Populația s-a îndreptat către creditul de consum în ultimii doi ani, pe fondul scumpirii accelerate a creditelor ipotecare. Chiar dacă băncile și-au ajustat ofertele, creditul de consum este așteptat să fie principalul motor al creditării bancare și în 2025, transmite Constantin Benone Dobrinescu, director de vânzări pentru persoane fizice și management al rețelei la Garanti BBVA, la Maratonul Profit.ro TV – Retail și Retail Banking.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Garanti BBVA
VIDEO POATE FI VĂZUT MAI JOS
Veniturile reale ale populației ar urma să crească și anul viitor și din primăvară ar putea scădea și dobânzile, estimează el.
Creditul de consum a avut o creștere explozivă în ultima perioadă, cu o rată de majorare a soldului la cel mai ridicat nivel de după bula creditării din 2006-2008.
„Dacă până la finele anului 2022, creditul ipotecar era principalul motor în creșterea creditelor și a pieței, începând cu ianuarie 2023 lucrurile s-au schimbat, clienții au început să solicite din ce în ce mai mult creditul de consum. Motivul pentru care s-a ajuns aici este că dobânzile de piață au crescut foarte mult, mă refer aici la dobânzile variabile, indexate la IRCC, de la 1,5% în 2021, ajungând la 6% acum”, explică Constantin Benone Dobrinescu.
Clienții au fost reticenți în a lua credite pe termen de 30 de ani ca urmare a impactului mare al dobânzilor în rata lunară, explică Dobrinescu. Băncile și-au ajustat însă politica de credit și au venit cu oferte cu rate fixe.
„Automat s-a creat un ecart de 3 puncte procentuale în dobândă, care înseamnă undeva la 20% rată mai mică”, explică el. „Acest lucru a stimulat cumva piața de credite imobiliare. Numărul de tranzacții imobiliare a crescut. De la semestrul 1 din 2023 la semestrul 1 din 2024, numărul de tranzacții imobiliare s-a dublat, automat și numărul de credite ipotecare s-a îmbunătățit”.
Pentru 2025, Dobrinescu se așteaptă ca tot creditul de consum să fie motorul.
„Creditul ipotecar va crește în continuare, dar va fi destul de greu să atingă nivelul anilor 2020-2021 (...) Avem niște dobânzi destul de ridicate comparativ cu zona euro, care cumva ne îndreaptă mai mult spre zona de consum decât spre cea de credite ipotecare”.
Creditarea în rândul persoanelor fizice ar urma să fie susținută de creșterea veniturilor, care în acest an a fost de 13-14%.
„Anul 2025 începe cu creșterea salariului minim, cu creșterea pensiilor, inflația are un trend descrescător, comparativ cu anii anteriori și cu 2024, automat cifrele ar arăta că ritmul de creditare ar trebui să fie constat sau poate chiar să crească în comparație cu 2024”, spune Dobrinescu.
Creșterea veniturilor populației a contribuit la stabilitatea sistemului bancar, crede Dobrinescu. La aceasta se adaugă stabilitatea cursului de schimb, pe care o așteaptă și anul următor, în timp ce riscul de dobândă ar trebui să se estompeze, având în vedere că acesta nu s-a materializat în ultimii doi ani, când dobânzile au fost în creștere.
În acest an, BNR a redus cu 0,5 puncte procentuale rata cheie, ceea ce s-a transpus într-o reducere a dobânzilor din piață, care însă recent s-a oprit, pe fondul impactului tensiunilor politice în piața financiară. Evoluția dobânzilor este destul de greu de preconizat în perioada următoare, consideră directorul de vânzări retail al Garanti BBVA, dar scăderile ar trebui să vină.
„Dacă mă întrebați acum o lună, ar fi fost destul de ușor, în sensul că piața arăta un trend destul de cert de reducere a dobânzilor, într-un ritm câte de cât alert. Acum, cu ultimele modificări la nivel economic, aș putea estima că în 2-3 luni de zile ar trebui să vedem o stabilitate a dobânzilor, iar din trimestrul al doilea ar trebui să vedem o reducere, cel puțin pentru leu”, spune el. În cazul dobânzilor la valută, scăderea dobânzilor va fi una mai accelerată.
Reglementarea din sectorul bancar a contribuit la stabilitatea acestuia, dar face ca diferențierea între bănci să fie mai dificilă la nivelul produselor de creditare.
„Din perspectiva creditării, zona de produse este destul de reglementată, din punct de vedere al gradului de îndatorare, al gradului de acoperire cu garanții. La ce putem să lucrăm noi este la flexibilitatea produsului, și aici mă refer la documentația pe care o soliciți de la client, tipul venitului pe care îl iei în calcul, timpul de răspuns, precum și accesibilitatea. De curând am lansat creditul de nevoi personale accesibil din internet banking pentru clienții existenți, urmând ca în aproximativ două luni să fie accesibil și pentru clienții noi”.
O altă zonă de diferențiere între bănci este nivelul dobânzilor la credite.
„Al doilea lucru la care putem să lucrăm este prețul, dobânda aferentă creditului. Întreg sistemul a trecut de la o dobândă variabilă la una fixă sau mixtă pe perioada creditului. Același lucru l-am făcut și noi, numai că am încercat să găsim mai multe variante pentru client, în sensul că avem o ofertă de credit ipotecar cu dobândă fixă pe 3 ani sau 5 ani, în funcție de solicitarea clientului. Aceste oferte sunt accesibile atât în monedă națională cât și în euro, în funcție de moneda venitului clientului sau de indexarea acestuia. Mai mult, poate să acceseze creditul ipotecar cu sau fără asigurare de viață”, spune Dobrinescu.
Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia în funcție de mărimea activelor consolidate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA.