Ministerul Finanțelor va anunța "în primele zile" o decizie în privința EximBank, EximAsig și a fondurilor de garantare și contragarantare, a transmis astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, printr-o postare pe Facebook. Cîțu a declarat și la începutul lunii decembrie că Finanțele analizează tranzacția dintre Eximbank și Banca Românească prin care banca de stat ar urma să preia creditorul retail deținut de grupul elen NBG și că o decizie urmează să fie luată după ce va fi aprobat bugetul de stat. Premierul Ludovic Orban a pus sub semnul întrebării tranzacția la începutul lunii noiembrie, la scurt timp după instalarea guvernului PNL.
Achiziția Băncii Românești de către Eximbank a fost criticată anterior de liderii PNL, Cîțu spunând în mai multe rânduri că tranzacția este una suspectă.
"Am fost întrebat de mai mulți jurnaliști și trebuie să fac această precizare. Tranzacția a fost aprobată în februarie 2019 de Guvernul PSD. Eu și Ministerul Finanțelor Publice încă nu am aprobat fuziunea EXIM cu Banca Românească. O sa anunț ce se intamplă cu această fuziune în ianuarie. Deja am anunțat planurile pentru CEC Bank, atragerea BERD și IFC în acționariat. În primele zile din 2020 voi anunța ce urmează pentru EXIM Bank, EXIMAsig și Fondurile de Garantare și Contragarantare", a postat astăzi Cîțu pe Facebook.
Contractul dintre Eximbank, controlată de stat prin Finanțe, și Banca Românească a fost semnat în timpul guvernării PSD, când ministerul era condus de Eugen Orlando Teodorovici. Decizia statului de a cumpăra Banca Românească, care are un portofoliu compus aproape integral din credite către persoanele fizice, printr-o bancă precum Eximbank, care finanțează exclusiv companiile, mai ales cele exportatoare, a fost una surprinzătoare.
Prin achiziția Băncii Românești de la NBG, statul ar urma să controleze aproape 10% din sectorul bancar.
NBG încearcă să vândă Banca Românească de mai mulți ani, fiind obligată de acordul dintre Grecia și UE să scape de activele din afara pieței principale. În 2017 a semnat un contract cu OTP Bank, însă tranzacția a fost respinsă în 2018 de către Banca Națională a României.