GUEST WRITER Suciu Popa: Când vor fi demarate proiectele de producție a energiei eoliene în offshore. Ce se întâmplă cu proiectul de lege specială în acest domeniu

GUEST WRITER Suciu Popa: Când vor fi demarate proiectele de producție a energiei eoliene în offshore. Ce se întâmplă cu proiectul de lege specială în acest domeniu
scris 8 dec 2020

Autori: Miruna Suciu, Managing Partner și Vlad Cordea, Managing Associate

În luna octombrie 2020 Senatul României a adoptat Proiectul de Lege privind măsurile necesare pentru realizarea de operațiuni pentru exploatarea energiei eoliene offshore, transmis spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, cameră decizională, sub nr. PLX648/2020, pentru a parcurge adoptarea în procedură de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News

La data acestui articol, proiectul de lege a fost trimis pentru raport la Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, dar deocamdată nu s-a depus raportul (și amendamente, după caz), chiar dacă termenul de depunere fusese stabilit pentru data de 3.11.2020. Totodată, proiectul a fost trimis pentru aviz la șapte comisii ale Camerei Deputaților (primind până în prezent avize favorabile de la Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice).

Așa cum reiese și din titlu, proiectul de lege prevede măsurile de sprijin și condițiile în care pot fi realizate operațiunile pentru exploatarea energiei eoliene offshore de către persoanele juridice române sau străine.

Prin propunerea de a implementa un sistem de licențe-cheie ce urmează a fi emise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri se instituie un regim special pentru dezvoltatorii proiectelor eoliene în zona offshore, derogator de la regimul general privind emiterea autorizațiilor și licențelor în sectorul energiei electrice în cadrul caruia Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este autoritatea emitentă a unor astfel de autorizații și licențe.

Pe lângă regimul juridic special privind autorizarea proiectelor eoliene offshore, proiectul mai conține prevederi care derogă de la regulile de drept comun aplicabile în ceea ce priveste amenajarea teritoriului și urbanismul, autorizarea executării și recepția lucrărilor de construcții, regimul drepturilor asupra terenurilor detinute de terți, regimul monumentelor istorice și descărcărilor arheologice, utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate în zona de coastă.

Ca măsuri de sprijin pentru construirea și exploatarea proiectelor eoliene offshore, proiectul prevede implementarea unei scheme de ajutor de stat constând într-un program de subvenții acordate proprietarilor proiectelor eoliene offshore, inclusiv prin posibilitatea de a utiliza mecanismul contractelor pentru diferență (CfD).

I. Regimul special de autorizare propus și derogări de la normele de drept comun

1.1 Acordarea licențelor-cheie pentru construcția și exploatarea parcurilor eoliene offshore

Proiectul propune ca construcția și exploatarea parcurilor eoliene offshore să fie realizate în conformitate cu reglementările derogatorii instituite prin intermediul legii și prevederile licențelor-cheie acordate titularilor de catre Ministerul Economiei Energiei si Mediului de Afaceri („MEEMA”).

Astfel, se are în vedere ca MEEMA să poată acorda patru tipuri de licențe-cheie pentru a autoriza construirea și exploatarea parcurilor eoliene offshore, respectiv licența pentru efectuarea investigațiilor prealabile, licența pentru construirea parcului eolian, licența pentru producerea energiei electrice și autorizația de producere a energiei electrice.

Potrivit proiectului, licențele-cheie se vor acorda solicitanților pe baza a două tipuri de proceduri, respectiv procedura competitiva de licitație și procedura deschisă, licențele fiind emise pe măsură ce proiectul se dezvoltă.

În cadrul procedurii competitive de licitație, MEEMA va solicita depunerea de oferte pentru acordarea concesiunii pentru construirea și exploatarea parcului eolian offshore, într-o locație desemnată și având o capacitate specificată, pe baza unor cerințe minime de participare pe care trebuie să le îndeplinească ofertanții.

Ofertantul câștigător va primi concesiunea pentru construirea și exploatarea parcului eolian offshore, pe baza criteriului de atribuire „cel mai mic preț” și va încheia acordul de concesiune cu MEEMA. Ulterior, MEEMA va acorda licențele pentru efectuarea investigațiilor prealabile și pentru construirea parcului eolian (urmând ca celelalte licențe/autorizații să fie solicitate la începerea construcției parcului eolian).

În procedura deschisă, dezvoltatorul de proiect depune o cerere de licență din proprie inițiativă, prin care determină locația și capacitatea parcului eolian offshore pe care dorește să îl dezvolte iar MEEMA va emite licențele-cheie dacă solicitantul îndeplinește cerințele legale.

