GUEST WRITER Vlad Ghinescu, Board Member Capidava Financial: Due diligence-ul din punct de vedere al garanțiilor

GUEST WRITER Vlad Ghinescu, Board Member Capidava Financial: Due diligence-ul din punct de vedere al garanțiilor
scris 20 nov 2020

​​Due diligence-ul trebuie privit precum o diagnoză a unei companii – din punct de vedere juridic, financiar, operațional, comercial si tehnic. De cele mai multe ori, acesta se realizează de echipe multidisciplinare și se poate întinde pe o perioadă mai lungă de timp, în funcție de complexitatea tranzacției.

Importanța due diligence din punct de vedere al garanțiilor

Urmărește-ne și pe Google News

Due diligence-ul din punct de vedere al garanțiilor în cadrul derularii unui contract comercial ar trebui să fie la fel de important ca un “due diligence” din punct de vedere juridic. Să nu uitam faptul că un due diligence făcut bine si la timp protejeaza investitorul de o decizie greșită. Decizia de a cumpăra sau nu o anumită companie este determinata de acest exercițiu extrem de necesar într-o tranzacție pentru că oferă parametrii optimi de negociere ai prețului tranzacției.

Antreprenorii ar trebui să fie preocupati sa stabileasca o structură foarte clară și lucrativă a garanțiilor necesare bunei desfășurări a unui contract. Începând cu garanția de participare la licitație, garanția de bună execuție, garanția de retur avans, garantia de buna plata sau garanția de mentenanță, toate sunt foarte importante pentru un contract și automat pentru îndeplinirea conformă a termenilor contractuali.

Garanțiile contractuale

Garanțiile contractuale pot fi oferite de către trei tipuri de enități:

  • instituțiile de credit (de exemplu băncile);
  • societățile de asigurare;
  • instituțiile financiar ne-bancare (categorie introdusă mai recent).

Oricare din entitatile de mai sus, ar trebui să acționeze precum un consultant în beneficiul clientului și să îi ofere cea mai bună structură de asigurare a riscurilor ce pot deriva dintr-un contract. O structură bine pusă la punct din punct de vedere al garanțiilor contractuale asigură un control eficient și o respectare clară a termenilor contractuali.

În Romania, IFN-urile câștigă din ce în ce mai mult teren în fața băncilor și a societăților de asigurare.

În cazul nostru, consideram ca ne deosebim de concurență prin rapiditatea luarii deciziilor, flexibilitate și poate, printr-o mai buna capacitate de intelegere în toată complexitatea, a structurii de funcționare a clientului. Consultanța pe care noi o oferim contribuie la intarirea securizarii poziției clientului nostru în relația cu beneficiarul, cu subcontractorii și cu autoritățile de monitorizare.

Mediul economic autohton devine din ce în ce mai sofisticat și realizează importanța unor garanții certe și executabile în cazul incalcarii conditiilor contractuale. Din ce în ce mai multe companii apelează la serviciile noastre nu doar în cazul contractelor încheiate cu entitățile statului, dar și în cazul contractelor încheiate cu parteneri comerciali privați.

Armonizarea legislației cu actualele tendințe din mediul de afaceri

Din păcate, întâmpinăm destul de multe dificultăți din partea entităților statului care utilizează contracte care nu țin pasul cu modificările mediului de afaceri. De exemplu, deși în Codul de Procedură Fiscală, IFN-urile sunt stipulate ca și entități garante acceptate de catre ANAF pentru eșalonări, TVA de rambursat, ridicare măsuri asiguratorii, etc, contractele de achiziții publice nu sunt toate armonizate și ne trezim în situații în care beneficiarii, enități de stat, refuză garanțiile emise de noi pe motiv că nu suntem bancă sau societate de asigurări.

Pentru a putea veni în întâmpinarea acestor refuzuri ne-am adresat Consiliului Concurenței și am primit un răspuns oficial:

Scrisorile emise de IFN-uri sunt asimilate polițelor de asigurare emise de societățile de asigurare.

Considerăm că mediul de afaceri românesc este în plină dezvoltare si s-a dovdedit in practica, ca IFN-urile sunt cele mai dinamice entitati din domeniul emiterii scrisorilor de garantie si s-au adaptat cel mai rapid prevederilor legale, nefiind blocate in birocratia cunoscuta din domeniu. In acest context, este necesar ca entitatile de stat sa respecte si sa aplice legislatia in vigoare, contribuind astfel la fluidiziarea procesului de atribuire/derulare a contractelor comerciale.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
vlad ghinescu
due diligence