Alexandru CAZACU, Co-Managing Partner al Cazacu & Asociații, vorbește, într-un interviu exclusiv acordat Legal Marketing, despre avocatură dincolo de clișeele succesului, puterii sau controlului și descrie fragilitatea oamenilor puși în fața pierderii libertății, singurătatea inevitabilă a deciziilor grele și nevoia de a rămâne om într-o profesie construită pe conflict, strategie și rezistență psihică. În viziunea sa, oamenii nu pot fi definiți într-un singur moment al existenței lor, pentru că adevărata natură a fiecăruia se dezvăluie în felul în care reacționează la stres, frică, eșec și vulnerabilitate. Acest interviu este o reflecție despre limitele controlului, despre relația dintre succes și izolare, dar și despre avocatură ca profesie vocațională, construită pe responsabilitate morală, empatie și dorința autentică de a proteja drepturile oamenilor.
Există oameni care intră într-o încăpere și aduc liniște, iar alții aduc tensiune. Dumneavoastră, după atâția ani în care ați văzut oameni în cele mai vulnerabile momente ale vieții lor, cum simțiți un om în primele 30 de secunde?
Oamenii nu pot fi reduși la un moment al existenței lor. Oamenii sunt surprinzători, mai ales în momente dificile, în conjuncturi cu care nu sunt familiarizați, atunci când sunt puși în fața unor probleme pe care nu le gestionează în mod curent. Oamenii reacționează diferit sub presiunea diverșilor factori externi, ale căror efecte sunt translatate, inevitabil, și în plan psihologic, și au un nivel de reziliență diferit față de stres. Am cunoscut oameni extrem de puternici și stăpâni pe sine care, puși în situația de a se confrunta cu organele de urmărire penală, cu posibilitatea unei condamnări, chiar și puțin probabile, au devenit nesiguri sau temători.
În același timp, am cunoscut oameni pe care astfel de încercări i-au făcut să fie mai determinați și mai calmi. Poate unul dintre cele mai remarcabile exemple este cel al spionului rus, Rudolf Abel, din filmul Bridge of Spies, care în momentul în care este întrebat de avocatul său, James Donovan, jucat de celebrul Tom Hanks, ”Do you never worry?” răspunde ”Would it help?”.
Concluzia este aceea că, după atâția ani, nu poți cunoaște un om în primele 30 de secunde. Bineînțeles, experiența te poate ajuta să intuiești anumite caracteristici generale ale personalității sale, dar niciodată reacția sa la stres care, până la urmă, în profesia de avocat, poate fi cea care face diferența dintre victorie și eșec.
Dacă avocatura ar fi fost interzisă mâine în România și nu ați mai fi avut voie să practicați niciodată dreptul, în ce formă credeți că s-ar fi manifestat instinctul dumneavoastră de a înțelege și controla conflictele?
Cel mai probabil aș fi atras de o carieră în diplomație sau antreprenoriat. Prima mi-ar oferi, cel puțin ipotetic, șansa de a-mi folosi experiența dobândită în calitate de avocat de a media situații aparent ireconciliabile, iar a doua, mi-ar oferi oportunitatea de a înțelege cât mai bine nevoile consumatorului ( clientului ) pentru a găsi soluția de a-i satisface nevoile. Deși se consideră nefondat că avocații sunt mânați de câștiguri materiale, vă garantez că o proporție considerabilă dintre colegii mei sunt mai degrabă motivați de obținerea unei soluții favorabile pentru client, și nu atât de perspectiva unui potențial câștig financiar.
Și asta pentru că, în final, avocatura este o profesie vocațională, iar vocația nu este un parametru cuantificabil, ci o aptitudine morală, o chemare pentru îndeplinirea unui rol etic. Din această perspectivă, resortul intern al acțiunii unui avocat este, în primul rând, sentimentul că poți să ajuți la protejarea drepturilor și intereselor legitime ale oamenilor care apelează la tine.
Există un moment în cariera unui avocat în care începe să nu mai fie impresionat de putere, bani sau influență. Care a fost momentul în care ați înțeles că oamenii cu adevărat puternici sunt, uneori, cei mai fragili?
