Alexandru Cazacu, Senior Partner la Cazacu & Asociații, vorbește despre provocarea de a-ți găsi propria identitate profesională într-o familie de avocați, dar și despre impactul inteligenței artificiale în domeniu. Într-un interviu exclusiv pentru www.legalmarketing.ro, el subliniază că succesul în avocatură vine doar prin muncă asiduă și experiență practică. Un sfat prețios pe care l-a primit de la tatăl său și pe care îl transmite și tinerilor avocați este: „10 perechi de pantofi rupte până când te poți numi avocat!” – un simbol al drumului lung și solicitant necesar pentru a deveni un profesionist desăvârșit.
Ați simțit vreodată presiunea de a urma pașii tatălui dumneavoastră și de a prelua meseria de avocat? Ce v-a determinat să alegeți această cale?
Trebuie să precizez încă de la început că percepția mea despre o carieră în domeniul juridic a fost puternic influențată de ambii mei părinți, dar și de alți membrii ai familiei mele care au îmbrățișat această opțiune profesională.
Încă din perioada copilăriei îmi amintesc nopțile târzii în care mama își finaliza lucrările pentru dosarele pe care le avea în dimineața următoare, iar tata se trezea la ora 4:00 în zilele în care era procuror de serviciu, funcționând pe atunci în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Îmi amintesc, de asemenea, poveștile mamei despre străbunicul meu matern care a avut o carieră juridică excepțională în Basarabia înaintea anexării acesteia de către U.R.S.S.
Astfel, crescând într-un astfel de mediu, încă din primii ani ai copilăriei am fost înconjurat de conceptele juridice și de limbajul de specialitate.
Totuși, în acest context, pot spune cu siguranță că părinții mei m-au sfătuit întotdeauna să urmez orice altă carieră decât cea juridică, motivând că avocatura sau magistratura sunt profesii dificile care își pun amprenta asupra psihicului și emoționalului celui care le practică.
Cu toate acestea avocatura a fost pentru mine o chemare, o chemare pe care am simțit-o încă din timpul cursurilor preșcolare. Cu siguranță cu toții am fost întrebați de doamna educatoare ce vrem să ne facem când vom fi mari și deși colegii mei nutreau către profesii genul astronaut, chimist etc., răspunsul meu a fost întotdeauna același: AVOCAT!
Cum a fost procesul de învățare și adaptare când ați început să practicați dreptul alături de tatăl dumneavoastră?
”10 perechi de pantofi rupte până când te poți numi avocat!” Acestea au fost primele cuvinte pe care tatăl meu mi le-a rostit când am intrat ca un mândru absolvent al facultății de drept în biroul lui.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că pentru a fi avocat trebuie să cunoști toate aspectele dreptului care întotdeauna implică și o componentă umana și logistică. Un avocat trebuie să cunoască toți grefierii, să le cunoască și să le respecte munca, să cunoască dificultățile cu care se confruntă polițiștii, ofițerii de poliție judiciară, procurori și judecători.
Să fi avocat înseamnă să cunoști circuitul documentelor dintr-o instituție, să înțelegi rigorile procedurale și să ai răbdare și respect cu toți participanții judiciari, chiar dacă cu opiniile noastre sunt adeseori divergențe. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă să permiți să se săvârșească abuzuri.
Cu privire la procesul de învățare, trebuie să recunosc că am avut norocul de a fi fiului unuia dintre cei care au aparținut așa zisei generații de aur a avocaturii și anume, a promoției din anul 1972.
Această șansă, mi-a permis ca pe lângă acces facil la informație, acces pe care îl dobândeam de la părinții mei să am acces și la mari profesioniști ai dreptul românesc cum sunt Ion și Manuela Nestor, Ana Diculescu, Smaranda Angheni, Viorel Roș, Viorel Roș și mulți, mulți alții care și-au pus amprenta asupra carierei mele.
Pe lângă această șansă formabilă pe care viața mi-a oferit-o, procesul de învățare și adaptare a fost facilitat și de colegii mei, alături de care am crescut și dobândit atât cunoștințe teoretice, cât și experiența practică.
Care sunt lecțiile cele mai valoroase pe care le-ați învățat de la el și cum le aplicați în propria carieră?
Demnitate și respect. Se spune că demnitatea este coloana vertebrală a sufletului.
Pentru mine, asta înseamnă că indiferent de etapa profesională sau de viață în care te afli, demnitatea și respectul față de oameni, asemeni principiilor stabilite prin art. 1 din Constituția României care prevăd că România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, nu sunt negociabile.
Indiferent de poziția socială sau profesională în care te afli nu există nicio scuză pentru a face abuz de acestea și de aceea am încercat în permanență să îmi exercit profesia cu demnitate și să îmi respect colegii, mai ales atunci când ne aflam pe poziții de contrarietate.
Cum ați reușit să vă găsiți propriul stil și identitate profesională, având în vedere influența tatălui dumneavoastră în domeniu?
