Adresa UNBR 126-AUT-10.09.2020 – Solicitare clarificări Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 132/2020

Adresa UNBR 126-AUT-10.09.2020 – Solicitare clarificări Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 132/2020
scris 11 sep 2020

Către

Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Urmărește-ne și pe Google News

Doamnei Ministru Violeta Alexandru

Stimată doamnă ministru,

La Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a fost semnalat de către avocați faptul că, la nivelul unor agenții teritoriale pentru plăți și inspecție socială, se invocă că nu se aplică avocaților drepturile reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

În ceea ce privește avocații, soluția propusă expres prin OUG nr. 132/2020 [art. 3 alin. 1 – profesioniștii, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil] constă în acordarea unei indemnizații cu caracter compensatoriu, la cererea expresă a celui îndreptățit, în baza unei declarații pe propria răspundere care să ateste reducerea activității profesionale. Așa cum am menționat în adrese anterioare, avocații se încadrează în categoria „profesioniștilor”, la care se referă OUG nr. 30/2020, așa cum prevăd dispozițiile art. 3  alin. (2) și (3) din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

După cum reiese din economia prevederilor ordonanței, această indemnizație constituie o formă de prelungire a celei acordate în perioada stării de urgență în temeiul OUG nr. 30/2020, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 53/2020, care indică expres avocații ca beneficiari ai măsurii.

Hotărârea Guvernului nr. 719/2020 pentru aprobarea procedurii de decontare și de plată a sumelor acordate în baza OUG nr. 132/2020 reglementează formalitățile concrete pe care trebuie să le urmeze profesioniștii (avocați sau nu) care doresc să beneficieze de indemnizația compensatorie, cât și durata în care urmează a-și produce efecte juridice. Profesioniștii transmit cererea și declarația pe propria răspundere la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, în a căror rază teritorială își au sediul social, în luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară.

În acest sens, vă rugăm să dispuneți efectuarea de demersuri pentru a clarifica situația semnalată la toate agențiile pentru plăti și inspecție socială, pentru ca, pe de o parte, să se impună o soluție unitară pe întreg teritoriul țării și, pe de altă parte, să nu se creeze o situație defavorabilă și discriminatorie unor avocaților care îndeplinesc cerințele legislației sus invocate.

Vă mulțumim încă o dată pentru sprijinul acordat corpului de avocați în aceste timpuri speciale și, dacă se consideră necesar, suntem de acord să participăm la o întrevedere cu domnia voastră pentru clarificarea oricăror aspecte ce se impun.

Cu mulțumiri pentru colaborare,

Cu deosebită considerație,

Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România

Av. dr. Traian Briciu


Descarcă format PDF

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
oug