Noi reguli în domeniul fiscal, societar, al protecției sociale și în sectorul cultural, adoptate prin OUG nr. 69/2020 și 70/2020. Prorogarea unor termene.
Material realizat de Mihai Caragui și Iulia Nițulescu, Associates
Cu o zi înainte de încetarea în mod oficial a stării de urgență, Executivul a adoptat câteva măsuri în contextul stării de alertă, ce vor fi aplicabile până la o eventuală revenire la normalitate.
CITEȘTE ȘI PROIECT CCBE Considerații cu privire la aspectele legale în ceea ce privește Inteligența Artificială (IA)De interes pentru o mare categorie de persoane fizice și juridice sunt prevederile OUG nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale (OUG 69), care stabilesc următoarele:
- termenul de 25 mai 2020 pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, se prorogă până la data de 30 iunie 2020 inclusiv;
- contribuabilii beneficiază de bonificații pentru plata anticipată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale aferente anului 2019, precum și pentru depunerea online a declarației unice.
Astfel, contribuabili care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură și care depun declarația unică până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, beneficiază de următoarele bonificații:
- pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurari sociale și a contribuției de asigurari sociale de sanatate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;
- pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Bonificația privind depunerea online a declarației unice se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata integrala anticipată, caz în care contribuabilul va beneficia de ambele bonificații.
De asemenea, OUG 69 modifică procedura de acordare a codului de TVA prevazută la art. 316 din Codul Fiscal. Începând cu data intrării în vigoare a actul normativ anterior menționat, i.e. 14.05.2020, analiza privind riscul fiscal a persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA se va realiza de către organul fiscal competent ulterior acordării codului de TVA, analiză care, înainte de adoptarea OUG 69, se efectua anterior înregistrarii în scopuri de TVA, potrivit criteriilor prevăzute în Anexa nr. 5 a Normelor Metodologice privind aplicarea Codului Fiscal, codul de TVA nefiind acordat persoanelor impozabile care prezentau un risc fiscal ridicat.
Pe lângă măsurile adoptate prin OUG 69, Executivul a dispus și prelungirea altor măsuri de protecție socială adoptate pe durata stării de urgență. Astfel, potrivit OUG nr. 70/2020 (OUG 70):
- se prelungește până la 31 mai 2020 perioada de acordare a indemnizațiilor prevăzute de OUG nr. 30/2020, respectiv indemnizațiile de somaj tehnic și indemnizațiile lunare acordate altor profesioniști, cu posibilitatea continuării după această dată doar în domeniile în care se vor menține restricții;
- se prelungeste până la 15 iunie 2020 termenul de depunere a cererii privind suspendarea rambursării ratelor pentru categoriile de debitori prevăzuți de OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
Mai mult, în contextul în care în această perioadă a anului, în România obișnuiau să se desfășoare numeroase evenimente culturale și artistice, OUG 70 cuprinde o serie de clarificări absolut necesare atât pentru operatorii din industrie, cât și pentru consumatori.
Prin derogare de la prevederile OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, în special a celor referitoare la dreptul de retragere, în cazul evenimentelor și festivalurilor ce urmau a fi susținute în perioada 8 martie – 30 septembrie 2020, sau în perioada în care se suspendă dreptul de organizare a evenimentelor și festivalurilor, dacă această dată depășește intervalul anterior menționat, se vor aplica următoarele reguli:
- în cazul reprogramării evenimentului/festivalului, participantul va putea folosi biletul de acces achiziționat, beneficiind de toate drepturile conferite de biletul de acces la data reprogramării. Data reprogramării nu poate depăși data de 30 septembrie 2021;
- în cazul anulării evenimentului/festivalului sau în cazul imposibilității folosirii biletului de acces la data reprogramării, participantul va primi din partea organizatorului un voucher pentru întreaga sumă plătită organizatorului, voucher ce va fi folosit pentru achiziționarea de produse sau servicii din gama oferită de către organizator, conform unui regulament detaliat comunicat ulterior de către organizator;
- în cazul în care voucherul nu este folosit pentru achiziționarea de produse sau servicii până cel târziu la data de 30 septembrie 2021, organizatorul va rambursa toate sumele pe care le-a primit din partea consumatorului până la 31 decembrie 2021.
Organizatorul are obligativitatea de a oferi un termen de cel puțin 30 zile cumpărătorului de bilete pentru a opta între păstrarea valabilității biletului pentru evenimentul sau festivalul reprogramat sau transformarea lui în voucher. După expirarea celor 30 de zile, biletul devine automat valabil pentru ediția reprogramată a evenimentului sau festivalului.
În final, precizăm că prin OUG 70 se mențin inclusiv derogările de la procedura normală de efectuare a înregistrărilor în Registrul Comerțului. Astfel, pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență, declarațiile pe propria raspundere și specimenele de semnătură vor putea fi transmise Registrul Comerțului sub forma înscrisurilor sub semnatură privată.
Totodată, termenul pentru depunerea declarației privind beneficiarii reali (declarație introdusă prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului) a fost prelungit până la data de 1 noiembrie 2020. La fel ca în cazul declarațiilor pe propria răspundere/specimenelor de semnătură, societațile supuse obligației de înregistrare în Registrul Comertului au posibilitatea de a depune declarația anterior menționată sub forma unui înscris sub semnătură privată, până la data de 1 noiembrie 2020.
Un material Legal Marketing