Să fi copilul unui jurist din generația de aur este într-adevăr o provocare. Trebuie să reținem că generația tatăl meu a dat așa numita generație de aur a lumii juridice din România.
Tatăl meu a făcut parte din promoția care astăzi guvernează și conduc lumea juridică din România. Aș putea aici să amintesc că din acea promoție au făcut parte, Ion Nestor, Valeriu Stoica, Mihai Lucian, Doru Viorel Ursu și alte nume cu greutate în domeniul juridic.
În aceste împrejurări găsirea propriului stil a fost într-adevăr o provocare, dar nu una insurmontabilă având în vedere că dreptul este în esență o știință în perpetuă schimbare.
Astfel, deși am beneficiat de o experiență practică enormă dobândită de tatăl meu de-a lungul cariei sale, stilurile noastre au devenit, în timp, complementare astfel încât, în prezent pot spune că, deși avem stiluri diferite de abordare a unor situații juridice, ambele sunt unicat și converg întotdeauna în spiritul justiției.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat lucrând alături de tatăl dumneavoastră și cum le-ați depășit?
Atunci când pui două caractere puternice în aceeași ecuație, adesea ies scântei. Cu toate acestea nu toate scânteile conduc la efecte negative, pentru că asemeni motorului pe benzină, aprinderea prin scânteie inițiază procesul de ardere a amestecului aer -combustibil ce autopropulsează autoturismul.
Evident, tatăl meu este un caracter puternic, care a avut și are un ascendent moral asupra mea ce izvorăște din calitatea paternă, însă cu toate acestea, atunci când a venit vorba de abordări profesionale, amândoi am recunoscut când argumentele celuilalt au avut merit.
Consider că provocările pe care le-am întâmpinat nu au făcut altceva decât să ne cizeleze profesional, astfel încât astăzi să fim una dintre cele mai recunoscute și apreciate societăți de avocatură la nivel național.
Cum vă vedeți cariera de avocat în comparație cu a tatălui dumneavoastră?
Nu cred că poate fi vorba de o comparație. Vorbim de epoci diferite ale dreptului, de temperamente și abordări diferite.
În mod evident, Ion Cazacu este și va rămâne un punct de referință în dreptul românesc însă niciodată nu mi-am pus problema să mă compar cu tatăl meu, pentru că o comparație naște competiție, iar o competiție între tată și fiu nu ar trebui să existe.
Cred că ne respectăm reciproc și că amândoi realizăm care sunt calitățile noastre care ne fac unici și încercăm ca aceasta unicitate să fie transpusă complementar astfel încât să putem oferi cele mai bune soluții juridice clienților noștri.
Ce sfaturi aveți pentru tinerii care sunt influențați de părinți să urmeze o carieră în avocatură?
Să se gândească foarte bine înainte de a lua această decizie. Chiar dacă prestigiul și respectul acestei profesii pot fi atrăgătoare, trebuie reținut că fiecare avocat trebuie să-și găsească propria identitate și voce.
Profesia de avocat nu poate fi practicată prin imitație. Am văzut adesea copii ai unor colegi care încearcă să copieze stilul părinților. Am observat prin propriile simțuri că mimetica stilului conduce la o depersonalizare care va avea ca efect că decredibilizarea ta în fața instanței.
Indiferent de carisma și stilul avocaților pe care îi admiri, trebuie reținut că aceștia și-au dobândit aceste calități în timp, în urma unor experiențe proprii care au cizelat profesionistul în drept pe care tu, în calitate de debutant, îl vezi astăzi în fața ochilor.
De aceea, recomand cu tărie ceea ce mi-a fost recomandat și mie: ”10 perechi de pantofi rupte până când te poți numi avocat!
Cum credeți că se va schimba meseria de avocat în viitor și cum vă pregătiți pentru aceste schimbări?
Așa cum am arătat și anterior, dreptul este într-o perpetuă schimbare, iar meseria de avocat va trebui să se adapteze pentru a face față acestor provocări.
Asistăm în prezent la o situație globală politică, economică și tehnologică fără precedent. Saltul tehnologic din ultimii 10 ani va afecta toate domeniile, inclusiv de cel de drept, pentru că legile vor trebui să se adapteze la noile realități mondiale.
Dacă în urmă cu 20 de ani fraudele informatice erau rarități, acum sunt la ordinea zilei, dacă defăimarea se realiza cel mult prin articole de presă și în cadrul emisiunilor TV, acum social media reprezintă canalul cel mai uzitat pentru calomnie.
Meseria de avocat se va adapta acestor provocări, în primul rând, prin integrarea ca instrument profesional a Inteligenței Artificiale.
Nu sunt printre cei care cred că AI va înlocui profesia de avocat, pentru că această profesie este una eminamente umană, dar cred că în viitor, practicarea acestei profesii fără ajutorul AI, care este cel puțin un instrument de identificare rapidă a unor informații, va deveni extrem de dificilă și cine nu se va adapta acestei realități va cădea în desuetudine.
Un material Legal Marketing