Probabil după cele 10 perechi de pantofi rupte. Așa cum spuneam într-un articol precedent, până când te poți numi avocat trebuie să ai măcar 10 perechi de pantofi rupte pe holurile instituțiilor publice, parchetelor, instanțelor, etc. Nu realizez care a fost momentul în care am realizat că oamenii cu adevărat puternici sunt și cei mai fragili, dar acum o conștientizez zilnic. Conștientizez că face parte din natura umană. Conștientizez că nu poți fi tot timpul puternic, cum nu poți fi tot timpul fragil.
Viața și, mai ales, modalitatea în care alegi să faci față adversităților, mai ales atunci când propria-ți libertate este pusă în discuție, nu poate fi redusă la puternic sau fragil ci, mai degrabă, la un mixt dintre cele două care trebuie să se afișeze, în funcție de împrejurări.
În meseria dumneavoastră, oamenii vin rar cu adevărul complet. După ani întregi de conversații dificile, mai aveți încredere în prima versiune pe care o spune cineva despre sine?
În primul rând, cu toții știm faptul că, din perspectivă epistemologică, adevărul este un concept pentru care o definiție clară și universal acceptată este foarte greu de dat. În general, definim adevărul, ca și realitatea, plecând de la propriile noastre percepții asupra unor evenimente, iar aceste percepții sunt influențate, inevitabil, de experiența noastră nemijlocită de viață, adică de experiențe noastre cotidiene, de educație, de tradiții, de mediu, etc.
Uneori, realitatea obiectivă este contraintuitivă, iar când trebuie să definim adevărul propriei noastre experiențe, ne aflăm uneori într- o situație similară cu cea evocată de fizicienii Michelson – Morely în celebrul experiment care le poartă numele, și anume aceea că nu poți detecta mișcarea absolută a unui sistem dacă te afli în interiorul lui și nu ai un reper exterior. Din această perspectivă și într-o oarecare măsură avocatul, fiind un observator extern, trebuie să aibă capacitatea să restructureze sau să decodifice această percepție numită ,,adevăr” urmând să o recalifice în funcție de natura obiectivă a evenimentelor.
Sub acest aspect, aș spune că problema principală nu rezidă în faptul că uneori clienții prezintă jumătățile de adevăr, pentru că acestea pot fi reconfigurate de avocat, pe baza experienței profesionale, a discuțiilor purtate și a probelor efective. Problema principială este legată de existența sau nu a bunei-credințe a clientului în momentul în care își expune speța în fața unui avocat. Cu alte cuvinte, poți spune o jumătate de adevăr cu bună-credință, pentru că acea jumătate de adevăr reprezintă întreaga ta percepție asupra anumitor evenimente, sau, dimpotrivă, poți oculta anumite aspecte în mod deliberat, pentru a crea o anumită aparență de fapt sau de drept care îți este favorabilă.
Pentru această a doua ipoteză, da, pentru că pentru mine există o regulă de aur. Dacă un client nu-mi spune adevărul, cu rea-credință, de la prima întâlnire, renunț la el. Această regulă o impun de la prima întâlnire. Un avocat nu-și poate îndeplini profesia cu jumătăți de adevăr prezentate cu rea-credință. Mai mult, este dreptul avocatului să cunoască exact tipul de om pe care îl reprezintă și particularitățile situație în care alege să se implice. Oamenii trebuie să înțeleagă că judecătorii, procurorii și avocații sunt în primul oameni. Oameni care au experiențe personale și anterioare situației în care implică.
Oameni care au trăiri și convingeri ce exced calitatea actului profesional pe care îl impun sau oferă. Spre diferență de magistrați, care prin lege, sunt obligați să judece sau instrumenteze toate cazurile care le sunt repartizate, un avocat are șansa de a alege dacă dorește sau nu să reprezinte cu client. Din aceste motive este absolut crucial ca clientul să-ți spună adevărul complet, cu bună – credință, pentru că numai astfel te poți implica trup, minte și suflet în cazul respectiv.
Care este întrebarea pe care nu v-o pune aproape nimeni, deși simțiți că aceea ar spune cel mai mult despre cine sunteți cu adevărat?
Ce simt când am avut parte de un insucces. Există o zicală între avocați: ”Dacă ai câștigat dosarul, era firesc, pentru că dreptatea era de partea noastră. Dacă ai pierdut dosarul, sigur avocatul e slab pregătit sau nu făcut ce trebuie.” Și totuși, nimeni nu ne întreabă ce simțim când am depus toate eforturile, toate străduința fizică și intelectuală pentru a obține cel mai bun rezultat pentru clienții noștri, însă instanța nu a fost de acord și a respins toate apărările noastre.
