VIDEO Când o companie românească intră, fără să știe, în raza sancțiunilor americane. „Capcana dolarului” și riscul nexusului OFAC

Roman Bradu, Managing Partner BRADU NEAGU & Associates, și Noemi Cădariu, Managing Associate, au explicat, la „Legile Afacerilor”, cum poate ajunge o companie românească fără legături directe cu Statele Unite să fie expusă regimului de sancțiuni american și de ce moneda, originea bunurilor sau structura de proprietate pot deveni elemente cu relevanță juridică.

O companie românească nu are clienți americani, nu are furnizori americani, nu are acționari americani și nu desfășoară activități în Statele Unite. Pare, la prima vedere, complet ruptă de jurisdicția americană. Dar dacă una dintre tranzacțiile sale este efectuată în dolari? Dacă bunul tranzacționat are origine americană? Dacă tehnologia utilizată într-un produs provine din SUA? Sau dacă un partener de afaceri este controlat, direct sau indirect, de o entitate sancționată?

Într-o economie globalizată, granița dintre o operațiune comercială și un risc juridic poate fi mult mai subțire decât pare. Aceasta a fost tema ediției de astăzi a emisiunii „Legile Afacerilor”, unde Roman Bradu și Noemi Cădariu, avocați ai BRADU NEAGU & Associates, au analizat mecanismele prin care sancțiunile americane pot produce efecte asupra unor companii care, formal, nu au nicio legătură directă cu Statele Unite.

Nexusul american: legătura care poate schimba întreaga analiză

În centrul discuției s-a aflat conceptul de „nexus”, unul dintre elementele care diferențiază abordarea americană de cea europeană în materia sancțiunilor. Potrivit explicațiilor oferite de cei doi avocați, Statele Unite nu analizează exclusiv unde se află o companie sau ce cetățenie au persoanele implicate într-o tranzacție. Relevantă poate deveni orice conexiune cu sistemul american.

„Diferența de mentalitate între sancțiunile americane și sancțiunile, spre exemplu, ale Uniunii Europene este că noi ne gândim în Uniunea Europeană la cetățenie sau la teritoriu, pe când americanii introduc un concept pe care noi nu-l avem și anume cel de nexus. Pe ei îi interesează foarte mult nu doar unde ești sau cine ești, ci efectiv dacă cumva, prin orice chestie, oricât de fină, oricât de mică, atingi sistemul american” explică Roman Bradu. Este tocmai această abordare care face ca sancțiunile americane să fie relevante și pentru companii care nu operează direct pe teritoriul SUA. În practică, o companie românească poate ajunge să fie expusă unui astfel de risc fără ca relația sa cu Statele Unite să fie evidentă la prima vedere.

Unul dintre cele mai interesante puncte ale discuției a fost legat de tranzacțiile în dolari. Conceptul de „capcană a dolarului” descrie situația în care două companii românești, fără acționariat american și fără activitate pe teritoriul SUA, derulează o tranzacție în dolari, iar operațiunea atinge astfel, prin sistemul financiar, un element de nexus american.

„Capcana dolarului este conceptul de nexus (…) unde o tranzacție care se desfășoară efectiv între două companii românești, fără acționariat străin, fără acționariat american, fără să ajungă pe teritoriul Americii, fără să introducă niciun element de cetățenie sau de teritorialitate americană, însă care este operată în final la o bancă națională sau internațională în dolar” detaliază Noemi Cădariu.

Implicația pentru mediul de business este importantă: alegerea monedei de plată nu mai poate fi privită întotdeauna ca o simplă decizie comercială. În anumite circumstanțe, moneda poate reprezenta chiar elementul care conectează tranzacția la un sistem juridic extern. „Într-adevăr, ceea ce la prima vedere pare doar un risc operațional, devine într-adevăr un risc juridic. (…) Este foarte important să vedem unde, în ce corespondent, în ce monedă, noi încheiem această tranzacție și această operație” continuă Roman Bradu.

Iar analiza poate merge și mai departe. Originea bunurilor sau a tehnologiei utilizate într-o operațiune poate crea, la rândul său, o legătură relevantă cu jurisdicția americană.

Sancțiunile secundare: riscul care se propagă

Dacă sancțiunile americane nu au, în principiu, aplicabilitate directă în dreptul intern românesc, situația devine mult mai complexă atunci când intră în discuție sancțiunile secundare și comportamentul companiilor care se tem să nu ajungă ele însele în raza acestora. Un punct esențial îl reprezintă lista SDN – Specially Designated Nationals, pe care sunt înscrise persoanele și entitățile vizate de regimul american de sancțiuni. Însă simpla verificare a numelui unui partener nu este întotdeauna suficientă. Aici intervine regula de 50%, care poate face ca sancțiunile să se extindă asupra entităților deținute în proporție de cel puțin 50% sau controlate de o persoană ori entitate sancționată.

