Comisia Europeană verifică dacă Guvernul nu a încălcat normele ajutorului de stat sprijinind Oltchim

Comisia Europeană verifică dacă Guvernul nu a încălcat normele ajutorului de stat sprijinind Oltchim
scris 8 apr 2016

Comisia Europeană verifică dacă anularea de către statul român a datoriilor Oltchim și continuarea aprovizionării acesteia de către societăți de stat, în pofida deteriorării situației financiare a companiei, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.

În ianuarie 2013, Oltchim a fost declarată insolventă. De atunci, aceasta a trecut printr-un proces de reorganizare, conform unui plan elaborat de administratorul judiciar și aprobat de majoritatea creditorilor Oltchim, vizând plata datoriilor anterioare din încasările rezultate dintr-o viitoare privatizare. Având în vedere faptul că prețul de vânzare estimat în eventualitatea unei privatizări nu ar acoperi întreaga datorie, creditorii publici ai Oltchim au acceptat anulări totale sau considerabile ale datoriilor, fapt care a atras atenția Comisiei Europene.

Urmărește-ne și pe Google News

„În urma dificultăților economice întâmpinate de societatea Oltchim și a anulării datoriilor publice ale acesteia, trebuie să verificăm dacă un creditor privat ar fi acceptat să acționeze în același mod. Datorită recentei sale reorganizări, situația financiară a Oltchim s-a îmbunătățit, iar România speră să găsească un nou investitor. Obiectivul nostru este de a facilita un viitor sustenabil al activităților economice ale acestei societăți, care să nu mai necesite un sprijin suplimentar din partea guvernului”, a declarat comisarul european Margrethe Vestager, responsabil de politica în domeniul concurenței.

Guvernul demarează operațiunea \ CITEȘTE ȘI Guvernul demarează operațiunea "dividende pentru salarii", băgând mâna mai adânc în profitul Transgaz

Combinatul Oltchim, aflat în insolvență, a raportat un profit net "pe hârtie" de 2,3 miliarde lei pe anul trecut, rezultat din ștergerea datoriilor companiei, potrivit planului de reorganizare, în vremea ce activitatea curentă a societății a generat o pierdere de 36 milioane lei. În aprilie 2015, ca urmare a rămânerii definitive a deciziei judecătorești de aprobare a planului de reorganizare, combinatului Oltchim i-au fost șterse datorii de 2,38 miliarde lei. În urma acestei anulări, datoriile totale ale companiei au scăzut de la 3,74 la 1,36 miliarde lei. 

Comisia Europeană anunță că va examina în special acumularea datoriilor față de Autoritatea română pentru Administrarea activelor Statului (AAAS), respectiv anulările de datorii de către AAAS și diferite întreprinderi de stat în cadrul planului de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar, precum și sprijinul acordat Oltchim de două societăți de stat (CET Govora și Salrom) care, în ciuda deteriorării situației financiare a Oltchim, au continuat să aprovizioneze compania cu energie electrică, abur și soluții saline.

Pe de altă parte, ANAF și Electrica Furnizare au contestat planul de reorganizare al Oltchim, însă contestațiile lor au fost respinse de instanță. Electrica SA, compania-mamă a Electrica Furnizare, este unul dintre principalii creditori privați ai Oltchim, figurând în tabelul definitiv al creditorilor societății cu o creanță de 227 milioane lei. Datoria provine din perioada în care Electrica SA era companie de stat. Oltchim a intrat în insolvență în 2013, iar Electrica SA a fost listată la Bursă în 2014, statul român pierzând atunci controlul companiei și rămânând cu o participație de circa 48% din acțiuni.

ANAF a modificat pragul de la care publică numele datornicilor: Va fi 1.500 lei pentru persoane fizice și 10.000 lei pentru firme mici CITEȘTE ȘI ANAF a modificat pragul de la care publică numele datornicilor: Va fi 1.500 lei pentru persoane fizice și 10.000 lei pentru firme mici

Conform normelor UE privind ajutoarele de stat, intervențiile publice în activitatea societăților sunt considerate a nu constitui ajutoare atunci când un operator privat ar fi acționat în același mod. Comisia va evalua dacă acesta a fost cazul pentru creditorii publici și furnizorii Oltchim sau dacă, dimpotrivă, măsurile publice au oferit Oltchim un avantaj economic față de concurenții săi și constituie ajutoare de stat.

