Cel mai mare "exod" de pensionari străini în România din ultimii 25 de ani lasă 1,5 milioane euro. Le plac sarmalele, prăjiturile și stau la cozi pentru cărți poștale

Cel mai mare "exod" de pensionari străini în România din ultimii 25 de ani lasă 1,5 milioane euro. Le plac sarmalele, prăjiturile și stau la cozi pentru cărți poștale
scris 26 sep 2016

Mai mult de 3.300 de austrieci ajung, în perioada 17 septembrie - 22 octombrie, la Sibiu în cea mai mare excursie organizată spre România în ultimii 25 de ani pentru pensionari străini. Cu o medie de vârstă de 70 de ani, pensionarii austrieci preferă în România sarmalele și prăjiturile și stau la cozi pentru a trimite cărți poștale acasă.

În următoarea lună, la terasele și restaurantele din centrul Sibiului, va crește puternic media de vârstă. Mai mult de 3.300 de pensionari austrieci vor ajunge, în etape, cu autocarele în această zonă. Primul grup, de 650 de persoane, a sosit pe 17 septembrie și s-a întors deja în Austria, iar cel de-al doilea, de 750 de oameni, a venit duminică, cu 16 autocare.

Urmărește-ne și pe Google News

Pensionari sunt cazați în 9 hoteluri din Sibiu, dar în fiecare zi optează pentru o excursie în zonă, din care se întorc seara: Alba Iulia și Câlnic, Sighișoara și Hosman, Brașov și Bran etc. "Stau șapte nopți și o să lase în România, conform estimărilor noastre prudente, circa 1,5 milioane de euro pe cazare, masă și excursii", spune Simion Giurcă, directorul Biroului Național de Promovare Turistică a României în Austria..

El afirmă că acesta este cel mai mare "exod" de pensionari străini în România din ultimii 25 de ani, iar, pentru a sărbători acest lucru, ieri a fost organizat la Sibiu un spectacol de bun venit pentru ei, la care a participat și ambasadorul Austriei în România.

Confesiunile unui director de hotel all inclusive CITEȘTE ȘI Confesiunile unui director de hotel all inclusive

Ionuț Martin, directorul agenției de turism Sibiu Reisen, care se ocupă de serviciile în România pentru aceste grupuri de turiști, spune că, inițial, se aștepta la 2.500 de persoane, însă s-au înscris 3.300. După primul grup de 650 de austrieci, Martin a constatat că acestora le place mâncarea tradițional și prăjiturile. "Cel mai mult le-a plăcut masa tradițională de la o familie de țărani din Sibiel, unde i-am dus în excursie. Acolo au mâncat sarmale, o gustare rece cu zacuscă, vinete, slănină și altele, chifteluțe...", afirmă el.

Martin susține că austriecii care tocmai au plecat din România au fost foarte impresionați, pentru că nu se așteptau la mare lucru. "Avantajul nostru atunci când un turist străin ajunge în România este că vine fără așteptări. Nu e ca atunci când ajunge la Veneția sau Paris. Și, de obicei, rămâne plăcut surprins", afirmă acesta.

Spre deosebire de turiștii mai tineri, care fac selfie-uri pe străzi, pensionarii austrieci trimit cărți poștale. Doar primul grup de 650 de oameni a trimis 1.700 de cărți poștale, afirmă Martin.

"Seniorenreisen“, firma de turism a asociației austriece de pensionari "Pensionistenverband Österreich“ (PVOE), organizează în fiecare an două mari evenimente (deplasări sau întâlniri turistice), în primăvară și în toamnă. Anul trecut, de exemplu, s-au întâlnit în toamnă la Emila-Romagna (Italia), iar întâlnirea din această primăvară va avea loc în Murcia (Spania). La aceste întâlniri participă mii de pensionari care se bucură de programul turistic, dar și de întâlnirea dintre membri, în cadrul unui eveniment comun organizat pe parcursul programului turistic.

Pensionarii pot opta pentru date diferite în interiorul perioadei planificate pentru desfășurarea programului. Destinațiile oferite pensionarilor din asociație în acest an sunt Spania, Grecia, Australia, Africa de Sud, Portugalia, Albania și Grecia, Israel, Oman și Emiratele Arabe, Dubai, Rusia, țările scandinave, Cuba, Spania, Franța, dar și o croazieră pe Rin.

PVOE este o asociație numără peste 390.000 de membri.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensionari austrieci
sibiu
cheltuieli