Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani vor putea accesa un credit de până la 40.000 de lei, plus 20.000 de lei dacă sunt angajați sau se angajează, iar adulții cu vârsta între 26 și 55 de ani vor putea primi un credit de 35.000 de lei, plus 20.000 de lei dacă sunt angajați sau se angajează, beneficiind de dobândă zero, subvenționată de stat. Creditele vot fi acordate în programul guvernamental ”Investește în tine”, pe care Guvernul ar urma să-l aprobe săptămâna viitoare, a anunțat vicepremierul Viorel Ștefan.
Dobânzile și comisioanele bancare pentru aceste credite vor fi suportate de stat cu condiția plății la scadență a creditului, iar banii vor putea fi folosiți și pentru alți membri de familie, nu doar pentru debitor, în vederea achitării acelorași tipuri de cheltuieli.
Vicepremierul nu a putut preciza presei care este plafonul în care vor fi acordate astfel de credite și dacă au avut loc discuții cu băncile în acest scop.
Conform programului ”Investește în tine”, tinerii între 16 și 26 de ani, dacă sunt în sistemul de învățământ sau urmează cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educației Naționale, vor putea acces aun credit de 40.000 lei, la care se adaugă 20.000 lei dacă sunt angajați sau se angajează în perioada derulării programului.
Pentru persoanele între 26 și 55 de ani, Guvernul nu a prezentat vreo condiție pentru a accesa un credit de 35.000 lei, la care se adaugă 20.000 lei, în caz că sunt angajți sau se angajează în perioada derulării programului.
Dobânda creditul va fi 0%, pe o durată maximă de 10 ani, cu o perioadă de grație de cel mult 5 ani, creditul fiind garantat de stat în proporție de 80%.
Creditul va fi cu trageri multiple, derulate în cel mult 5 ani de la acordarea creditului.
Cel fel de cheltuieli vor fi eligibile
Educație
Plata cursurilor de specializare/calificare/pregătire profesională Plata taxei la grădință, creșă sau școală privată din România
Taxa de studii aprofundate (master, doctorat, MBA etc.) la unități de învățământ din România
Plata cărților, rechizitelor, revistelor de specialitate
Taxa de participare manifestări științifice și concursuri din România
Costurile de transport pentru participarea la manifestări științifice din România sau din străinătate
Achiziționare de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri. Plata chirie, utilități, loc cazare în cămine școlare sau studențești
CITEȘTE ȘI Proiectul de lege prin care BNR cedează arenele sportive din Cotroceni a fost aprobat de Senat. Primăria Capitalei este avută în vedere pentru a le administraCultură
Abonamente culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee.
Costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate Instrumente și echipamente pentru prestațiile culturale
Sănătate
Costul medicamentelor, analizelor medicale, serviciilor dentare sau intervențiilor chirurgicale care nu sunt acoperite de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau de programele naționale de sănătate publică
Sport
Echipamente sportive de uz personal, Abonamente la activități sportive (fitness, înot etc.)
Locuințe
O parte din construcția sau achiziția unei locuințe Modernizarea sau renovarea locuinței
Guvernul vrea ca astfel să diminueze exodul tinerilor din țară, lipsa forței de muncă calificate în unele zone ale țării, să reducă dificultățile tinerilor cu venituri reduse în finalizarea studiilor și să asigure angajarea și reconversia profesională pentru cei apropiați de 55 de ani.