Desigur, nu încerc să victimizez avocatul pentru că, toate consecințele unui eșec judiciar le resimte clientul, dar aș vrea pentru ca o secundă să își imagineze și acesta, cum te simți când crezi în situația clientului, de multe ori, poate crezi chiar în el, te lupți pentru el, nu dormi nopți pentru a argumenta în favoarea lui și, la final, primești o soluție nefavorabilă. Așa cum am spus și mai sus, și avocații sunt oameni și dacă își fac profesia bine, sunt supuși aceleiași palete emoționale ca și clienții pe care îi reprezintă.
Ați stat probabil față în față cu oameni care riscau libertatea, reputația, uneori tot ce construiseră într-o viață. Ce se schimbă într-un om când înțelege că poate pierde tot?
Cum se raportează la viața. Adesea pierderea libertății, echivalează cu pierderea sănătății pentru mulți oameni, și, în astfel de momente, tinzi să îți faci o recenzie asupra propriei vieți, a alegerilor care te-au adus în acest punct și dacă ești binecuvântat ca după o astfel de experiență, ca familia și prietenii să rămână cu tine, realizezi că reputația și banii sunt doar mijloace și nu scopuri în sine.
Cu tot ce rămânem în viață sunt experiențele și oamenii care au ales să-și petreacă timpul și propriile experiențe cu noi.
Există o formă de singurătate specifică oamenilor care trebuie să rămână lucizi atunci când toți ceilalți intră în panică?
Există. Adesea am fost blamat de prieteni și familie, poate și de apropriați ai clienților că atunci când mă implic într-un proiect cu miză mare pentru clientul meu, devin solitar, introspectiv și necomunicativ. Consider că această solitudine este cauza miilor de scenarii pe care le rulez în minte, zi și noapte, secundă de secundă.
Dacă doriți o comparație, ceea ce simt când mă închid în propria minte pentru a analiza 100 de variante de urmări a unor acțiune, se aseamănă, fără a avea pretenția de genialitate a ilustrului Sherlock Holmes, cu celebrul Mind Palace, în care renumitul detectiv ” se închidea”, atunci când analiza probele unor caz în lucru. Cu alte cuvinte, pentru a putea să rămâi lucid, adesea trebuie să te detașezi și, cel puțin, în cazul meu, detașarea echivalează cu o singurătate controlată și temporară.
În business și în justiție, mulți confundă controlul cu forța. Care este, din experiența dumneavoastră, semnul real al unui om puternic?
Unul singur, un om cu adevărat puternic înțelege că nu controlează în realitate nimic, cu atât mai mult, în situația în care controlul este obținut prin forță. Desigur, realizarea acestei realități nu înseamnă letargie în fața adversității, ci pur și simplu că puterea adevărată constă în accepta ce nu poți schimba și a-ți canaliza energia pe ceea poți.
Care este cea mai scumpă greșeală pe care o fac oamenii de succes? Nu financiar, ci uman?
Uită că ”la finalul zilei”, toți suntem oameni. Indiferent de nivelul de educație, gradul de succes financiar și profesional, toți oameni sunt mânați de emoții și toate emoțiile sunt umane. Adesea am observat oameni care învigorați de propria experiență sau succes, tind să desconsidere sau să ignore oamenii care gravitează în jurul lor.
Cu toate acestea, cred că oamenii care au ajuns să aibă succes după propriile standarde au și scuze pentru care acționează în această manieră. Fie prețul succesul și-a pus amprenta tributului asupra lor și stresul succesului și lipsa timpului îi determină să reducă intervenția unor oameni și a unor idei pe care le consideră consumatoare de energie inutilă, fie că succesul obținut în sine a fost scopul și orice intervenție exterioară pentru ei nu are mai are niciun sens. Discutabil dacă această abordarea este corectă dar, la finalul zilei și oamenii de succes, sunt tot oameni.