În strânsă legătură cu licențele, proiectul de lege conține de asemenea o serie de prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun privind amenajarea teritoriului și urbanismul, autorizarea executării și recepția lucrărilor de construcții.

Astfel, proiectul are în vedere ca licența de construire a parcului eolian să țină loc de autorizație de construire/desființare pentru lucrările offshore, precum și pentru lucrările efectuate pe uscat, până la terminalele de coastă, inclusiv.

Conform proiectului, licența de construire a parcului eolian ar urma să fie emisă în 30 de zile de la depunerea documentației complete și va fi valabilă pe toată durata de execuție a lucrărilor pentru care a fost eliberată. Cu titlu de comparație, autorizațiile de construire emise în baza Legii nr. 50/1991 au o perioada de valabilitate inițială de 24 luni, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu încă 12 luni (doar dacă solicitantul a anunțat începerea lucrările autorizate în acest interval, autorizația se extinde pe toată durata de execuție a lucrărilor prevăzută prin autorizație).

Proiectarea, verificarea proiectelor, expertizarea, execuția și exploatarea obiectivelor din sectorul energiei eoliene offshore, precum și a sistemelor și instalațiilor, localizate fie pe uscat sau offshore ar putea fi realizate de titularii licențelor-cheie și/sau de sub-contractori, persoane juridice române sau străine, selectați de titularii licențelor-cheie (sub-contractorii din statele membre UE care presteaza servicii conform celor de mai sus, vor fi obligați să notifice autoritatea competentă).

Proiectul prevede și obligația de a notifica Direcția Hidrografică Maritimă din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Autoritatea Navală Română, precum și secretariatul Comitetului de amenajare a spațiului maritim, cu cel puțin 30 de zile anterior demarării executării lucrărilor aferente licenței.

Cu privire la certificatele de urbanism, avizele, acordurile, autorizațiile eliberate pentru diagnosticul arheologic, precum și orice alte permise și autorizații ce vor trebui obținute în vederea executării lucrărilor, proiectul de lege prevede că acestea vor fi  valabile pentru o perioada inițiala de 36 luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă 24 de luni. Cu titlu de comparație, conform normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991, certificatul de urbanism are un termen de valabilitate inițial cuprins între 6 și 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă 12 luni.

Totodată, prin derogare de la Regulamentul din 1994 privind recepția construcțiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, proiectul de lege prevede că recepția lucrărilor executate în baza licențelor-cheie se va realiza în conformitate cu o procedură specială, care urmează să fie aprobată în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Înscrierea în sistemul integrat de cadastru și publicitate imobiliară a lucrărilor executate pe uscat reprezentând construcții se va realiza la cerere, pe baza licenței pentru construirea parcului eolian, a actului de finalizare a lucrărilor și a documentației cadastrale.

Din perspectiva autorizării, proiectul de lege introduce o cerință suplimentară privind certificarea ca proiect, în conformitate cu standardele europene, a turbinelor eoliene cu o suprafață mai mare de 200 mp. Certificarea se face de catre societăți de certificare aprobate de MEEMA și  va fi valabilă pe întreaga durată de viață a turbinelor.

Proiectul mai prevede că certificatele de urbanism, avizele, autorizațiile, acordurile și orice alte permise în legătură cu executarea lucrărilor, obținute de titulari anterior intrării în vigoare a legii, rămân valabile și pot fi folosite de catre aceștia pentru obținerea licenței pentru construirea parcului eolian. Totodată, demersurile de autorizare și avizare aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii vor continua în conformitate cu prevederile acesteia.

Aflată de asemenea în strânsă legătură cu regimul autorizării lucrărilor de construire, proiectul introduce și o procedură specială pentru descărcarea de sarcină arheologică a siturilor arheologice incluse în lista monumentelor istorice din offshore, care derogă de la prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, ale Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protejarea patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, și ale Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.

În această privință, proiectul de lege indică modalitățile permise pentru derularea operațiunilor de diagnostic arheologic în scopul descărcării de sarcină arheologică pentru a realiza operațiuni de exploatare a energiei offshore și indică documentația aferentă acestor proceduri. Conform proiectului, Ministerul Culturii va emite ordinul privind declasarea totală sau parțială a monumentelor istorice în 60 de zile lucrătoare de la depunerea documentației complete.

[Vor fi analizate în partea a II-a a articolului alte prevederi speciale față de dreptul comun, precum și subvențiile propuse pentru producerea de energie electrică în parcurile eoliene offshore.].

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
suciu popa
energie eoliana