Ouăle din UE sunt cu 37% mai scumpe decât în 2021, iar cartofii, cu peste 50%. Uleiul de măsline s-a scumpit cu 75% în mai puțin de 2 ani

Ouăle din UE sunt cu 37% mai scumpe decât în 2021, iar cartofii, cu peste 50%. Uleiul de măsline s-a scumpit cu 75% în mai puțin de 2 ani
scris 2 nov 2023
După creșterile substanțiale din 2022, prețurile alimentelor în UE au continuat să crească și în 2023, potrivit Eurostat.  Datele pentru al doilea și al treilea trimestru din acest an arată că prețurile unor produse încep totuși să se stabilizeze.
 
Urmărește-ne și pe Google News
În septembrie 2023, prețurile la ouălor, unt și cartofi în UE sunt mai mari decât în ianuarie 2021 și 2022, dar nu sunt la fel de ridicate ca în unele luni anterioare, în timp ce prețurile uleiului de măsline au crescut în mod constant. 
Fed lasă dobânzile la maximele ultimilor 22 de ani. Semnal privind randamentele obligațiunilor CITEȘTE ȘI Fed lasă dobânzile la maximele ultimilor 22 de ani. Semnal privind randamentele obligațiunilor

În septembrie 2023, prețul uleiului de măsline era cu 75% mai mare decât în ianuarie 2021. În ianuarie 2022, prețurile erau deja cu 11% mai mari decât în aceeași lună a anului precedent, iar între septembrie 2022 și septembrie 2023, prețurile au înregistrat o creștere exttrem de puternică.

Prețul cartofilor a avut, de asemenea, o creștere vertiginoasă. Din ianuarie 2021  în septembrie 2023, prețurile la cartofi au crescut cu 53%, după un vârf în iunie 2023 (+60%). 
 
În ceea ce privește prețurile la ouă, în septembrie 2023 acestea erau cu 37% mai mari decât în ianuarie 2021. Prețurile ouălor s-au stabilizat în primele 2 trimestre ale anului 2023 și au înregistrat o oarecare scădere în lunile august și septembrie ale acestui an. 
 
Prețurile untului au evoluat într-un mod similar. Acestea au atins un maxim în decembrie 2022 (+44% față de ianuarie 2021) și apoi au început să scadă încet. În septembrie, untul  era cu 27% mai scump decât în ianuarie 2021.
viewscnt
Afla mai multe despre
alimente. preturi
oua
cartofi
unt
ulei masline
eurostat
inflatie
preturi mancare