piețele din România și Polonia prin prisma dimensiunii și a ratei de adopție a noilor tehnologii de plată, precum și de creșterea economică și șomajul redus.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție ce sparge borna, confirmată: Unul dintre cei mai mari investitori chinezi, un conglomerat care controlează Cirque du Soleil și un club din Premier League, intră în România. Warren Buffett al Chinei cumpără Floreasca Park“Polonia și România sunt principalele piețe pentru Revolut. România are una dintre cele mai bune infrastructuri informatice, mult mai bună decât Spania”, spune Michal.
România are circa 8,6 milioane de persoane active, care au 2,9 milioane de carduri de credit active. Unul din doi români face cumpărături online. Twisto țintește persoanele active tinere, care realizează venituri.
Clientul mediu al companiei a făcut circa 13 tranzacții pe lună cu o valoare de 300 de euro în ultimul an. Clienții folosesc plata amânată de circa 4 ori pe an și au economisit, în medie, circa 35 de euro la tranzacțiile valutare făcute în străinătate.
Limita de credit este de 1000 de euro în Cehia și Smida spune că vrea să ajungă la o valoare similară și în România, dar că clienții vor începe de la limite mai joase de 200-300 de euro. Rata de dobândă la care sunt oferit împrumuturile este de 30-35% în Cehia și Polonia și urmează a fi stabilită și pentru România.
Compania și-a crescut numărul de clienți de mai bine de două ori în 2019 și a ajuns la 1 milion de utilizatori ai plăților amânate. Circa 140.000 utilizează și cardul, în creștere de trei ori și jumătate față de 2018.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proprietarul Altex pregătește o nouă achiziție. Cumpără unul dintre marii distribuitori de produse IT&C din România. Ostahie: Când facem drumul la client cu hârtia de copiator, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantăTwisto a ajuns la 150.000 de utilizatori în Polonia într-o jumătate de an. 90% dintre clienții polonezi au comandat și cardul, față de 60% în Cehia. Twisto vrea să ajungă la 2 milioane de clienți în acest an, inclusiv ca urmare a intrării pe piața din România, și să ajungă la 350.000 de utilizatori ai cardurilor.
Twisto are peste 150 de oameni angajați în Cehia și Polonia și estimează că va angaja 10-15 oameni în România până la finele anului.