„Problema cu lista asta este abia regula de 50%. Regula de 50% presupune că orice companie în care compania de pe lista SDN are o deținere de 50% sau mai mult, sau controlează efectiv activitatea acestei companii (…) sancțiunile se propagă pe tot lanțul de deținere” transmite Roman Bradu. Pentru companii, consecința este una foarte concretă: verificarea unui partener comercial nu se poate limita la denumirea acestuia și la documentele pe care le prezintă. Este necesară o analiză a beneficiarului real, a structurii de proprietate și a eventualelor legături indirecte cu entități sancționate.

România a trecut deja printr-un astfel de test

Discuția din emisiune a avut și un important reper local: cazul din sectorul energetic în care sancțiunile internaționale aplicate unei entități din lanțul de proprietate au generat efecte asupra unei companii rezidente în România și asupra unui sector strategic al economiei. Potrivit celor doi avocați, situația a reprezentat o premieră pentru jurisdicția românească, inclusiv prin prisma faptului că sancțiunile respective nu aveau aplicabilitate directă în România în maniera sancțiunilor unionale.

Efectele au fost însă resimțite în piață. Teama de expunere la sancțiuni secundare a determinat companii să se retragă sau să păstreze distanța față de entitățile vizate. „Nu avem doctrină, nu avem jurisprudență, nu avem unde să ne uităm în stânga sau în dreapta, nu știm cum să o luăm, nu știm din ce parte să o apucăm, mă rog, n-am știut, acum știm. Dar a fost o premieră absolută în România. Și aici a intervenit sentimentul de teamă, efectiv, să relaționez cu respectivele entități”, Roman Bradu.

Experiența a arătat că, într-un sistem economic interdependent, efectele juridice ale unor sancțiuni pot depăși cu mult compania înscrisă pe o listă și pot ajunge să afecteze relațiile comerciale ale unor parteneri care nu sunt, la rândul lor, sancționați.

Pentru antreprenori, întrebarea este ce pot face concret pentru a evita o asemenea expunere. Răspunsul celor doi avocați pleacă de la un principiu cunoscut în mediul financiar și juridic: Know Your Customer – KYC. Diferența esențială este însă între un KYC făcut formal, pentru a exista un document în dosar, și unul care presupune o verificare efectivă a partenerului, a beneficiarului final și a structurii de proprietate. În plus, verificarea trebuie raportată la listele de sancțiuni relevante, fie că vorbim despre regimul european, fie despre regimurile altor state. „Este acel KYC, dar făcut nu de dragul de a-l face și doar pentru a bifa și avea o hârtie la dosar, ci analizat și văzut exact, pe cât se poate, cu bună credință și diligență, cine este beneficiarul final. Și apoi confruntat, bineînțeles, cu acele liste de sancțiuni”, Noemi Cădariu.

Pentru instituțiile de credit și financiare, dar și pentru profesioniști precum notarii, avocații și executorii judecătorești sau pentru dezvoltatorii imobiliari, această zonă de verificare devine cu atât mai importantă, având în vedere rolul lor în tranzacții și obligațiile de raportare prevăzute de cadrul legislativ românesc.

Dincolo de compliance: sancțiunile intră în strategia de business

Discuția de la „Legile Afacerilor” pune, în final, o problemă mai largă pentru companiile românești: managementul sancțiunilor internaționale nu mai poate fi tratat exclusiv ca o obligație de compliance. Într-un context în care tranzacțiile trec prin sisteme financiare globale, lanțurile de proprietate devin tot mai sofisticate, iar companiile operează cu furnizori și tehnologii provenite din mai multe jurisdicții, identificarea nexusului poate deveni parte din decizia de business. Pentru antreprenor, întrebarea nu mai este doar „cu cine fac afaceri?”, ci și „prin ce sistem financiar trece tranzacția, de unde provin bunurile sau tehnologia, cine controlează partenerul meu și ce alte jurisdicții ating, direct sau indirect, operațiunea?” Iar concluzia celor doi avocați este una simplă, dar cu implicații importante pentru mediul de business: riscul trebuie identificat înainte de a produce efecte.

„Te poți feri de risc până când riscul vine el la tine și îți bate la ușă. Important este să nu fie prea târziu.”

Un material Legal Marketing