Îmi aduc aminte de un pasaj din prefața cărții Doctor Faustus, de Thomas Mann. Fără să am pretenția că sunt exact, încerc să recompun pasajul din memorie: la un moment dat Thomas Mann scrie că acea carte l-a costat atât de mult din punct de vedere intelectual și existențial, încât dacă cititorul nu îl va înțelege, atunci nici el, Thomas Mann, nu îl va mai considera pe cititor drept un prieten. Bineînțeles, acest pasaj trebuie circumstanțiat în mod corespunzător, însă, prin analogie, anumiți oameni de succes ajung într-un punct în care resping orice altă viziune diferită de a lor. Pentru că succesul le-a consumat o mare parte din energia existențială și intelectuală, nu mai sunt dispuși să accepte alte opinii, alte viziuni, uneori nuanțate, alteori chiar opuse.
Acest fapt se poate transforma însă într-o greșeală, pentru că, din perspectivă umană, are efectul îndepărtării unor oameni care ar putea fi importanți în viața persoanei respective, oameni care, prin natura lor, nu pot conviețui lângă o persoană care acționează în plan uman utilizând prerogative dictatoriale. În final, o astfel de abordare poate duce un om de succes la o formă de ratare, căci cea mai importantă interacțiune a ființei umane nu este cu banii, nici cu puterea, cu statutul sau cu faima, ci cu alte ființe umane. Această ultimă formă de interacțiune este singura care ne poate ridica în plan moral și, până la urmă, singura care ne poate desfăvârși ca oameni.
Credeți că oamenii se schimbă cu adevărat în momente-limită sau doar devin imposibil de ascuns?
Cred că depinde de om. Am cunoscut persoane care și-au schimbat radical viața și percepția, chiar fără a fi puși în fața unor momente-limită dar, am cunoscut și oameni care puși în fața acestora nu au învățat nimic din această experiență. Cred că sunt factori cheie care pot conduce la schimbare: vârsta, circumstanțele care te-au condus la acel momentul, conștientizarea situației în care te afli și a împrejurărilor determinante pentru situația respectivă, permeabilitatea la schimbare și, în ultimul rând, dorința de schimbare, fără de care nu poate exista schimbare.
Dacă ar exista o cameră ascunsă care ar filma doar momentele dintre întâlniri, dintre procese, dintre telefoane, liniștea aceea în care rămâneți singur cu gândurile dumneavoastră, ce credeți că ar descoperi publicul despre viața reală a unui avocat?
Nu pot să generalizez viața reală a ”unui avocat” pentru dacă deși există glume cu privire la avocați, nu toți suntem la fel și individualitatea umană ne face să avem dorințe, trăiri și aspirații diferite. Ceea pot să spun însă, că între două întâlniri, trei grefe și patru dosare, cu toții, avem aceleași provocări: ”Întârzie copilul la școală!”, ”A venit curierul sau instalatorul!”,” La ce film ne uităm?”, ” Ce gătim azi?”, ” Unde ieșim în seara asta?”, ”Ne permitem să renovăm apartamentul?”, ” Ne permitem să schimbăm mașina sau să mergem în concediu”, etc.
Deși există tendința de a cataloga oamenii după profesia exercitată, viața reală a unui avocat nu este diferită de a celorlalți oameni, pentru că pentru a fi avocat, pentru a îndeplini această vocație, trebuie să fi, în primul rând om.
Pentru un om care lucrează zilnic cu strategii, riscuri și apărare, ce înseamnă vulnerabilitatea personală? Există oameni în fața cărora Alexandru Cazacu își permite să nu fie în control?
”Vulnerabili-ce?” Glumesc, cu toți avem vulnerabilități și este firesc să le avem. Mai mult, consider că a recunoaște că ai vulnerabilități este un semn de înțelepciune și putere. Este adevărat că profesia de avocat construiește garduri de beton armat, înfășurat în plumb, cu trei sisteme de protecție diferite și interdependente ( cod, amprentă și identificare oculară ) până când ajungi să cunoști vulnerabilitățile umane ale unui avocat, dar cred că este sănătos să îți arăți vulnerabilitățile atunci când contextul o permite.
Personal, mi-as dori să existe chiar mai multe persoane în fața cărora să nu fiu nevoit să fiu în control. Din păcate, în prezent, sunt puține și relații și prietenii distilate atent în timp și trecute prin focul experiențelor mai puțin plăcute din viața unui om.
Sper ca la un moment dat, să pot ajunge să fiu mult mai deschis cu privire la propriile vulnerabilități și la împărtășirea acestora pentru efectul este unul cathartic și toți oamenii au nevoie de acesta.
Un material Legal Marketing