"În cazul în care Comisia va concluziona că Oltchim a primit ajutoare de stat, aceasta va evalua dacă ajutorul ar putea fi compatibil cu normele UE care autorizează anumite categorii de ajutoare. Întrucât Oltchim este o societate aflată în dificultate financiară, singura categorie de ajutoare permisă ar fi reprezentată de ajutoarele pentru salvare și restructurare", se afirmă într-un comunicat al Executivului european.

Un astfel de ajutor poate fi considerat compatibil, în conformitate cu criteriile stabilite în Orientările Comisiei din 2014 privind ajutoarele pentru salvare și restructurare, în cazul în care societatea are un plan de restructurare viabil, aprobat de către Comisie, care asigură restabilirea viabilității sale pe termen lung, și aceasta contribuie la costurile de restructurare. În ianuarie anul acesta, oficialii Oltchim declarau public că așteaptă răspunsul Comisiei Europene cu privire la un posibil ajutor de stat pentru a transfera activele viabile ale combinatului, contractele și angajații într-o nouă companie care să nu fie grevată de datorii. Acum, însă, Comisia Europeană susține că nu a primit nici o notificare cu privire la planul de restructurare a Oltchim.

O nouă victimă Panama Papers: Directorul băncii austriece Hypo Landesbank Vorarlberg a demisionat CITEȘTE ȘI O nouă victimă Panama Papers: Directorul băncii austriece Hypo Landesbank Vorarlberg a demisionat

"România nu a notificat Comisiei un plan de restructurare pentru Oltchim. Mai exact, planul de reorganizare a Oltchim elaborat de administratorul judiciar are un alt scop și nu pare a întruni criteriile prevăzute de orientări. Prin urmare, în acest stadiu opinia preliminară a Comisiei este că, dacă se va constata că măsurile supuse investigației constituie ajutoare de stat, acestea nu ar putea fi considerate compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat", spune Comisia Europeană.

În plus, Comisia este preocupată de faptul că procesul de privatizare a Oltchim, astfel cum este planificat în prezent, poate conduce la o continuitate economică între Oltchim și viitorul cumpărător.

"Cu toate acestea, Comisia salută faptul că autoritățile române și-au manifestat acum intenția de a se asigura că procesul nu conduce la o continuitate economică, pentru a evita situațiile în care un cumpărător ar beneficia de ajutoarele acordate în trecut Oltchim și ar putea fi obligat să le ramburseze. Deschiderea unei anchete oferă părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia", conchide Executivul de la Bruxelles.

Start-up-urile sunt chemate la Bursa de Valori București, pentru un atelier în care vor învăța cum să se dezvolte CITEȘTE ȘI Start-up-urile sunt chemate la Bursa de Valori București, pentru un atelier în care vor învăța cum să se dezvolte

De preluarea Oltchim s-au arătat interesate mai multe companii, printre care Chimcomplex deținută de Ștefan Vuza, dar și o companie din China, Junlun Petroleum.

Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă și singurul producător din România de clor și polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producția sa.

Oltchim a trecut printr-o perioadă îndelungată de dificultăți economice și ajutoare de stat. România nu a recuperat sumele datorate autorităților publice timp de mai mulți ani, ci a încercat să convertească creanțele în acțiuni și să vândă întreprinderea unui investitor.

Numeroasele tentative de privatizare (începând cu 2001) au eșuat. În acest context, în martie 2012 Comisia a constatat că o conversie în acțiuni a creanțelor Oltchim deținute de AAAS nu a constituit ajutor în vederea privatizării imediate a Oltchim. Cu toate acestea, România nu a realizat conversia creanțelor în acțiuni, iar privatizarea a eșuat în septembrie 2012. Societatea acumulat noi datorii publice și a intrat în procedura de insolvență în ianuarie 2013. 

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
comisia europeana
guvernul
ajutor de stat