Declarația unică: Un mecanism permanent de extindere a termenelor ar fi util

scris 20 iul 2018

Amânarea termenului pentru declarația unică de venit, decisă în contextul dificultăților de completare și depunere, ridică întrebarea dacă introducerea unui mecanism permanent de extindere similar cu cele pe care le aplică alte state ar fi o măsură utilă pentru persoanele fizice și pentru administrație.

Prelungirea perioadei pentru depunerea formularului cu două săptămâni a fost necesară în condițiile în care contribuabilii persoane fizice se află pentru prima dată în situația de a declara simultan atât obligațiile fiscale pentru anul anterior, cât și pentru cel în curs, cerințele legale nefiind ușor de asimilat. Aceste dificultăți sunt dublate de cele generate de procedura de depunere online și de sincopele în funcționarea sistemului informatic al administrației fiscale. O altă noutate a declarației unice o reprezintă trecerea la sistemul de autoimpunere ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale nu vor mai emite decizii de impunere pentru veniturile realizate în anul 2018.

Urmărește-ne și pe Google News

Tocmai pentru a stimula contribuabilii să depună din timp și online formularul și să plătească cât mai repede debitele, autoritățile au introdus un sistem de bonificații. Trebuie menționat că stimulentele sunt prevăzute pentru obligațiile care se declară și/sau se plătesc în 2018, urmând ca pentru anii următori să fie regândite. Totodată de anul viitor depunerea online va deveni obligatorie.

GDPR bancar, Kafka style CITEȘTE ȘI GDPR bancar, Kafka style

Date fiind problemele de notorietate ale sistemelor IT ale administrației fiscale care necesită investiții reale, precum și numărul mare de contribuabili care au obligația depunerii, va rămâne riscul aglomerării pe perioade scurte, de câteva zile, înainte de expirarea termenului și, implicit, al sancționării prin amendă sau calcularea de dobânzi de întârziere pentru cei care nu reușesc să se conformeze.

Cum procedează alte state

Alte state, de exemplu Ungaria, Cehia sau Slovacia, au temporizat depunerea declarațiilor, dând posibilitatea ca termenele limită să fie prelungite în anumite condiții (Ungaria: termen 20 mai, cu prleungire până la 20 noiembrie în anumite cazuri, Cehia: termen 1 aprilie, prelungire până la 1 iulie dacă declarația este certificată de un consultant fiscal, Slovacia: 31 martie cu prelungire de 3 luni în anumite cazuri).

Astfel, s-ar putea opta pentru un termen standard pentru a cărui respectare să ofere bonificații și un altul fără acordarea de stimulente, dar care să lase mai mult timp de conformare contribuabililor și să degreveze administrația de un volum mare de declarații într-o perioada scurtă.

De ce polonezii sunt capitaliști și noi nu? O arată piața de capital CITEȘTE ȘI De ce polonezii sunt capitaliști și noi nu? O arată piața de capital

Reamintim că regulile și termenele de depunere a declarației unice pentru veniturile realizate în anul 2018 sunt diferite față de cele pentru anul 2017:

  • 31 iulie 2018: termen de depunere a declarației pentru veniturile realizate în 2017 și pentru cele estimate a fi realizate în 2018 (pentru depunere online se acordă bonificație de 5% din impozitul pe venit);
  • 15 decembrie: plata obligațiilor aferente anului 2018, cu acordarea unei bonificații de 5% din impozitul pe venit și 5% din contribuțiile sociale pentru plata anticipată; sau
  • 31 martie: plata obligațiilor aferente anului 2018 fără bonificație.

Prin intermediul declarației unice, trebuie declarate veniturile extra-salariale realizate in Romania sau în străinătate: venituri/pierderi din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din investiții.

Radu Derscariu este director în cadrul Deloitte România

viewscnt
Afla mai multe despre
declaratia unica
anaf
obligatii fiscale